„Singura noastră şansă este forţa de creaţie culturală originală”

ISTORIE // Interviu cu academicianul Florin Constantiniu

Academicianul Florin Constantiniu este unul dintre cei mai importanţi istorici europeni ai zilelor noastre, unul dintre puţinii care a avut curajul, în perioada ceauşistă, să le vorbească studenţilor săi despre înrobirea Basarabiei de către Rusia. Este cunoscut, în special, ca autor al volumului „O istorie sinceră a poporului român”. „În atâtea cazuri, păcatele de azi sunt păcatele de ieri, repetate, agravate, tocmai pentru că au fost ascunse, iar istoricii, de teama că li se va reproşa lipsa de patriotism, au preferat să tacă”, susţine Florin Constantiniu.

Cu riscul de a fi mereu un intelectual incomod, la 20 de ani de la Revoluţie, domnia sa ne îndeamnă să cunoaştem adevărul şi să ieşim din periferia Europei printr-un proiect naţional de succes.

„Educaţia civică românească a basarabenilor revine intelectualilor din ambele ţări”

– Stimate domnule Florin Constantiniu, cum apreciaţi actualele relaţii dintre România şi R.Moldova?

Întâi de toate, nu ne cunoaştem aproape deloc. Dvs. nu ştiţi exact ce se întâmplă în România, iar noi încă mai puţin decât dvs. ştim ce se întâmplă în Basarabia. Nu vi se pare ciudat că, deşi mereu declarăm că suntem fraţi, nici într-un chioşc din Bucureşti nu există niciun ziar din R. Moldova? Atunci care sunt mijloacele pentru a ne pune la curent cu viaţa publică de peste Prut? Cred că această necunoaştere reciprocă se răsfrânge profund negativ în raporturile noastre de a ne reuni frontierele.

– Ce iniţiative aţi aşteptat din partea ambelor state?

Eu nu am încredere în iniţiativele de stat, pentru că acestea sunt întotdeauna subordonate intereselor politice ale celor care deţin puterea. De exemplu, actuala putere din România joacă această comedie a devotamentului pentru unitatea naţională – să-i avem pe basarabeni alături. În realitate, nici nu-i pasă de ei. E un mijloc de a câştiga popularitate.

– Totuşi România acordă anual fonduri substanţiale pentru activitatea mai multor instituţii din R.Moldova. Ce ar putea face mai mult de atât?

În ultimă instanţă, obiectivul nostru trebuie să fie refacerea României Mari. Să avem din nou teritoriile pe care le-am pierdut în 1940, cu excepţia Cadrilaterului. Acolo e o problemă deosebită, cea a sudului Dobrogei. Dar în privinţa Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, convingerea mea este că obiectivul românilor din statul român, din R. Moldova şi din Ucraina trebuie să fie refacerea unităţii româneşti.

Dovada cea mai bună e că actuala putere – chiar dacă trimite bani acolo – nu a fost deloc interesată ca, în 2007, să renegocieze Tratatul cu Ucraina. România i-a conferit Ucrainei, încă din 1997, titlul de drept asupra pământurilor româneşti anexate, pe care nu l-a avut niciodată (nici chiar URSS în unele privinţe). Putea fi contestat. România, dacă ar fi mers la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, ar fi avut câştig de cauză în problema aceasta. Actuala putere, în 2007, nici nu şi-a pus problema renegocierii tratatului în cauză sau să anunţe că nu este de acord cu clauzele acestuia, chiar dacă, desigur, Ucraina n-ar fi acceptat această idee. Măcar s-o fi pus.

„Sunt profund nemulţumit de felul cum gestionează puterea relaţia cu românii de pretutindeni”

– Înţeleg că sunteţi nemulţumit de felul cum autorităţile gestionează relaţia cu românii din afara graniţelor României. Dar nu există o strategie în această privinţă?

Sunt profund nemulţumit de felul cum gestionează puterea relaţia cu românii de pretutindeni. E ultimul lucru la care să se gândească clasa politică din România, care întruneşte nişte recorduri în istorie. Clasa politică postdecembristă – eu nu fac diferenţieri dintre partide, vorbesc despre postdecembrişti în ansamblu – este cea mai incompetentă clasă politică, cea mai lacomă şi cea mai setoasă de putere.

Şi atunci cum poate fi menţinută conştiinţa românească în Basarabia şi în celelalte teritorii ocupate?

Ştiu că moldovenii sunt tot timpul cu gândul la paşaportul românesc, dar nu pentru ca să intre în statul român, ca să devină cetăţeni români, să lupte pentru unitatea românească, ci să-şi croiască drum mai departe, spre UE. Asta e convingerea mea. Pe moldoveni, în marea lor majoritate, aceasta îi apropie de România – gândul că vor obţine un paşaport, cu care să pătrundă în UE. Nu-i vina lor că neocapitalismul le-a creat asemenea mentalitate. Ca să nu existe confuzii, menţionez că eu condamn pseudosocialismul de tip sovietic de până la
1989 în Europa de Est. Nu sunt partizanul acestui fals socialism.

„Până la urmă, şi acest neocapitalism se va prăbuşi…”

– Desigur, ne-am fi dorit o altă Românie, mai ales că şi Polonia, Cehia, Ungaria etc. sunt ţări postsocialiste care au avut aceleaşi puncte de plecare după prăbuşirea comunismului. Şi cum au putut să se dezvolte!

Eu am convingerea că, până la urmă, şi acest neocapitalism se va prăbuşi. E o orânduire condamnată prin inechităţi şi disfuncţionalităţi. Întocmai cum Imperiul Roman a căzut ca urmare a crizei sistemului economic sclavagist, iar la frontiere era o presiune extraordinară a populaţiilor migratoare, zise barbare, exact acelaşi lucru se întâmplă acum. Capitalismul începe să se gripeze, dovadă fiind criza, iar această lume a treia e nerăbdătoare de a da năvală în ţările bogate. De pildă, toate problemele în Franţa cu romii şi cu arabii, iar în Germania, cu turcii…

Crizele economice şi tensiunile dintre Nordul bogat şi Sudul sărac vor aduce sfârşitul capitalismului. Până atunci, însă, va mai curge multă apă pe Dâmboviţa. Din falimentul capitalismului de cumetrie din ţară şi din derapajele capitalismului internaţional, românii trebuie să înveţe şi să acţioneze în consecinţă.

– Apropo de invazia moldovenilor în ţările UE care obţin paşaportul românesc. Acest fenomen a cam început să deranjeze presa şi autorităţile europene. În condiţiile în care basarabenilor le lipseşte o educaţie istorică şi civică românească, mai sunt recuperabili în această privinţă?

Această educaţie a consângenilor noştri le revine intelectualilor de pe ambele maluri ale Prutului – să le redefinească identitatea naţională. O componentă a conştiinţei identitare e cea istorică. Basarabenii trebuie să ştie că sunt români. Decenii de stăpânire sovietică li s-a spus că moldovenii sunt altceva decât românii. Şi în anii aceştia s-a tipărit un dicţionar moldo-român la Chişinău. Nici măcar în timpul lui Stalin nu a trecut nimănui în cap să facă lucrul acesta.

Au încercat să creeze un jargon moldo-sovietic ca să arate că moldovenii vorbesc altceva decât românii. Dar, având toată înţelegerea pentru efectele acestei educaţii, care a încercat să le spele creierii, să-i facă să creadă că nu sunt români, nu pot să înţeleg de ce intelectualii patrioţi români din RM nu merg în mase cum au mers narodnicii în Rusia în secolul al XIX-lea, să-i lumineze pe acei ţărani că sunt români. Înţelegem faptul că au existat presiuni puternice ale puterii sovietice ca să-i îndobitocească.

„La nivelul sud-estului Europei, noi avem o mare capacitate intelectuală”

– Ce recomandaţi specialiştilor basarabeni, preocupaţi de predarea istoriei în învăţământul preuniversitar?

Să nu urmeze exemplul românesc. Să facă o predare serioasă a ştiinţei istorice în spiritul adevărului istoric. De asta şi mi-am intitulat un volum „O istorie sinceră a poporului român”. Eu cred că elevul trebuie să cunoască şi ce a fost bine, şi ce a fost rău în trecutul nostru. Când spun că istoria cultivă spiritul patriotic în sufletul elevului, nu am în vedere crearea unei imagini false şi triumfaliste. Binele să-l urmăm, iar răul să-l evităm.

Am văzut într-un manual de la Chişinău că au fost utilizate pasaje din cartea mea în care criticam aspectele negative din Istoria Românilor. Acestea au fost desprinse din carte, prin nişte falsuri, ca să arate că şi un istoric român din Bucureşti ar împărtăşi anumite opinii.

– Sunteţi adeptul realizării unui mare proiect al României pentru a atrage atenţia Europei asupra noastră. Cum l-aţi vedea? Spuneaţi că ne lipseşte „o mare idee”. „Înainte de 1859 a fost Unirea, înainte de 1918 a fost desăvârşirea Unirii şi azi nu ne mai însufleţeşte niciun ideal mobilizator.”

Când am făcut această afirmaţie, am avut în vedere intelectualitatea din perioada interbelică. Eu nu sunt un admirator necondiţionat al acelei perioade, şi în lucrările mele arăt atât aspectele pozitive, cât şi cele negative ale acesteia. Dar atunci existau intelectuali care şi-au pus problema ca România să se individualizeze în Europa prin forţa creaţiei ei culturale. Or, clasa postdecembristă, servind interesele capitalismului internaţional, a pus România pe butuci. România, în momentul de faţă, e o ţară care nu mai produce nimic. Până şi pepenii se aduc din Turcia şi Grecia. Capitalismul avea nevoie de o piaţă de desfacere şi a lichidat totul.

Singura noastră şansă ca să nu ne poată distruge, prin intermediul mondialismului, este forţa de creaţie culturală originală. Poate o să credeţi că e o utopie. Ce a fost Bizanţul în Evul Mediu pentru popoarele din Europa de Sud-Est? Un educator. Un educator ar putea deveni România, pentru că are un potenţial intelectual pe care-l poate valorifica. Dar, din cauza că nu li se asigură condiţii, cei mai valoroşi intelectuali pleacă în Occident. Proiectul la care mă gândesc eu este unul de creaţie culturală, care să readucă în atenţie ţara noastră, politiceşte dispărută de pe hartă.

– Credeţi că am putea avea supremaţie culturală?

Nu zic că România ar putea să se măsoare cu Franţa în domeniul culturii. Deşi, teoretic, un intelectual român nu este în urma unui intelectual francez, dar nu are mijloacele materiale pe care le are Franţa. Plus un prestigiu, pe care l-a căpătat Franţa în cursul istoriei. Dar, la nivelul sud-estului Europei, fără a dispreţui alte popoare, noi avem o mare capacitate intelectuală. În perioada interbelică, începusem să avansăm deja în această direcţie, războiul însă a oprit această afirmare a României.

Interviu realizat de Angelina Olaru

Florin Constantiniu (n. 8 aprilie 1933, Bucureşti) este istoric român, membru corespondent al Academiei Române (1999). În 2006 a fost ales membru titular al Academiei Române. A fost cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. A fost distins cu premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române în 1972. Academicianul Florin Constantiniu este unul dintre cei mai importanţi istorici ai zilelor noastre. A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei şi a abordat diverse direcţii de cercetare. Este cunoscut, în special, ca autor al cărţii „O istorie sinceră a poporului român”. „Trecutul fiecărui neam este o componentă a conştiinţei identitare. Suntem români pentru că i-am încorporat în conştiinţa colectivă a naţiunii pe Ştefan cel Mare şi pe Mihai Viteazul, aşa cum francezii, de exemplu, i-au încorporat pe Ludovic al XIV-lea şi pe Napoleon. Am convingerea că istoricul îşi poate sluji cel mai bine neamul aplicând principiul junimist «Patriotism, în limitele adevărului»”, spune istoricul Florin Constantiniu.