„…Sînt scama care leagă anteriul rostirii de coviltirul norilor”

 

 

Interviu cu scriitorul Nicolae Leahu, câştigător al Premiului pentru Poezie pe 2011

 

– Stimate Nicolae Leahu, ai obţinut Premiul pentru Poezie pe anul 2011, pentru volumul „Alungarea muzelor din cetate”, apărut la Editura Cartier. Felicitări! Cum e să te simţi o muză alungată din cetate?

 

Dragă Irina, parcurgînd chestionarul tău observ că mă provoci să lucrez pentru… cititor, să-l iniţiez. Facă-se voia ta! Ei bine, poate fi trist să te simţi o muză alungată din cetate, dar poate fi şi reconfortant, mai ales dacă cetatea alunecă zi de zi în pestilenţial, în miros de bahnă, în iz de canalizare înfundată. Cum să nu preferi aerul sec al pustiului sau liniştea tămîioasă a sihăstriei?

 

– Unul dintre poemele reprezentative din acest volum se numeşte „Irelevantul” şi are la bază întrebarea „Ce-i poezia?”. De atîţia ani scrii poezie şi încă nu ştii ce este ea, de fapt?

 

Poezia, cum bine ştii, dragă Irina, este însăşi indeterminarea, este palparea impalpabilului, aproximarea culoarelor vagului, adulmecarea originilor sau apocalipselor, captarea sunetelor stinse ale destinului şi căutarea stărilor de graţie & de prăbuşire semantică. „Joc de oglinzi” sau „joc secund”, nutrit deci de o dublă proiectare în cuvînt şi în existenţă, cu un picior de vers pe mal şi cu unul în groapă, poezia legitimează un trafic, un amestec de frustrări şi excese în materia volatilă a umanităţii. Cum să o fixezi în concret ca pe o gîză în bobul de chihlimbar? Asfinţit de vorbă, răsărit în cuvînt, poezia scapă – şi bine face! – unei definiri pragmatice, revendicîndu-şi un domeniu dincolo de sîrma ghimpată a oricăror constrîngeri. Ea poate fi, în absolut, doar ceea ce n-a fost, îi prieşte un strop de conformism, e conformismul parametrilor arhitextuali şi are nevoie de ei pentru a-şi conserva evanescenta-i identitate.

 

– Să înţelegem că acest poem e şi o replică la „Levantul” lui Cărtărescu?

Ce Vă împiedică? E şi nu e, este şi nu este, pentru că poezia nu are niciodată o singură miză: evocînd moartea, proslăveşte viaţa; subminînd extazele, îngînă neantul; lăudînd belşugul, invocă ascezele. Poemul postmodern amendează excesul (să-l definească analiştii, dacă-i avem), jonglînd bulele (cît de vizibile? – pentru aceiaşi) de nimic ale sensului. E o catastrofă să nu-l cauţi, e o tragedie să îl găseşti. Nu, „Irelevantul” nu este o replică… la, dar cînd nu este poezia o replică în sine, o replică la o capodoperă?

 

– De ce ai revenit la rimă? Ce îţi oferă rima?

 

N-am revenit, sînt un… rimător străvechi, rima fiind o condiţie (între altele) internă (cel mai ades, discretă, dacă nu secretă) a versului, inclusiv a versului liber. Nu rimează numai excentricii şi neştiutorii. Dacă poezia e, verlaineian vorbind, muzică înainte de toate, cum să te lipseşti de rimă, de accent sau de ritm? Ea întotdeauna e acolo, în cadenţe, dar şi în sacadările premeditate…

 

– Îţi citeşti frecvent poemele în public?

 

Eu însumi mi-s publicul. Nu-i suficient? Pentru a te împlini în creaţie, ai nevoie de martori. Dar cine-a spus că ei sînt o chestiune de prezent, că nu ne-ar satisface un public virtual?

 

– Unde au loc recitaluri de poezie contemporană la Bălţi?

 

Pe-acolo pe unde se ţin varii reuniuni literare. Dar, cum spunea Călinescu, nu toţi contemporanii ne sînt contemporani.

 

– Te plimbi pe Aleea Clasicilor Români din Bălţi? Ce vezi pe alee, ce legătură au trecătorii cu poezia?

 

Cînd se întîmplă. Trei busturi (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Grigore Vieru). Sangvine.

 

– Duci la extrem spiritul ludic în poemele tale de ultimă oră. Crezi în poezia amuzantă?

 

Ludicul nu exclude tragicul. Şi viceversa: „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…”; „M-am suit pe-o roată şi v-am spus povestea toată” etc. Cum vedem, însăşi convenţia poeziei e ludică, depinde cum o valorizăm… Cît priveşte poezia amuzantă, ea e pretutindeni: citiţi, de exemplu, orice poem cu intonaţii diferite… Cheia textului e mai degrabă la cititor, cel puţin, partea care descuie…

 

– Care e astăzi locul poeţilor în cetate, şi anume la Bălţi?

 

Locul… e mai mult pe dinafară, pe lîngă ziduri, păscînd turme de gîşte, păstorind stoluri de orci…

 

– Cît de uşor sau greu e să te rupi de lumea imaginată în poeme şi să revii la realitate?

 

Lumea imaginată în poeme este ea însăşi o realitate. Una paralelă, e adevărat. Ca să evit dedublarea, joc rolul punţii, sînt o relaţie, sînt scama care leagă anteriul rostirii de coviltirul norilor…

 

– Eşti trist că nu tu ai scris „Luceafărul”?

 

Să fi fost trist autorul poemului „Luceafărul” că n-a scris „Mioriţa”?

 

– Cu cine dintre poeţii basarabeni ai vrea să mergi la pescuit, la vînătoare?

 

Cu …n, de exemplu, dar nu-s decît pescar de figuri, vînător de tropi.

 

– S-a schimbat poezia după 2000?

 

S-a! Era obligaţia ei primordială.

 

– Despre ce ai vrea să scrii în continuare?

 

Despre DESPRE, va fi un roman întreţesut cu viituri, scara 1×1, asta dacă nu-mi va ieşi piesa cu acelaşi titlu, în care apar ca autor, personaj şi actor sub aceeaşi piele. Tocmai îi pun punct

 

Interviu de Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)