SIS: „mgb” transnistrean dezinformează și aplică tactici represive

Autoproclamatul minister al securității de la Tiraspol (MGB) dezinformează în legătură cu mediatizarea informațiilor cu privire la jurnalistul arestat „pentru spionaj în favoarea Moldovei”, Ernest Vardanian. Aceasta este poziția Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, la o zi după ce televiziunea oficială transnistreană a făcut public un material video, în care jurnalistul arestat spune că a făcut spionaj în favoarea Republicii Moldova, începând cu 2001.

„SIS califică acţiunile de ultimă oră ale acestei structuri neconstituţionale drept insinuări şi încercare de dezinformare a opiniei publice. Prin astfel de activităţi exponenţii secesionişti încearcă să reanimeze teza falsă a unui pretins scenariu de soluţionare în forţă a diferendului nistrean”, se arată în declarația SIS.

Serviciul de Informații și Securitate susține că astfel autoritățile de la Tiraspol urmăresc introducerea elementelor de neîncredere în relaţiile cu serviciile partenere ale SIS.

„Tacticile represive aplicate de către „mgb” contravin normelor juridice, morale, etice şi limitelor bunului-simţ, soldându-se cu reţineri neîntemeiate şi încălcări flagrante ale drepturilor şi libertăţilor omului în raport cu cetăţenii Republicii Moldova Ernest Vardanian şi Ilie Cazac”, se mai spune în declarație. (jurnal.md)

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău