Şi dacă ruşii nu vor fi integraţi niciodată? // BOGATU

La finele săptămânii trecute, JURNAL de Chişinău a găzduit un interviu sugestiv cu Juris Poikans, delegat pentru misiuni speciale al Ministerului de Externe al Letoniei. El afirmă că minoritatea rusă din Republica Moldova, ca şi cele din Ţările Baltice, nu va putea fi niciodată integrată în totalitate.

Orice ar fi, ruşii se vor uita spre Moscova

Concluzia diplomatului leton în aparenţă este foarte pesimistă. Nu-i vom schimba niciodată sută la sută pe ruşi, consideră el. Potrivit lui Juris Poikans, o parte din această minoritate, orice ar fi, se va uita spre Moscova ca centru cultural. Şi are dreptate.

Ar fi culmea naivităţii să ne iluzionăm că am izbuti vreodată să-i asimilăm pe ruşi. Să-i convertim la valorile noastre naţionale. Republica Moldova nu-i SUA.

Ţări puternic industrializate şi avansate pe planul democraţiei nu reuşesc să rezolve definitiv această problemă. În Israel, de exemplu, până şi o parte din etnicii evrei emigraţi din spaţiul ex-sovietic nu contenesc nici astăzi să vorbească şi să gândească ruseşte, încăpăţânându-se să rămână o entitate lingvistică distinctă.

Obiectivul integrării ruşilor în societăţile desprinse de fosta metropolă a devenit de-a dreptul utopic în momentul în care Putin şi-a propus să redea ţării sale măreţia de altădată. „Sfânta Rusie”, Uniunea eurasiatică, „Lumea Rusiei”, Uniunea Vamală sunt instrumentele ideologice ale Kremlinului care, coroborate cu arma energetică a „Gazprom”-ului, urmează să readucă fostei metropole statutul pierdut de supraputere.
În aceste împrejurări, Moscova devine un punct irezistibil de atracţie nu numai pentru minorităţile ruse. Şi o parte din moldovenii, ucrainenii sau letonii care nu s-au descotorosit încă de nostalgiile sovietice, după cum recunoaşte Juris Poikans, tot de mirajul Estului rămân frapaţi.

Nu-i va integra nici aderarea la UE

Nici măcar o ipotetică propăşire economică sau o eventuală integrare a Republicii Moldova în UE nu va schimba substanţial datele problemei. Sunt destui ruşi şi în Franţa sau Regatul Unit care tot spre Moscova se uită. Necum cei din Republica Moldova!

Este adevărat că procentajul ruşilor în spaţiul dintre Prut şi Nistru nu este mare. Dar o parte considerabilă din reprezentanţii minorităţilor ucrainene, bulgare sau găgăuze are, de asemenea, o simţire şi o mentalitate rusească.

Unii ruşi, mai cu seamă cei cu viziuni democratice sau proeuropene, se vor integra, totuşi, în spaţiul civic moldovenesc, încercând să se adapteze şi să se afirme aici. Ceilalţi însă vor rămâne pe dinafară ca mod de abordare a problemelor noastre naţionale. Ei se vor încrâncena să fie şi de acum încolo nostalgici, revanşarzi şi iredentişti.

Asta e realitatea pe care trebuie s-o acceptăm aşa cum este ea, nu cum ne-am dori să fie. Suntem sortiţi să convieţuim cu o minoritate mai mult sau mai puţin refractară.

Este nevoie de o rezistenţă prin cultură

Adevărata problemă însă nu sunt ei, minoritarii, ci noi, majoritarii. În condiţiile unui regim democratic şi pluralist, unde restricţiile şi privilegiile sunt excluse, majoritatea nu poate să-şi menţină caracterul naţional al statului exclusiv prin forţa numerică. Mai este nevoie şi de o rezistenţă prin cultură.

Poate oare acest stat, întemeiat pe moldovenismul primitiv, să facă faţă presiunii culturale ruse? Niciodată! O naţiune se impune în timp doar pe umerii viguroşi ai înaintaşilor. Pe cine să ne bazăm noi? Pe Proletkultul de la Balta? Pe „Tiraspolul” lui Leonid Corneanu? Pe memoriile lui Ivan Bodiul? Pe „tinereţea în flăcări” a lui Emilian Bukov? Să fim serioşi!

Republica Moldova poate supravieţui doar în cazul în care va reactiva paradigma culturală românească pe toate planurile. În primul rând, pe cel politic. Asta ar însemna să devină al doilea stat românesc.

La adăpostul cetăţii româneşti

Vor exista voci, mari iubitoare de independenţă moldovenească, care vor susţine că asta va duce inevitabil la unirea cu România. Nu-i exclus. Dar acest lucru se va produce în mod firesc şi civilizat.

Însă dacă Republica Moldova va încerca să reziste ca ţară independentă, sprijinindu-se pe halucinaţiile dicţionarului lui Vasile Stati, pe fantoma moldovenismului izolaţionist, avortată de „Plugarul roşu”, pe desprinderea de rădăcinile noastre general româneşti, dezastrul va fi total, rapid şi chinuitor.

Umbrele lui Iuri Barjanski şi Ion Canna nu au cum să ne reprezinte nici măcar în competiţia cu bufonul Polunin sau cu vedeta TV Malahov de la „Pervîi Kanal”. Darămite cu Dostoevski, Tolstoi sau Cehov!

Singura cetate la adăpostul căreia putem convieţui şi cu ruşii, şi cu ucrainenii, şi cu alte minorităţi fără să ne pierdem identitatea, unde putem făuri şi lupta, este cea românească. Indiferent câte state vor fi între zidurile ei: unul sau două.

Petru Bogatu

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu