Sifilisul şi originile comunismului basarabean

Incidenţa sifilisului între Prut şi Nistru este strâns legată de originile comunismului. Nu ştim de ce unele reprezentante ale sexului frumos aveau o atracţie deosebită faţă de organizaţiile subversive – în epocă, acestea se numeau „societăţi culturale” – din cauza activităţilor care se desfăşurau în cadrul acestora sau a ideilor revoluţionare? Cert este că elementul feminin era bine reprezentat în aceste organizaţii, iar în filialele din Bălţi şi Orhei femeile chiar predominau.

Ilie GULCA

China se confruntă cu o epidemie de sifilis. În 2008, au fost înregistrate 278.215 de persoane infectate, un număr triplu faţă de cel înregistrat în 2004 şi de zece ori mai mare decât în ultimul deceniu. Statisticile arată că incidenţa cazurilor de sifilis creşte cu 30% anual. De vină sunt, în general, bărbaţii din zonele rurale, care vin la oraş pentru un loc de muncă mai bun. Pentru că şi-au lăsat nevestele la ţară, ei ajung să apeleze la serviciile prostituatelor care nu se protejează.

Sexul ca strategie „culturală”

Incidenţa sifilisului între Prut şi Nistru este strâns legată de originile comunismului. Numai că, în cazul nostru, de vină erau femeile, şi nu bărbaţii. Nu se ştie de ce, reprezentantele sexului frumos aveau o atracţie deosebită faţă de organizaţiile subversive – în epocă, acestea se numeau „societăţi culturale” – din cauza activităţilor care se desfăşurau în cadrul acestora sau a ideilor revoluţionare? Cert este că elementul feminin era foarte bine reprezentat în aceste organizaţii, iar în filialele din Bălţi şi Orhei femeile chiar predominau. Şi Basarabia a cunoscut în trecutul său nu prea îndepărtat o situaţie similară. Şi la noi sifilisul creştea de la an la an, dar nu din cauza creşterii economice, ci din pricina propagării ideilor comuniste.

Prin urmare, spre deosebire de prostituatele chineze care răspândesc sifilis din interes de câştig, comunistele din Basarabia interbelică au făcut din sex o strategie de a atrage aderenţi sau un element soft power. Tinerele comuniste constituiau piese importante în mişcarea comunistă din Basarabia, multe dintre acestea corespund chipului Rivei zugrăvit de Aureliu Busuioc în romanul Spune-mi, Johny. Ştie domnul Busuioc ce ştie:).

„Flacăra revoluţiei”, menţinută de… bolile venerice

Serviciul de informaţii a descoperit în 1929, la Briceni, judeţul Hotin, o astfel de organizaţie. Aceasta îşi ţinea „şedinţele” noaptea, într-o casă izolată, cu ferestrele astupate cu pături. În aceste condiţii, tinerii de ambele sexe, toţi membri ai „organizaţiei culturale” din localitate, lucrau de zor la „readucerea” Basarabiei la Patria-mamă, Uniunea SovieticăJ, practicând clandestin prostituţia. După reţinerea lor, Parchetul a dispus o examinare medicală care a constatat că majoritatea erau bolnavi de sifilis. Ţineau „flacăra revoluţiei”, propagând comunismul şi… bolile venericeJ. (Pentru tineretul din Partidul Comuniştilor din Republica Moldova şi cel din Partidul Socialist, Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fondul 680, inventar 1, dosar 3354. Poate ajută!).

Oficial, organizaţiile respective au funcţionat până în 1936, când au fost închise, însă podoabe de seama Rivei au ajuns pe listele electorale ale Partidului Comunist în alegerile din 1941. Eufrosinia Kernovskaia, boieroaica de la Soroca trimisă în gulag, relatează un moment interesant despre o activistă din oraşul ei. Femeia s-a dus să voteze ca un cetăţean sovietic exemplar şi, când a aruncat o privire în foaia cu candidaţi, nu cunoştea pe nimeni, doar pe… „Maria Iavorskaia! O… pe asta o cunoşteam! Mai corect, ştiam ce făcea ea. Maria Iavorskaia era o prostituată profesionistă, dintre cele care în fiecare marţi veneau la medicul din oraş, Vasili Petrovici Bivol. (Cred că vă daţi seama de ce. J) Le vedeam adesea pe aceste zâne de noapte: şedeau pe balustrada terasei şi atrăgeau atenţia prin poziţiile lor degajate, râsul zgomotos şi glumele grosolane cu grănicerii”. Societatea civilă a României „burghezo-moşiereşti” a încercat să o trateze pe Maria, să o îndrepte pe calea cea dreaptă, cum spune Kersnovskaia: „Asociaţia femeilor Dragostea creştină a încercat de mai multe ori să-i caute serviciu ba ca servitoare, ba la atelierul de cusut, ba distribuitoare în cantinele pentru săraci. Muncă zadarnică, ea prefera să nu lucreze, dar să câştige!”.

„Societatea culturală” îşi ţinea „şedinţele” noaptea, într-o casă izolată, cu ferestrele astupate cu pături. În aceste condiţii, tinerii de ambele sexe, toţi membri ai „organizaţiei culturale” din localitate, lucrau de zor la „readucerea” Basarabiei la Patria-mamă, Uniunea Sovietică, practicând clandestin prostituţia.