Simion Gociu, scriitor bucovinean:

„Preşedinţii României i-au dezamăgit pe românii din Cernăuţi”

Ofensiva antiromânească din Ucraina, la 20 de ani de condamnare a politicii de deznaţionalizare a românilor din zonele româneşti, ar putea fi fatală pentru ei, dacă diplomaţii din România nu vor deveni mai insistenţi în dialogul bilateral cu omologii lor de la Kiev, susţin intelectualii români din zonele româneşti din cadrul Ucrainei.  Lipsa unei monitorizări oficiale riguroase a situaţiei comunităţii etnicilor români din partea Statului Român facilitează ucrainizarea forţată.  Intelectualii din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia (Maramureşul Istoric) solicită în continuare eliminarea discriminării împotriva românilor din Ucraina. Vă oferim un interviu cu scriitorul Simion Gociu, redactor-şef al publicaţiei „CONCORDIA”.

Angelina Olaru

Băştinaşii din Bucovina de Nord, paria pe cale de dispariţie

– Domnule Simion Gociu, de ce situaţia românilor din Regiunea Cernăuţi e mai gravă decât în fosta URSS? Care sunt cele mai importante drepturi ce continuă să li se încalce consângenilor noştri?

E mai rău prin faptul că românii s-au dezamăgit, după ce Ion Iliescu a cedat în relaţia cu omologul său ucrainean şi a doua mare dezamăgire a fost, după ce Emil Constantinescu a semnat Tratatul cel nebun de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina. Ulterior, autorităţile ucrainene au decis să desfiinţeze unele şcoli ale românilor, iar pe altele le-au transformat în instituţii mixte de învăţământ, motivând că a scăzut natalitatea în rândul populaţiei de etnie română. Majoritatea populaţiei româneşti din regiunea Cernăuţi e demoralizată. Dacă după destrămarea URSS, mai vedea România ca pe o salvare, acum nu mai e optimistă în această privinţă şi, poate, de aceea, pentru a oferi un viitor tinerei generaţii, mulţi români îşi dau copiii în şcoli ucrainene, pentru că, altfel, nu vor mai avea un viitor în Ucraina „democratică”.

Majoritatea problemelor noastre de păstrare a identităţii naţionale nu au fost soluţionate – dreptul la educaţie în limba maternă, dreptul la o presă liberă etc. Nici după două decenii, de când batem alarma în ceea ce priveşte condiţiile dificile în care existăm, nu suntem luaţi în seamă. În anul 1997, după mari presiuni, exercitate de mii de oameni asupra Administraţiei Regionale Cernăuţi, am obţinut dreptul de a arbora pe primăriile din localităţile noastre tricolorul. Nu drapelul României, nici cel al RM, ci simbolul naţional al românilor! Şi ce folos? Peste jumătate de an, decizia a fost anulată. În lupta pentru supravieţuire naţională, am reuşit să deschidem clase româneşti în toate satele deznaţionalizate, în afară de Colincăuţi, unde am obţinut doar ore de limba maternă. Acum 95% de români din localitate sunt nevoiţi să studieze în limba ucraineană. E un lucru antipedagogic şi anticonstituţional.

În anul 1990, pentru a ne trimite copiii la studii în România, mii de bucovineni au organizat pichetarea Administraţiei Regionale Cernăuţi. Din 2011, tinerii noştri nu mai pleacă la studii în Ţară, din simplul motiv că Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei de la Kiev, care pare a fi mai „domestic” odată cu venirea la putere a lui Ianukovici, n-a semnat acordul tradiţional cu Ministerul Educaţiei de la Bucureşti. Acest act deschidea calea ajungerii la studii în România a tinerilor bucovineni. Dacă fetele mai pot ajunge cumva la studii în România, băieţii nu mai au o asemenea posibilitate, pentru că sunt impuşi să facă armata în Ucraina şi li se refuză eliberarea paşapoartelor internaţionale.

– De ce nu aveţi măcar o trupă teatrală de actori, care să prezinte spectacole în limba băştinaşilor?

Există un grup de actori, originari din Cernăuţi, care nu pot activa în regiunea noastră, pentru că nu sunt lăsaţi să-şi facă meseria. Ei lucrează în teatrele din România şi Italia, iar în Franţa sunt nevoiţi să lucreze ca simpli muncitori. Nu am putut să obţinem un studio pentru ei  în limba română pe lângă Teatrul din Cernăuţi, tot aşa cum ni s-a refuzat deschiderea celor patru grupe româneşti la facultăţile de matematică, istorie, biologie şi chimie, din cadrul Universităţii Cernăuţi. Studenţii vorbitori de română au fost acceptaţi, însă li se refuză predarea în limba maternă. Rectorul ne-a explicat că, în primii trei ani ei vor studia în ucraineană şi abia din anul patru vor fi divizaţi. Iar în rapoartele de monitorizare, expediate la Comisia mixtă interguvernamentală româno-ucraineană de colaborare în problemele minorităţilor naţionale din Bucureşti, se menţionează că avem grupe româneşti la Universitatea Cernăuţi.

– Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile din Regiunea Cernăuţi afirmă că autorităţile din România deseori nu reacţionează la demersurile de a se implica mai activ în remedierea problemelor populaţiei băştinaşe, deznaţionalizate intens. Cum aţi comenta această opinie?

E adevărat ce se spune. După destrămarea colosului roşu, am început să scriem cu grafie latină. Copiii noştri nu aveau literatură artistică în limba română. Cărţile din biblioteci erau în majoritate cu alfabet rusesc. Atunci mi-a venit ideea de a edita o revistă pentru copii. În 1995, când am înregistrat săptămânalul „CONCORDIA”, ce a devenit un „cuib” al românismului, la Ministerul presei şi informaţiei de la Kiev, am înregistrat şi revista „Făgurel”. Pentru aceasta, am bătut pragurile demnitarilor ucraineni, responsabili de minorităţile naţionale. Peste tot mi-au spus că nu sunt bani, de aceea, am început să caut finanţare în România. Alături de problemele copiilor noştri, au fost târgu-mureşenii, care s-au dovedit a fi nişte români cu suflet mare. Primele cinci ediţii au văzut lumina tiparului la editura „Tipomur” din Târgu-Mureş, graţie generosului său director, Ioan Suciu.

Revista a apărut intermitent, ulterior şi din finanţarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, fiind difuzată în şcolile bucovinenilor. Publicaţia pentru cei mici a încetat să mai apară, pentru că nu ne mai oferă nimeni surse de finanţare. Acelaşi lucru i s-a întâmplat şi  scriitorului Ilie Tudor Zegrea, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi li redactor-şef al revistei „Septentrion literar”, unica publicaţie literară din regiune de după 1940, care nu mai apare din 2008! Speram ca Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) din subordinea primului ministru,  va deveni un minister. În prezent, numai două publicaţii din zona noastră au finanţare din România, una dintre care a fost lansată ca dublaj din ucraineană pentru români! Lista unor asemenea cazuri este lungă.

Trebuie ca Statul Român să fie interesat de viitorul tinerei generaţii

– Bucovinenii beneficiază de o monitorizare oficială a instituţiilor din Bucureşti?

Am avut monitorizări, care însă nu au avut mare efect din cauza „moliciunii” autorităţilor române, a cedării de poziţii a acestora. Conducătorii ucraineni, însă, s-au dovedit a fi cu mult mai insistenţi faţă de situaţia conaţionalilor lor din România, deşi nu au avut motive în privinţa apărării identităţii lor, din simplul motiv că Statul Român prin legislaţia sa le oferă toate condiţiile de dezvoltare. În Ucraina, însă, se obişnuieşte ca legea să fie considerată o hârtie fără valoare, precum era în perioada sovietică. Se fac nişte declaraţii bombastice cu privire la respectarea drepturilor unor minorităţi, pentru care nu se face aproape nimic în această ţară. Ba din contra, se pun piedici mari în ceea ce priveşte obţinerea drepturilor românilor din Cernăuţi. Ar fi normal ca Statul Român să fie interesat de românii de aici, începând de la grădiniţă, să aibă un viitor mai bun.

– În ce măsură românii din Cernăuţi, consideraţi una dintre cele mai numeroase minorităţi, sunt sprijiniţi de Statul Ucrainean?

Deşi autorităţile ucrainene discută despre integrare europeană, deschid clase ucrainene în şcolile din satele româneşti. Timp de opt ani de zile, în calitate de deputat la Consiliul regional Cernăuţi, n-am putut obţine alocarea de bani bugetari pentru sprijinirea minorităţii române din regiunea cea mai mare, unde trăieşte a doua cea mai numeroasă minoritate naţională din Ucraina, după ruşi. La solicitările mele, mi s-a răspuns că există peste 80 de naţionalităţi în stat, care-şi cer drepturile. Oare sunt alţi minoritari, gen coreenii  în număr foarte mic, ar trebui să aibă drepturi mai mari decât românii care dintotdeauna s-au aflat pe aceste teritorii?

Pentru a dovedi factorilor decizionali de la Kiev, că ucrainenii din România au o situaţie incomparabil mai bună decât românii din Ucraina, m-am ocupat de monitorizarea problemelor minorităţilor naţionale de aici. Şi ce credeţi? Ucrainenii din România beneficiază de un ajutor material deosebit de consistent, ce depăşeşte de câteva ori sprijinul Statului Ucrainean tuturor minorităţilor naţionale din Ucraina! Normal ar fi că statele Român şi cel Ucrainean să ofere sume egale de bani pentru fiecare reprezentant al acestor minorităţi, pentru că nu poate exista paritate, deoarece există 65 000 de ucraineni în România şi jumătate de milion de români în Ucraina.

Un coleg de la publicaţia tătarilor din Crimeea, după ce a vizitat tătarii din Delta Dunării, a ajuns la Simferopol şi a declarat: „Tătarii mei, una dintre cele mai puţin numeroase minorităţi din România, primesc circa 600 000 de euro ajutor din partea statului lor. Oare noi, toate minorităţile naţionale din Ucraina, beneficiem de o asemenea sumă? Putem să ne rezolvăm problemele cu fondurile infime oferite de Statul Ucrainean?

Ucrainenii din România se bucură de o protecţie incomparabil mai mare

– Legislaţia UE este favorabilă tuturor minorităţilor naţionale din ţările membre, stipulează şi dezvoltarea lor lingvistică. De ce românii din Ucraina, ţară cu aspiraţii europene, sunt atât de discriminaţi?

În 1997, am făcut un demers către Federaţia Unională a Naţionalităţilor Europene (FUEV) de la Strasbourg, prin care am prezentat cu exactitate cazuri de încălcare a drepturile noastre în toate localităţile cernăuţene. Acasă, am fost acuzaţi că „am făcut de râs Ucraina”. Gimnaziul românesc (deocamdată) din Crasna a fost construit pe banii Guvernului României. Într-o zi, ne trezim cu o placă instalată, pe care scria că acel edificiu şcolar a fost construit de Administraţia Regională de Stat. Abia în urma insistenţelor noastre, a mai apărut o plăcuţă, pe care se menţiona „şi cu ajutorul României”. Aceasta este mentalitatea ucraineanului de aici, care ne vede pe noi, românii, duşmanii numărul unu. În presa din Ucraina se vehiculează  ideea că România este duşmanul numărul unu al Ucrainei. Faimosul ziar „CIAS” nu face nimic altceva decât să ne bârfească.

În Molodia, o altă localitate bucovineană, s-a decis ca Statul Român să sprijine construcţia unei şcoli. A reuşit să pună doar fundamentul, iar autorităţile ucrainene au continuat rapid construcţia. Şcoala a fost înălţată, pe fundamentul plătit de Guvernul României, iar şcolile româneşti care erau în acea localitate, nu mai există.  Eu aş vrea ca  românii să înceapă acolo o altă construcţie a unei instituţii de învăţământ preuniversitar, în momentul când vom avea Statutul şcolii româneşti din Molodia. De altfel, a fost obsrucţionat procesul obţinerii unui astfel de statut. România a investit nişte bani într-o instituţie ucraineană.

 „Justiţia din Ucraina e aservită”

– Care mai e situaţia presei româneşti din regiune?

Jurnaliştii români din regiune cu verticalitate au îndurat şi îndură greutăţi mari sub toate aspectele – financiare, de liberă exprimare etc. Nu sunt atinşi doar cei servili. Am reuşit să soluţionăm definitiv (?) problema românismului din regiunea Cernăuţi şi, în sfârşit, nu ni se impune moldovenismul. Noi, cei de la CONCORDIA, publicaţie finanţată de Statul Ucrainean, în 2008, am fost în mare pericol de a ni se închide publicaţia, din cauza unor demersuri duşmănoase la adresa noastră,  la Rada de la Kiev şi la preşedintele Ucrainei, precum că noi, românii, ne batem joc de moldoveni şi că trebuie să fie rezolvată această chestiune. Ulterior, factorii de decizie au format o comisie guvernamentală specială, care s-a ocupat de noi. Am avut noroc de şeful Catedrei de limba română, care a pregătit un studiu cu privire la limbile română şi moldovenească şi l-a expediat la Kiev, ce ne-a salvat.

– Nu credeţi că situaţia s-ar schimba, dacă organizaţiile româneşti din Cernăuţi şi-ar rezolva problemele pe calea justiţiei?

În Ucraina justiţia e aservită. E şi cazul Iuliei Timoşenko. Ce să mai vorbim despre injustiţiile românilor noştri, dacă până şi ex-premierul ucrainean a fost judecată pe motive inventate? Preşedintele Ianukovici a înlăturat-o, pentru ca la alegerile următoare să nu aibă un rival serios şi să rămână preşedinte mai departe. Eu nu mai cred în justiţia ucraineană.

***********************************************************

Deputatul Ion Popescu a adus laude preşedintelui Viktor Ianukovici

Declaraţiile elitei bucovinene se lovesc, în mod paradoxal, de cele ale lui Ion Popescu – de 18 ani, deputat român în parlamentul Ucrainei! Recent, la o manifestare dedicată reînfiinţării raionului Herţa, unicul raion din regiunea Cernăuţi,  cu populaţie majoritară românească, el a spus: „Când sărbătorim 20 de ani de la reînfiinţarea raionului Herţa şi când trăim de 20 de ani în Ucraina independentă, suntem fericiţi că avem dreptul să vorbim în limba română. Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, depune mari eforturi să ne ajute pe noi, românii.

 

 

The following two tabs change content below.