„Sinuciderea lui Panait a însemnat simbolic și o primă mare schimbare în justiție”

Interviu cu regizorul şi scenaristul Tudor Giurgiu

tudor-giurgiu

În 2002, România a fost zguduită de sinuciderea, la vârsta de 29 de ani, a procurorului Cristian Panait. Cazul său a fost intens mediatizat din cauza suspiciunilor referitoare la presiunile la care ar fi fost supus din partea superiorilor săi pentru a deschide un dosar pe numele colegului său, Alexandru Lele, pentru că ultimul a dispus reţinerea fiului prefectului de Bihor, membru PSD. Filmul „De ce eu?”, lansat în 2015, în regia lui Tudor Giurgiu (foto), relatează acest caz controversat al României anilor 2000, care este astăzi atât de propriu Republicii Moldova, unde libertatea justiţiei rămâne o utopie. Filmul va fi proiectat la Chişinău, potrivit regizorului, la începutul lui mai curent. Propunem cititorilor JURNALULUI un interviu cu Tudor Giurgiu.

– Stimate Domnule Tudor Giurgiu, descrieţi-ne, vă rog, realităţile din România de acum zece ani. Explicaţi-ne sintagma Political Animals. Vă adresez această întrebare, deoarece realităţile de astăzi din Republica Moldova se aseamănă mult cu cele de acum zece ani din România.

România anilor 2000 era o țară unde puteai să înnebuneşti liniştit. Ideea independenţei justiției era o utopie curată, iar puterea politică de la acea vreme își subordona în mod fățiș presa, televiziunea publică, justiția. „Animalele politice” de atunci nu aveau obiective cu mult mai diferite de cele de azi: să acumuleze cât mai multă putere, să aibă bani, influență și pârghii pentru a putea controla varia decizii strategice, importante în mediul politic sau de business.

Tudor Giurgiu s-a născut la 20 iunie 1972, la Cluj. Este regizor, scenarist, producător, preşedinte al TVR (2005–2007), fondator şi preşedinte al TIFF, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (2002 – prezent). Filmografie: „Legături bolnăvicioase” (2006), „Nunţi, muzici şi casete video” (2008), „Superman, Spiderman sau Batman” (2011 – Premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scurtmetraj), „Despre oameni şi melci” (2012 – Premiul Publicului la GalaGopo), „De ce eu?” (2015 – selectat în secţiunea Panorama a Festivalului de la Berlin).

Țin minte că, în 2002, deși nu eram foarte conectat la realitatea dură de pe scena politică, am fost foarte impresionat și contrariat, totodată, de sinuciderea procurorului Panait. Nu ştiam detalii referitoare la procurorul Lele din Oradea (cel anchetat de Panait) sau referitoare la contrabanda cu produse petroliere din Oradea, dar a fost interesant că la câţiva ani după momentul 2002, când am aşezat în ordine toate articolele din ziare sau de pe internet, când am început să citesc, totul a căpătat sens imediat.

– Care sunt, după părerea Dvs., dilemele personajului principal?

Am citit sute de pagini din dosare primite de la Domnul Lele și, la un moment dat, aveam senzația că nu mai înțeleg nimic din povestea lui, mai ales din complicatele meandre juridice ale cazului, din contrabanda cu petrol sau felul în care serviciile secrete se implicau în politică. Până la urmă, totul a devenit clar. Ani de zile, Lele a fost persona non grata, deranjase lideri politici importanți ai momentului și, culmea tupeului în acei ani, îndrăznise să-l aresteze pe fiul unui prefect PDSR. Ca urmare, politicienii au forțat justiția să declanșeze un război pe față împotriva lui Lele. Mă bucur că i-a supraviețuit.

În ce-l privește pe Cristian Panait, filmul cred că reflectă dilema morală principală a eroului real, devenit acum personaj de film: „Pactizez cu sistemul pentru a urma o carieră de succes sau spun NU și mă opun unor mizerii de nedescris?”. În tot procesul de lucru la scenariu, a fost esențial să ficționalizăm anumite detalii ale personajului pentru a putea jongla cât mai bine cu dilemele morale ale procurorului. Lucian Pintilie, care a citit scenariul, mi-a confirmat temerile și mi-a spus: „Dragă, filmele despre personaje perfecte, impecabile, incoruptibile sunt neinteresante. Caută-i slăbiciunile, momentele de compromis, defectele și atunci o să începi să ai o poveste bună”.
În concluzie, am decis să păstrez scheletul poveștii, personajele principale care au fost implicate în adevăratul caz Panait, dar să îmi permit libertatea de a ficționaliza și de a propune lucruri noi.

– În cadrul unui interviu acordat mediafax.ro, Dvs. aţi declarat că aţi scris scenariul acestui film din cauza că nu vă puteaţi explica sinuciderea lui Cristian Panait. Ce aţi înţeles acum, după ce aţi reuşit să duceţi la bun sfârşit acest proiect? Care este acel „puţin” despre care spuneţi că l-aţi înţeles?

Am înțeles că acest caz a fost instrumentat de persoane cu rang înalt din justiție sau politică şi Cristian Panait a fost practic folosit, a nimerit fără să vrea în mijlocul unui război pe care, într-o primă fază, nu l-a înțeles. Când nu au mai avut nevoie de el şi au înţeles că e o nucă mult prea tare, l-au ejectat din sistem. Chiar și-așa, nu pot înțelege sinuciderea lui altfel decât printr-o imensă dezamăgire față de sistem, față de cei apropiați, față de prietenii și colegii care l-au abandonat. Sinuciderea lui Panait a însemnat simbolic și o primă mare schimbare în justiție, în sensul în care politicienii au realizat că nu mai pot controla, cu atâta lejeritate, mersul dosarelor într-o cauză sau alta.

– În timpul proiecţiei de la Oradea, au apărut în sală două femei ce difuzau nişte foi în care se menţiona că Alexandru Lele ar fi „autorul moral al sinuciderii lui Cristian Panait”. Cum comentaţi această declaraţie?

Lele are în continuare inamici, iar urmașii vechii Securități sunt în continuare foarte activi. Lele a stricat multe jocuri atunci și sunt încă mulți care vor să îi strice imaginea.

– Ce va rămâne din filmul Dvs. după ce România va eradica fenomenul corupţiei? Este filmul Dvs. un manifest?

Să sperăm că vom reuși să micșorăm amploarea corupției. Cât despre eradicare, asta e un pariu cam greu de făcut… DE CE EU? e unul din acele filme care generează deja contradicţii în societate și provoacă lumea la atitudine. M-aș bucura ca, în timp, peste vreo 30 sau 50 de ani, să fie privit ca o oglindă fidelă, ca un document video relevant pentru o societate bolnavă, cea a anilor 2000. Și da, e un manifest al oamenilor cu coloană vertebrală care cred că, încă, în România se mai poate schimba ceva.

– Când va fi proiectat filmul la Chişinău?

Sper ca la început de mai să putem arăta filmul la Chișinău. Îmi doresc mult de tot să pot veni cu echipa filmului și să organizăm o serie de proiecții speciale la Cinematograful ODEON.