„Singurii oameni liberi din România au fost deținuții politici”

Interviu cu scriitorul, traducătorul, filozoful, exegetul român Sorin Lavric

– Ați fost invitat la Chișinău pentru a ține un curs despre filozofia lui Platon în cadrul programului de master „Marile cărți ale civilizației europene” de la USM. Ce credeți despre această idee de a crea un program de „Great books”? V-ați gândit vreodată la un canon al marilor cărți care s-ar plia pe un asemenea program?

Masterul este o idee strălucită pentru că le dă posibilitatea studenților să vină în contact direct cu niște texte care sunt și au fost repere ale culturii europene. Cel mai important pentru un tânăr este să simtă cu mintea lui întâlnirea cu asemenea texte, indiferent cât de mult reține din ele. Ideea e foarte bună, indiferent că e la masterat sau la licență. Cultura generală presupune întâlnirea cu asemenea texte, de la Shakespeare şi Dante până la Platon și Descartes.

Cred că fiecare intelectual vine cu propriul lui canon. Eu aș pune mai mult accentul pe filozofie. La acest masterat am văzut că se pune accentul pe literatură. Eu l-aș fi pus pe Hegel sau Kant în loc de Dante, Shakespeare și Cervantes. I-aș fi predat pe Spengler și Nietzsche.

– Comentându-l pe Platon, spuneați că „democrația”, ca formă de guvernământ, este o utopie. Există alternativă?

Mi se pare evident că cuvântul „democrație” este un cuvânt al cărui sens nu are acoperire în realitate, nu a avut niciodată. Nu fac critica politicii. Constat o evidență. Democrația înseamnă puterea poporului. Niciodată poporul, plebea, nu poate să aibă puterea, pentru că să alege praful de această cetate. Democrația înseamnă egalitarism pe orizontală: toți suntem egali, nu este o ierarhie pe verticală. Este forma primitivă de comunism care distruge totul. O societate e eficientă dacă este organizată pe verticală grație unei ierarhii. Nu trăim în democrație, și nu vom trăi niciodată. Cei care folosesc cuvântul democrație o fac în interes electoral. Sunt demagogi. Trăim într-un stat imperfect. Totuși este un stat de drept care ne ajută să nu ne scoatem ochii unul altuia. În spatele statului de drept puterea este de tip plutocratic, adică este o putere financiară, a banului. Această plutocrație este oligarhică, deci este în mâna câtorva.

– Republica Moldova încearcă să se apropie de Uniunea Europeană. Este un proiect integraționist care poate fi criticat?

În Uniunea Europeană lucrurile sunt foarte confuze. Parlamentul de le Bruxelles a respins prin vot condamnarea comunismului. Or asta, pentru noi, cei care venim din Europa de Est, unde catastrofa a fost reprezentată de 50 de ani de comunism, un asemenea gest parlamentar este o ofensă, o insultă. Începi să privești cu mefiență, cu neîncredere ceea ce se întâmplă la Bruxelles și la Strasbourg. Te întrebi care este scopul?

Există o presiune ideologică împotriva unor repere precum națiune, biserică, tradiție. Să ne amintim, creștinismul nu este pomenit în actul de fondare al Uniunii Europene. Faptul că creștinismul nu este pomenit și că comunismul nu este condamnat oficial, drept o crimă împotriva umanității, așa cum s-a întâmplat cu nazismul, aceste două lucruri mă fac să privesc cu neîncredere la ceea ce se întâmplă în UE. Eu sunt cetățean al Uniunii Europene, mă duc cu buletinul oriunde în UE. Cu toate acestea, simt că ceva nu e în regulă în mintea politicienilor. Mulți dintre ei sunt marionete. Senzația este de ceva ocult. Proiectul UE ca suprastat federal, în care fiecare națiune să devină o bucățică în ceva uriaș, este utopic. Avem alte tradiții, vorbim alte limbi. Există resentimente istorice. Noi avem probleme cu ungurii în Transilvania, așa cum aici sunt probleme cu rușii.

– Ați menționat în discursurile dumneavoastră că ați cunoscut deținuți politici, oameni frumoși și puternici care v-au schimbat. Cine sunt acești oameni?

Este vorba de o frumusețe interioară. Acești oameni erau oponenți pe față. Erau deținuți politici: liberali, țărăniști, legionari. Am întâlnit oameni care făcuseră 21 de ani de pușcărie. I-am cunoscut pe legionarii Gheorghe Jijie, Vasile Blanaru-Flamura, dar și pe alții. Suferința prin care trece un asemenea om îl modifică interior. Dacă are stofă, îl modifică în sens bun. Nu-l abrutizează. Acest om nu degradează. Iese din el o forță extraordinară. Lecția pe care mi-au dat-o ei este că nu te poți clădi spiritual decât cu prețul suferinței. Suferința te spiritualizează. Nu poți să devii cineva cu consistență interioară dacă nu treci prin asemenea încercări extraordinar de dure.

Ce îmi transmiteau ei era ceva dincolo de cuvinte și de gesturi. Era o ardoare, o trăire interioară, o stare de spirit, o dispoziție. Dispoziția asta se concretiza într-o anumită atitudine față de viață. Lor nu le era frică să fie amenințați, șantajați, pentru că după douăzeci și ceva ani de pușcărie, nu mai stai să te clatini în fața unei amenințări sau a unui șantaj. Din cauza aceasta ei erau oameni liberi. Singurii oameni liberi pe care i-am întâlnit în România în 40 de ani, au fost acești deținuți politici care au făcut degeaba pușcărie, doar pentru că s-au opus comunismului. Alături de ei am mai întâlnit un partizan – Gavrilă Vatamaniuc din Bucovina. Era un om impresionant. Un om credincios. Credea fără ezitare în Dumnezeu și n-o făcea cu ostentație, n-o făcea agonic. Avea o tărie, o emoție pe care ți-o transmitea. Când întâlnești acești oameni, în această stare de spirit, simți că te ridici și tu. Începi să fii altfel. Acești oameni mi-au oferit un exemplu de ținută, de intensitate interioară pe care n-am întâlnit-o la profesorii mei, la părinții mei. O forță interioară grație suferinței prin care au trecut.

– Ați criticat mass-media spunând că oamenii din acest domeniu vorbesc despre lucruri la care nu se pricep. Credeți că lumea contemporană ar putea renunța la mass-media?

Nu se poate. Există o dramă a mass-mediei. Obsesia pentru audiență a gazetarilor care lucrează în mass-media fie audiovizuală, fie scrisă îi face să coboare ștacheta calității tocmai din dorința de a avea audiență. Se creează un cerc vicios în care produci lucruri proaste pe gustul vulgului, numai pentru a flata plebea ca să câștigi audiență. Asta este drama mass-mediei. Îndobitocește poporul tocmai din nevoia de a fi în atenția plebei îndobitocite. Este un cerc vicios care scade tot mai mult nivelul intelectual a tot ceea ce înseamnă univers mediatic. La asta se mai adaugă o presiune ideologică din afara mass-mediei, exercitată de centrele de putere, de politicieni. Ziariștii se află tot timpul pasibili de a fi cumpărați, mituiți, de a deveni ei înșiși niște unelte ale politicului. Când se face pactul acesta, s-a terminat. Mass-media devine doar un intermediar. O verigă între plebea care trebuie flatată și manipulată și acești factori de putere.

Ideal ar fi să fie o mass-media care să nu depindă de criteriile societății de consum, să găsească niște resurse care să facă din ea un univers independent, invulnerabil la influența politicului și, în același timp, imun la prostul gust al societății de consum. Dar nu se poate fără mass-media.

Interviu realizat de Vadim Vasiliu

 

The following two tabs change content below.