Şi iarăşi despre nume

ONOMASTICĂ // Corectitudinea şi reglementarea numelor proprii şi, în special, a numelor de persoane continuă să constituie o problemă acută

Deşi s-a făcut destul de mult în scopul scrierii corecte a prenumelor şi numelor de familie, s-au depus eforturi considerabile pentru soluţionarea acestei probleme, corectitudinea şi reglementarea numelor proprii şi, în special, a numelor de persoane continuă să constituie o problemă acută. În acest sens ţinem să menţionăm cât de lăudabile şi folositoare au fost şi sunt şi astăzi lucrările semnate de principalii cercetători din republică în domeniul onomasticii Anatol Eremia şi Maria Cosniceanu, dar şi de alţii. Câte lecţii, prelegeri în auditorii sau emisiuni radiofonice şi televizate au fost pregătite de specialiştii-onomasticieni pentru a facilita scrierea corectă a numelor proprii în actele de identitate şi în toate sferele în care sunt utilizate?

Mulţi din purtătorii numelor de familie schimonosite cândva, de exemplu, Coldari, Cecan, Ceban, Dubolear şi Dubolari, Calugari şi Calugher, Smentâna, Mordari, Ţerna, Chirtoca, Lipodatu şi multe altele de acest fel, constată ei înşişi că li s-a mutilat numele în documente şi că ei ştiu că părinţii şi strămoşii lor purtau numele corecte respective, scrise conform normelor şi spiritului limbii române: Căldare, Ciocanu, Ciobanu, Dubălaru, Călugăru, Smântână, Mardare, Ţărnă, Chirtoacă, Lepădatu ş.a. Am putea să ne imaginăm că cineva ar putea zice Să aduc un coldari de apă de la fântână sau El e ceban la oi?

Comisie specializată fără specialişti

În acest scop, prin anii ’90, prin hotărâre de guvern, a fost creată Comisia republicană pentru reglementarea şi ocrotirea onomasticii naţionale, comisie care a fost utilă pentru funcţionarii oficiilor stării civile, pentru pedagogii şcolilor, pentru edituri. Începând cu anul 2003 (în plină guvernare comunistă) această comisie şi-a întrerupt activitatea, nu a mai funcţionat, din motive lesne de înţeles. Întrucât necesitatea unei astfel de comisii era evidentă, a fost constituită o asemenea comisie pe lângă Centrul Naţional de Terminologie (CNT), în care au fost incluşi specialişti în domeniul onomasticii. Aceasta, în măsura posibilităţilor, şi-a făcut din plin datoria (lecţii, seminare, consultaţii la oficiile de stare civilă şi primăriile din republică, servicii beneficiarilor). Cu regret, în ultimii ani, componenţa acestei comisii a fost „modificată”, excluzând specialiştii în domeniu, adică e o comisie specializată fără specialişti. Activitatea acesteia s-a redus doar la eliberarea certificatelor de identificare a numelor, adesea cu multe regretabile erori, acceptând drept echivalente literare nişte variante-surogate ale prenumelor noastre româneşti. E pur şi simplu un „business onomastic”.

Neţinând cont de regulamentele elaborate de scriere corectă a numelor proprii, de normele lingvistice în vigoare, de recomandările elaborate de specialişti, acum câţiva ani, s-au emis incognito pentru oficiile de stare civilă nişte decizii, circulare de uz intern (ignorându-se opinia savanţilor specialişti în domeniu), conform cărora, nu se mai corectează numele, ci dimpotrivă, se schimonosesc. E revoltător ce se întâmplă cu actele noastre de identitate. Persoanele care şi-au schimbat prenumele de tipul Ivan, Vasilii, Alexandr, Afanasii, Feodosii, Stepan, Fiodor sau Piotr ş.a. cu variantele corecte ale acestora – Ion, Vasile, Alexandru, Atanasie, Teodosie, Ştefan, Tudor (Teodor) sau Petru ş.a., în momentul expirării termenului de valabilitate a buletinului de identitate sau a paşaportului naţional, au fost obligate să revină la variantele ruseşti, adică precum sunt scrise, chipurile, în actele de înregistrare a naşterii din arhivă, în care în anii ’90 nu s-au făcut modificările de rigoare.

Vasili şi Gheorghi în loc de Vasile şi Gheorghe

Au apărut nişte variante mutilate ale echivalentelor prenumelor din limba rusă transcrise în limba română. Ştim că actele noastre, depozitate prin arhive, în anii postbelici au fost scrise în limba rusă. Este vorba de prenumele ruseşti Василий, Георгий, Григорий, Юрий ş.a. Acum, când dorim să obţinem un certificat (de naştere, căsătorie etc.) de pe actele din arhivă, ni se înmânează un act duplicat, cu variante monstruoase, transcrise ca Vasili, Gheorghi, Grigori, Iuri etc., şi nu cu echivalentele noastre româneşti: Vasile, Gheorghe, Grigore, Iurie etc. Astfel de variante sunt utilizate în onomastică doar ca nume transcrise dintr-o limbă slavă pentru cetăţenii din ţările respective (mai cu seamă în enciclopediile editate în limbă română), şi nu pentru cetăţenii din republica noastră, care trebuie să-şi poarte prenumele lor naţionale, moştenite din moşi-strămoşi şi legiferate de normele de scriere a numelor proprii în limba română. Şi cum să nu se întâmple astfel de „ciudăţenii”, dacă organele de stare civilă îşi au propriile instrucţiuni întocmite „pocit”.

Ne permitem să analizăm aici unele din „regulile” de transcriere a numelor de persoane prevăzute în punctul 31 din Instrucţiunile Cu privire la modul de înregistrare a actelor de stare civilă, în care citim:

Pentru transcrierea numelor şi prenumelor cetăţenilor Republicii Moldova din limba rusă în limba de stat, se vor utiliza următoarele reguli:
– „е” se transcrie prin „io”;
Această prevedere din instrucţiunile amintite mai sus este greşită. Litera „e” din limbile slave, conform standardului oficial de transcriere, se redă în limba română numai prin „e”, pe când litera rusească „ё”, redată în acte uneori şi prin „e” se va transcrie prin îmbinarea de litere „io”. De exemplu: Piotr (şi pentru Пётр şi pentru Петр). Iată de ce întâlnim în acte Petr în loc de Piotr, Semen în loc de Semion ş.a.
– „ий” se transcrie prin „i”;
Această formulare, pretinsă drept normă, este greşită. Dacă este vorba de prenumele din limba rusă, ca Василий, Григорий, Валерий, Юрий, Клементий, Анатолий etc., este greşit întrucât, conform regulilor ortografice ale limbii române aceste prenume au terminaţie diferită şi trebuie înscrise, după cum urmează: Vasile, Grigore, Valeriu, Iurie, Clementie, Anatol etc., deci cu echivalentele respective din limba română. Această regulă („ий” se transcrie prin „i”) justifică „transcrierea” în limba română a prenumelor ruseşti din acte cu nişte variante mutilate ca, de exemplu, Vasili, Grigori, Iuri, Clementi, Anatoli, prenume acceptate şi promovate, din păcate, de Centrul de Terminologie.

Organele de stare civilă îşi au „ortografia” lor

Căutând o explicaţie de ce s-a ajuns la aşa ceva, credem că s-a ţinut cont doar de desinenţa sufixului onomastic al numelor de familie de origine slavă -ский. Dacă e aşa, atunci, într-adevăr, conform normelor de scriere a numelor de persoane, se va transcrie -schi în numele de familie, sufix care nu poate fi divizat în două părţi.
– „к” se transcrie fie prin „c”, fie prin „ch”, după caz;
Prima parte a frazei, adică „к” se transcrie fie prin „c” este corectă. Se cer doar două-trei exemple: Константин – Constantin, Виктор – Victor, Кодреану – Codreanu. Dar oare ce au înţeles funcţionarii, care completează un act, din partea a doua fie prin „ch”, după caz? Această specificare trebuia omisă.
– „щ” se transcrie prin „şc”, înainte de „e” şi „i” şi prin „şci” înainte de „o” şi „u”;
Explicaţia înainte de „e” şi „i” şi prin „şci” înainte de „o” şi „u” este de prisos. Era îndeajuns doar: „щ” se transcrie prin „şc”.
– „ь” se transcrie prin „i”, înainte de „e”, iar ca semn al palatalizării nu se utilizează;
În loc de „ca semn al palatalizării” urma să se scrie „iar aflat între consoane acesta se omite” şi să se aducă şi câteva exemple: Arosiev pentru rus. Аросьев, iar pentru Котельник – Cotelnic.
– legătura „ья” se transcrie prin „ia”;
„Legătura” este un termen utilizat nepotrivit (corect e îmbinare de litere). Trebuia menţionat că nu numai îmbinarea de litere „ья” se transcrie prin „ia”, dar şi „ия” (în cazul prenumelui Мария). De exemplu, Дарья se scrie Daria, şi Мария – Maria.
– „э” se transcrie prin „e”;
Această afirmaţie este greşită, întrucât, în genere, litera „э” din limba rusă se transcrie „ă” (atât în apelative, cât şi în numele de persoane), iar atunci când această literă se află la începutul numelor de persoană în limba rusă se va transcrie în limba română „e”. Exemple: Эмма – Ema, Эманоил – Emanuil, Элина – Elina etc., şi nu „ă”. Variantele ca Ăma, Ălina etc. sunt considerate ortografiate greşit. Iată explicaţia pentru numele proprii din actele noastre de tipul: Ţerna în loc de Ţărnă, Ţeran în loc de Ţăranu, Lepedatu în loc de Lepădatu, (satul) Işnoveţ în loc de Işnovăţ ş.a.
Acestea sunt doar câteva, să le zicem, norme sau recomandări, nu ştim ale cui, cu intenţia de reglementare a onomasticii naţionale. Regretabil este faptul că aceste Instrucţiuni au fost avizate de Centrul de Terminologie.
În ultimii ani, statul Republica Moldova „a avut grijă” să descurajeze cunoaşterea limbii oficiale de către toţi cetăţenii săi. Am dori ca noua guvernare să-şi asume grija pentru folosirea de facto a limbii române în toate sferele.
Continui să fiu de părerea că astăzi, când nu mai există acel Departament al Limbilor care a realizat mult pentru ca limba română să funcţioneze, această funcţie pe bună dreptate ar trebui să-i revină Institutului de Filologie al AŞM.

Albina DUMBRĂVEANU,
doctor în filologie

The following two tabs change content below.