Singuri acasă // Scrisorile lui Buraga

 

Pe 26 iunie, Timofti, Lupu şi Filat au fost plecaţi peste hotare, şi noi, cetăţenii RM, am rămas singuri acasă, fără să le fi simţit lipsa. Timofti plecase la Istanbul, Lupu – la Minsk, iar Filat – la Bruxelles cu treburi de stat în picioare. Despre absenţa conducerii de vârf s-a aflat abia spre seară, când eram deja surmenaţi de caniculă. Cu toate astea impactul a fost pe potrivă, ca la apropierea de pământ a unui asteroid de dimensiuni medii. Cum se poate să plece cu toţii în aceeaşi zi, măcar unul dintre ei trebuia să fi rămas la gospodărie, pentru orice eventualitate! Doar ne aflăm într-o zonă seismică, avem un regim separatist sub coastă, puteam fi atacaţi de extratereştri sau putea să cadă peste noi un nor de căpuşe! Sau Voronin putea să organizeze o revoluţie socialistă din octombrie! Sau apele Prutului şi Nistrului se puteau întoarce la deal, inundându-ne beciurile cu murături (vinul s-a băut demult)! Sau unioniştii votau anularea pactului molotovenesc şi desfiinţarea statalităţii autohtone! – strigă Colesovnazadov. Însă lor nu le pasă, ei ne conduc în secret spre România. Nu cred că Voronin va îndrăzni să organizeze o lovitură de stat acum, când Filat s-a apucat să controleze calea ferată Cahul-Giurgiuleşti, care se năruie, construită de fiu-său. Faptul că cetăţenii nu au simţit lipsa conducătorilor iubiţi trebuie să le dea de gândit, spuse Cozonac. Asta e bine, asta înseamnă că au pus lucrul pe roate, menţionă Scurtoi. Asta ar putea să însemne că nu e nevoie de ei, preciză Cozonac. Cum să nu fie nevoie de scumpii noştri conducători? – se miră toată lumea.

 

Acuma stau şi mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă, într-o zi, toţi moldovenii ar pleca peste hotare şi conducătorii de vârf ar rămâne singuri acasă.

 

Al vostru sauropod, endoterm, aşram, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga