„Sistemul educaţional din R. Moldova este introvertit şi ghidat de ofertă”

Interviu cu Anatol Gremalschi, director de programe în cadrul Institutului de Politici Publice

gremalschi.f.nadea roscovanu

– Stimate Domnule Gremalschi, cum apreciaţi situaţia din domeniul educaţiei din R. Moldova?

Dacă am vorbi despre situaţia din domeniul educaţiei, cea mai relevantă apreciere o face alegătorul, cetăţeanul Republicii Moldova. Sondajele efectuate de către Institutul de Politici Publice arată că domeniul educaţiei este unul din puţinele sectoare de care este în general mulţumită populaţia. Populaţia consideră că situaţia în domeniul educaţiei este bună, deoarece: nu are aşteptări mari de la educaţie; nu cere ca absolvenţii de gimnaziu sau de liceu să fie viitori cercetători, ingineri de succes etc.

În consecinţă, foarte mulţi absolvenţi nu au nivelul necesar de pregătire pentru a-şi continua studiile universitare, după cum foarte mulţi absolvenţi ai şcolilor profesionale, colegiilor şi universităţilor, deşi au diplome şi certificate de pregătire profesională, nu-şi găsesc un loc de muncă. Nu toţi specialiştii pe care îi producem în universităţi sunt capabili să creeze valori ştiinţifice sau valori inovaţionale. Ei sunt orientaţi mai mult pentru a presta servicii, şi nu pentru a produce ceea ce noi numim valoare adăugată intelectuală.

– Ce credeţi despre disponibilitatea instituţiilor de învăţământ superior de a-şi elabora programe de studii în conformitate cu tendinţele pieţei de muncă?

În acest sens, experţii noştri au constatat că în Republica Moldova nu există mecanisme instituţionale care ar încuraja universităţile să facă acest lucru. Doar odată cu intrarea în vigoare a Codului educaţiei, sunt create premise ca universităţile să-şi constituie consiliile lor de administraţie, consiliile de dezvoltare strategică, în care să fie reprezentanţi ai mediilor de afaceri. Până în 2014, ele nu erau obligate să coopereze cu lumea de afaceri.
Şi cred că aceasta a dus la faptul că instituţiile de învăţământ superior s-au abătut de la misiunea lor de a pregăti specialişti, transformându-se în instituţii care oferă doar protecţie socială.

– Dar cât de pregătite sunt şcolile profesionale să atragă contingentul de absolvenţi de liceu şi de gimnaziu care nu este capabil să facă studii universitare?

Pe moment, 80% de absolvenţi de liceu merg la universitate şi doar 20% – la şcoli profesionale şi colegii. Dacă unii elevi nu susţin Bacul, sunt nevoiţi să meargă la şcoli profesionale. Sunt gata şcolile profesionale să-i primească? În general, nu. Conform unei evaluări realizate recent, aproximativ jumătate din acestea nu corespund cerinţelor actuale. Nu au ateliere, nu au maiştri bine pregătiţi. Se prevede o modernizare a şcolilor profesionale. Evident că acest lucru va dura.
De asemenea, trebuie să menţionez că în cadrul studiilor noastre, noi ne-am întâlnit şi cu elevii şcolilor profesionale. Normal ar fi fost ca ei să viseze să devină meşteri buni. Însă 90% din elevi visează să intre la universitate. Şi majoritatea dintre ei chiar devin studenţi… Pentru comparaţie, în perioada sovietică, doar 10–15% din absolvenţii şcolilor medii generale mergeau în instituţiile de învăţământ superior.

– Ce relaţie există pe moment între universităţi şi mediul de afaceri?

Există exemple de astfel de parteneriate. Multe companii de telefonie mobilă deschid laboratoare în cadrul unor universităţi, dotează aceste laboratoare cu echipamente. Multe companii din tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor încheie parteneriate, creează şi ulterior susţin centre de excelenţă. Un proiect finanţat de partenerii de dezvoltare a avut drept scop studierea dorinţelor mediului de afaceri şi a gradului de disponibilitate a universităţilor de a răspunde la aceste dorinţe. Concluzia: companiile din domeniul tehnologiei, informaţiei şi comunicaţiilor au spus că unicul factor care împiedică dezvoltarea lor este absenţa de specialişti. Din cei aproximativ 2000–3000 de absolvenţi pe an, ei ar putea angaja doar 15–20%. Restul nu sunt calificaţi. Nu cunosc limbi moderne. Nu au o pregătire fundamentală. Nu sunt capabili să rezolve probleme în context de lucru.

De exemplu, în economie e nevoie de specialişti care ar fi capabili să studieze piaţa şi să facă pronosticuri. Aceste companii deschid laboratoare, aşa-numitele incubatoare de business pentru studenţi, le dotează cu tehnică de calcul, softuri. Aici se observă mişcări. Totodată, am constatat că nu există nicio mişcare privind micul business.

– Totodată, în unele domenii, universităţile nu formează deloc specialişti, iar oferta de locuri de muncă există…

Nu există mecanisme instituţionale care ar obliga sistemul educaţional să se ghideze de cerere. Din acest punct de vedere, pot să vă spun următoarele: Biroul Naţional de Statistică administrează o „Anchetă a forţei de muncă”. Conform acestei anchete, ei studiază în ce măsură studiile unui tânăr corespund ocupaţiei sale. Din 2007 până în prezent, numărul celor care au răspuns „Nu corespunde” a crescut de la 20% la 40%. Aceasta înseamnă ca sistemul educaţional a deviat de la misiunea lui.

– Cum e să susţii la modul practic o reformă impopulară?

Mulţi consideră că reforma e un capriciu al cuiva. Cine în societatea noastră are nevoie de rezultate obiective? Cine are nevoie de camere video la Bac? Cine vrea ca absolvenţii să fie bine pregătiţi? Proiectul nostru are drept obiectiv să identifice părţile interesate de reformă. Încercăm să-i facem pe cei indiferenţi să fie adepţi ai reformei. Am realizat un grafic. Pe orizontală, am pus cheltuielile statului pentru un elev în fiecare şcoală aleasă pentru proiect. Pe verticală, am plasat rata de promovare la Bac. Când e mai bine, când se cheltuieşte mai mult pe un elev, mai mulţi susţin bacalaureatul sau invers? Statistica arată că, cu cât mai mulţi bani per elev se alocă unei instituţii de învăţământ, cu atât mai puţini elevi susţin examenele de Bac. Se creează licee mici, cu puţini copii, clase în paralel nu sunt şi, ca rezultat, competiţia lipseşte.

În ce liceu notele sunt mai bune? Unde directorul are grad didactic sau unde directorul are grad managerial? Este foarte răspândită vorba: nu poţi fi director dacă nu ai studii pedagogice! Dar statistica ne demonstrează că trebuie să fii, în primul rând, un conducător bun, nu o persoană ce ar dori să-şi înlăture eventualii concurenţi prin tertipuri birocratice. Eu numesc fenomenul respectiv castizarea societăţii. Societatea nu exercită în deplină măsură un control asupra sistemului educaţional. Asistăm şi în domeniul educaţiei la consolidarea unei caste ieşite de sub controlul societăţii.

– Credeţi că sistemul educaţional este unul opac?…

As spune că este introvertit în sensul că s-a prea aprofundat în propriile probleme şi teorii, a rămas nereceptiv la schimbările din lumea modernă, nu prea interacţionează cu părinţii, cu reprezentanţii lumii de afaceri, cu comunităţile. Sistemul educaţional din R. Moldova este ghidat în mare măsură doar de ofertă, şi nu de cerere şi de interesul copilului. Am demonstrat că în liceul în care directorul are doar grad didactic şi nu are grad managerial, notele sunt mai rele. Succesele elevilor sunt mai mari acolo unde directorii au anume grade manageriale, sunt lideri înnăscuţi. În acelaşi timp, aş vrea să menţionez fişele de raportare ale şcolilor. Există un parteneriat bun cu Ministerul Educaţiei, în urma căruia fiecare şcoală are fişa sa de raportare în care este indicat numărul de elevi pe clase, numărul de elevi la un cadru didactic, numărul profesorilor care au grade didactice. Numărul elevilor care au susţinut Bacul, nota medie etc. Acum, părinţii observă imediat ce reprezintă o instituţie de învăţământ.

– Cum sunt percepute politicile educaţionale în mediul minorităţilor naţionale şi cum vă propuneţi să susţineţi reforma în mediul respectiv?

În cazul minorităţilor lingvistice, a fost o atitudine îngrijorătoare faţă de prevederile noului cod privind limba de instruire, o consecinţă a lipsei de comunicare. Autorităţile nu comunică suficient. Există politicieni cinici, care aţâţă spiritele. În şcolile destinate minorităţilor, oamenii au fost foarte binevoitori şi deschişi. Ei înţeleg necesitatea reformelor. În Chişinău, anul acesta, o şcoală cu limba rusă de instruire a deschis o clasă întâi cu limba română de instruire, la iniţiativa părinţilor şi a administraţiei liceului. O problemă delicată este cea a limbii de instruire. Anumiţi politicieni se ocupă de „etno-business”. Întrebarea lor este: „De ce aţi scos limba rusă din învăţământ?!”. Păi, nu am scos-o! A fost retras doar statutul de disciplină obligatorie al acesteia. De ce ar trebui o limbă să fie mai presus ca altele, de exemplu, ca engleza, franceza, germana etc.? De ce să nu le oferim părinţilor şi copiilor posibilitatea de a alege? Totuşi, până în 2018, a fost instituită o perioadă tranzitorie. La încheierea acestui termen, limba rusă va avea acelaşi statut ca oricare altă limbă predată în şcoală. Şi acest lucru mi se pare corect. Nu cred că dragostea pentru o anumită limbă, nu contează care, ar trebuie impusă.

– S-au făcut vreodată în R. Moldova teste PISA? Dacă da, care sunt rezultatele?

Sunt câteva evaluări comparabile la nivel internaţional. Ele se efectuează după aceeaşi metodologie, aceleaşi teste, adaptate la contextul naţional. Rezultatele sunt prelucrate la nivel internaţional. Există TIMSS (tendinţe în matematică şi ştiinţe) şi PISA (capacitatea elevului la citire, matematică şi ştiinţe). Republica Moldova a participat în 2010, rezultatele sunt cunoscute ca PISA 2009+. Participă şi în acest an, chiar acum se încheie această evaluare. Potrivit rezultatelor din 2010, Republica Moldova nu prea are cu ce se mândri.

În interviu au fost utilizate materialele Proiectului „Consolidarea politicilor educaţionale şi creşterea nivelului de susţinere a acestora de către beneficiarii direcţi şi indirecţi ai sistemului educaţional”, finanţat de Fundaţiile pentru o Societate Deschisă prin intermediul Fundaţiei Soros-Moldova şi desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.