Singur, între valuri, pentru a promova pacea

Interviu cu înotătorul basarabean Ion Lazarenco Tiron

Ion Lazarenco Tiron se numără printre cei opt oameni de pe planetă care au reuşit să străbată înot cele şapte strâmtori ale lumii incluse în circuitul “Ocean’s Seven”. Acestea sunt: Canalul Mânecii, Gibraltarul, Canalul de Nord, ce leagă ţărmul irlandez de cel britanic, Canalul Catalina din California, strâmtoarea Molokai din Hawai, strâmtoarea Tsugaru din Japonia şi strâmtoarea Cook din Noua Zeelandă, ultima performanţă fiind stabilită în ianuarie 2018. Anul trecut, înotătorul a marcat Centenarul Marii Uniri înotând alături de românul Avram Iancu 100 de km pe râul Prut. A fost declarat Omul Anului 2018 de către Asociația Mondială a Înotătorilor de Ape Deschise, iar la începutul anului curent a fost declarat candidatul oficial al Republicii Moldova la Premiul Nobel pentru Pace.

Domnule Lazarenco, aţi revenit la Chişinău pentru a participa la acţiunea organizată de UNICEF, de a înota 30 de km pe Nistru cu scopul de a sensibiliza publicul larg cu privire la importanţa respectării drepturilor copilului prevăzute de Convenția ONU privind Drepturile Copilului, care este la cea de-a 30-a aniversare. La ce probleme doriţi să atrageţi în special atenţia?

Aş vrea să atrag atenţia asupra tuturor problemelor legate de încălcarea drepturilor copilului atât din R. Moldova, cât şi din alte ţări. De aceea am şi creat Asociaţia „Sportul uneşte”, ca să îndrumăm copiii să aleagă un drum mai bun, o cale corectă, inclusiv prin sport. Din păcate, în R. Moldova, avem foarte mulţi copii cu unul ori cu ambii părinţi plecaţi peste hotare. E un genocid. Copiii sunt lăsaţi în grija rudelor, bunicilor, prietenilor, vecinilor. M-a cutremurat un studiu realizat cu câţiva ani în urmă, potrivit căruia peste 70 000 de copii din R. Moldova au un părinte ori ambii părinţi plecaţi peste hotare.

Cine să le asigure respectarea drepturilor, a egalităţii, dacă cei mai apropiaţi oameni nu le oferă dragostea, atenţia, respectul de care au nevoie? Copiii de azi sunt profesorii, medicii de mâine, cei care ne vor asigura cu pensii. Obişnuim să spunem – sunt viitorul, dar e important să conştientizăm că ei sunt prezentul nostru. Dacă nu o să fim atenţi, nu le vom dărui afecţiunea, înţelepciunea şi copilăria pe care o merită, rămânem o societate care treptat se autodistruge. Prin ceea ce fac doresc să atrag atenţia la aceste probleme, precum şi la cele legate de poluarea mediului înconjurător, a apei râului Nistru. Lumea, din păcate, nu înţelege că 70 % din populaţie se aprovizionează cu apă din Nistru, trebuie să stopăm distrugerea lui.

Aţi cucerit cele mai mari strâmtori, aţi înotat zeci de ore în mări străbătute de curenţi reci, în oceane, ce simţiţi când coborâţi în apele Nistrului?

Nu sunt la primul înot pe Nistru. În 2013, am traversat 235 de km, în cadrul Maratonului „Nistrul uneşte Moldova”, o acţiune care avea scopul de a apropia oameni de pe cele două maluri. Acest râu este unic pentru mine. E un fluviu care se împleteşte cu istoria noastră şi pentru mine e o mândrie că pot să mă arunc în Nistru şi să înot rugându-mă să ne facă mai buni, mai receptivi, mai respectuoşi. În multe ţări civilizate oamenii fac ceva incredibil ca să atragă atenţia la problemele societăţii, ca să ajute pe cineva. Aceasta fac şi eu. Am înotat timp de 17 ani, am realizat 23 de înotări majore pe întreg globul pământesc. Sper această cifră să ajungă la 24-25. O să fac cât o să pot ca lumea să se trezească, să înţeleagă că datoria noastră faţă de pământul acesta şi datoria pe care o avem unii faţă de alţii este sfântă.

Care au fost cele mai periculoase momente din experienţa Dvs. de înotător?

Toate înotările au fost periculoase, pentru că nu înot în bazin, ci în ape foarte adânci cu temperaturi scăzute. Mi-au căzut unghiile de la picioare în timpul unui înot, mi-au sărit plombele din gură, am făcut eforturi supraomeneşti. Se recomandă doar un înot pe an, eu am făcut câte două, trei. O făceam din dragoste şi atunci când depui suflet în ceea ce faci, găseşti puterea de a continua.

Am crezut că mor în Strâmtoarea Cook. Trebuia să o traversez în cel mult şapte ore, dar, din cauza furtunii, am traversat-o în 11 ore. Valurile erau atât de mari încât nava care mă însoţea se ţinea la câteva sute de metri distanţă, ca să nu fie aruncată asupra-mi. Era o furtună mare şi apa era foarte rece, fiind străbătută de un curent de apă care venea din Antarctica. Dar asta e, niciodată două înotări nu sunt de acelaşi fel, de fiecare dată sunt diferite.

Foarte greu mi-a fost şi în Strâmtoarea Nordică (dintre Irlanda şi Scoţia) unde am îngheţat complet şi m-au mâncat meduzele. Acolo am înotat în 16 ore peste 40 de km, la o temperatură de 11 grade.

Am crezut că mor şi în Strâmtoarea Molokai din Arhipelagul Havai, unde am înotat 18 ore, nu mai aveam energie, nu aveam mâncare. Ne-a prins o furtună care a ridicat valuri de până la şase metri înălţime. În timpul furtunii au spălat tot ce aveam, inclusiv mâncarea, de pe corabia care ne însoţea la distanţă. În timpul acelei furtuni mi-au sărit plombele şi mi-au căzut unghiile de la picioare. Sunt experienţe de neuitat.

La ce alte proiecte importante vă pregătiţi să participaţi în timpul apropiat?

După ce am fost înaintat la Premiul Nobel pentru Pace, am primit foarte multe invitaţii de a participa la diferite evenimente în diferite ţări. Voi merge în timpul apropiat la Los Angeles, în California, unde am fost declarat Înotătorul Anului 2018, le ceremonia de decernare a titlului. Am fost invitat în Canada. Am primit mai multe solicitări de la ambasade ale RM de a participa la evenimente în calitate de Ambasador al păcii. Duminica trecută, am înotat în Strâmtoarea Bosfor. Am ieşit al 74-lea din apă, din 2014 înotători din 59 de ţări. Am foarte multe proiecte. Doar să ne suflecăm mânicile şi să găsim puteri să mergem înainte. Suntem un popor muncitor. E bine să ne afirmăm şi să ne promovăm în special prin sport, cultură şi tradiţii.

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.
Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu