Şi chinul, şi seninul ni-l face tot destinul

o-HAPPY-COUPLE-facebookTrecea prin momente foarte grele şi era gata să-şi pronunţe sentinţa absurdă

Petrecerea prilejuită de plecarea în Grecia a unui amic a ţinut aproape până la ziuă. Obosit de atâta ţopăit, dar fericit, Iustin a prins-o de braţ pe Sofia şi au pornit în întâmpinarea zorilor spre culmea dealului. De acolo, de sus, peisajul era încântător. La acea oră, nicio vietate, nicio pasăre nu muşca din liniştea frumoasei dimineţi de vară. Iar lumina care se aduna tot mai intens la orizont dădea un farmec deosebit împrejurimilor acoperite cu fâşii de pădure, lanuri de floarea-soarelui, pajişti cu iarbă verde.

Când mâinile lui Iustin s-au desfăcut pentru o îmbrăţişare, Sofia a simţit din nou fiorul cunoscut care se amesteca acum cu întreaga măreţie a peisajului. „E cel mai minunat loc pentru îndrăgostiţi. Te-am adus aici ca să-ţi simţi sufletul şi mai plin după petrecerea grozavă unde ai fost regină”, a zis flăcăul, slobozind-o din îmbrăţişarea care îi făcea fericiţi până la uitare. Sufletul fetei era într-adevăr plin de beţia sentimentelor ce o absorbeau. Priveliştea amplifica vibraţiile lăuntrice. Fiorul sărutului, vraja lui, îi dădea o stare de bine cum nu mai trăise până atunci. În dimineaţa ceea de neuitat, Sofia a înţeles că îl iubea pe Iustin cum nu mai iubise pe altcineva. Era de fapt o dragoste reciprocă.

Iubea cum nu mai iubise pe altcineva

Cu vise şi speranţe, peste câteva luni, au plecat din ţară. S-au dus să-şi câştige bucata de pâine în Canada. Au îndurat, au suferit şi s-au iubit şi mai mult acolo. Refrenul lui de fiecare zi era: „Cu tine învăţ să trăiesc, cu tine învăţ să iubesc”. Iar ea îi răspundea: „De dragul tău descopăr lumea”. Au muncit zile fără sfârşit ca să aibă o casă a lor, să nu depindă de părinţi. După opt ani, visul li s-a împlinit. Şi-au construit în satul de baştină o căsuţă de toată frumuseţea. Iustin avea 32 de ani, iar Sofia – 30. Aşteptau un copil. Era însărcinată în a şaptea lună. Trăiau cele mai fericite clipe. Pluteau în al nouălea cer, ştiind că în curând vor deveni părinţi. În fiecare zi, Iustin, care era matematician de profesie, îi dedica o poezie. Sufletul lui era mereu plin de poezie. Foarte curios! Scria nişte versuri cu sens, în care spunea ceva deosebit, ce se referea parcă la o altă lume. De exemplu: „Tot visând la multe lucruri/ O s-ajungem în apus,/ Dar şi-atunci tu să te bucuri/ Ne vom revedea noi Sus…” sau „Acelaşi ecou/ Mă cheamă spre zări neştiute…”, sau „Drumul spre stele ne este deschis…”

Destinul l-a grăbit spre o altă lume

Dar tocmai atunci când viaţa le era mai dragă şi aveau toate motivele să fie fericiţi, a venit şi clipa nefastă. Era într-o dimineaţă de duminică. Sofia i-a apucat mâinile să i le sărute, mulţumindu-i pentru micul dejun. Atunci s-a uitat pentru prima dată în palma lui şi a văzut că are linia vieţii scurtă. Nu ştia că chiar în acea duminică destinul îl grăbea spre o altă lume. Nu ştia de ce nu se trăgea să meargă la iaz, iar el o implora cu atâta insistenţă: „Hai, te rog! Mergem doar pentru o oră-două şi ne întoarcem”. Şi s-au dus. Mai vesel ca niciodată a trecut iazul de două ori, aducându-i din livada de pe celălalt mal câte două caise: unul pentru ea şi unul pentru pruncuţ. S-a mai pornit a treia oară, dar n-a ajuns. Pe la mijlocul iazului, un vârtej l-a înghiţit într-o clipă…

Avea sufletul aidoma unei săli de judecată

Odată cu plecarea la stele a omului drag, pentru Sofia, nu mai exista lume, nu mai era lumină în casă, în micul ei univers. Nimic nu o mai bucura, nu se mai regăsea pe sine. Îşi făcea datoria de gospodină, dar n-o mai făcea cu bucurie. Spera că odată cu venirea pe lume a băieţelului lucrurile se vor schimba. Dar n-a fost să fie. Chiar şi aşa, simţea că nu poate trăi fără Iustin şi sufletul ei se întuneca clipă de clipă, era aidoma unei săli de judecată în care ea era învinuită şi tot ea era avocatul acuzării şi judecătorul. Se considera vinovată de moartea soţului, condamnându-se că nu l-a putut convinge în duminica ceea să stea acasă. Faţă părinţi şi prieteni, îşi ascundea tristeţea în spatele unui zâmbet fals, încercând să afişeze şi o falsă dispoziţie.

Trecea prin momente foarte grele şi era gata să-şi pronunţe sentinţa absurdă. Sofia mărturiseşte: „Eliberarea de greutatea care îmi apăsa sufletul o vedeam în moarte. Era căderea mea din lumină. Îmi regizam momentul plecării. Starea mea de depresie se acutiza, alesesem până şi ziua în care voiam să plec. Şi cred că aveam să o fac. Dar am avut norocul de mama-soacră, care şi-a dat seama că ceva nu merge şi am ajuns la timp la un psiholog. E foarte important ca, în astfel de momente, cei din jur să nu trateze superficial această stare, dar să te încurajeze să mergi la un specialist”.

E minunat să fii în slujba lui Dumnezeu

Sofia şi-a recăpătat uşor-uşor dragostea de viaţă. Biserica a devenit locul ei cel mai drag. În drum spre lăcaşul Domnului, îi tot aţinea calea un bărbat din satul vecin. Era un om cu mult respect pentru cei din jur, un om plin de demnitate. O pândea de departe ca să-i spună când ajungea în dreptul lui: „Ce frumoasă sunteţi şi ce bine vă stă cu băieţelul în braţe! Iar când vă aud cântând în strană, mă topesc”.

Aşa au devenit prieteni. După fiecare slujbă, Sergiu (acesta e numele mic al bărbatului) îi lua copilul din braţele ei într-ale sale şi o petrecea până acasă. Vorbeau despre viaţă, sănătate, credinţa în Dumnezeu.

Cuvintele lui o însufleţeau, iar ale ei îl ajutau pe Sergiu să-şi clarifice unele gânduri. Cu stăpânire de sine şi deplin control în tot ce spuneau, treceau de la o duminică la alta. Se rugau în taină unul pentru altul. Se rugau şi aşteptau. Când s-au împlinit trei ani de la plecarea lui Iustin pe alte tărâmuri, şi-au dat seama că Dumnezeu le poartă de grijă şi răspunde la rugăciuni. Pas cu pas, trecând peste frustrări şi dezamăgiri, peste vorbele nechibzuite ale invidioşilor, Dumnezeu i-a adus în faţa altarului. Au făcut pasul decisiv cu credinţă şi cugetul curat. Peste un an, Sofia a născut două fete gemene. Sunt o familie fericită, îşi cresc copiii şi îşi rânduiesc grijile în pace şi înţelegere, în părtăşie cu Domnul. Ei spun că cel mai greu lucru este să poţi să te laşi la voia lui Dumnezeu să te schimbe, dar e minunat să fii în slujba Lui.

The following two tabs change content below.