Sindrom „7 aprilie” // INTERVIU

„Să nu transformăm victimele din 7 aprilie în persoane dependente de anumite instituții sau beneficii”

Interviu cu Ludmila Popovici, director executiv al Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii

– Aveţi nişte cifre, nişte statistici – bazate pe registrele dumneavoastră – privind numărul de victime ale măsurilor de represiune întreprinse de forţele de ordine ale RM în aprilie 2009?

– La RCTV „Memoria” au fost asistate până în prezent 133 de persoane, dar ştim că sunt cel puţin 600 de persoane care au suferit atunci. Nu înțeleg ce a fost în capul factorilor de decizie de atunci, deoarece acțiunile de teroare în masă întreprinse de așa-zisele „forțe de ordine” se încadrează perfect în noțiunea de crime împotriva umanității. Cei care au torturat cu atâta bestialitate au avut consimțământul tacit sau deschis al superiorilor.

– Ce sprijin le acordă „Memoria”?

– Noi ne-am focusat mai mult pe traumele fizice și psihice acute, care au paralizat sufletul și viața socială a acelor tineri. Am oferit continuu asistență medicală gratuită – consultații, investigații diagnostice și tratament medicamentos. Suntem deschiși și pentru acele persoane care până acum nu s-au adresat pentru ajutor, deoarece efectele traumelor se pot multiplica și agrava în timp.

– Credeţi că sechelele cu care au rămas victimele din 7 aprilie se vor cicatriza, se vor uita?

– Începând cu mijlocul lui aprilie 2009, am asistat un număr mare de persoane care manifestau sindromul de stres posttraumatic clasic, inclusiv amintiri tulburătoare determinate în mod direct de tortura suportată. Pe lângă durerea fizică, victimele se confruntau cu insomnii și coşmaruri teribile, iar uneori nu ajuta nici tratamentul medicamentos.

Ne confruntăm cu consecințe tardive, sub formă de patologii psihosomatice, cardiovasculare, neurologice sau chiar invaliditate. Ne pune în gardă faptul că sunt 20 de persoane cu surditate posttraumatică, în urma loviturilor puternice peste urechi. Circa 80% dintre cei care au solicitat ajutor au suferit traumatisme cranio-cerebrale, diagnosticate clinic. De pe urma acestor traume severe la unii pacienţi ar putea apărea și focare de epilepsie.

– Ce fel de ajutor ar trebui să le acorde societatea acestor tineri, în primul rând organele de stat abilitate?

– Aceste persoane trebuie să fie ajutate să-și continue viața într-un mod decent, dar fără a le victimiza prea mult şi a le transforma în persoane dependente de anumite instituții sau beneficii. O persoană care a suferit trebuie să se simtă capabilă să depășească problemele cu care se confruntă, să devină independentă și utilă atât pentru familie, cât și pentru societate. Din păcate, sunt persoane care nu vor să continue studiile, nici să muncească, intrând foarte profund în rolul de victimă.

– De fapt, credeţi că se poate vorbi despre un sindrom „post 7 aprilie”?

– Este important ca acest sindrom „7 aprilie” să fie studiat, analizat în detalii și monitorizat, la nivel de anumite persoane, care au suferit nemijlocit, precum și la nivel de societate. Efectele colective ale teroarei în masă din aprilie 2009 se vor simți încă mult timp în societate, ca şi sindromul anilor 1949, ca și sindromul afgan, care de asemenea este uitat și ignorat.

The following two tabs change content below.