Și bărbații plâng câteodată

Lui Sandu de copil îi plăceau fetele. În anii de școală și de facultate se rotea tot mai mult în jurul fetelor. Nu-i vorbă, se întreținea și cu băieții, dar, întrucât a crescut cu mai multe fete în curtea de la bloc, se  simțea mai în largul lui în compania lor. Le privea pe toate ca pe sora lui și le trata cu bunăvoință, ținându-și sentimentele sub control. Ajuns la vârsta adolescenței, tremura de fericire la vederea unei fete frumoase.

Fericit a fost și-n clipa când a întâlnit-o pe Mihaela. O privea cu ochi ficși. Un val de emoție l-a acoperit. Dar, cuprins de mirare, nu înțelegea ce simte. Era prea frumoasă fata și-i tulburase și inima, și mintea din prima clipă. Ambițios, frumos, urmărit mereu de femei era și el la acea vreme.

Aura ei plină de mister îl atrăgea irezistibil

Avea 21 de ani. Abia absolvise facultatea și primise repartiție la o uzină din orașul Bălți. La serata dedicată zilei comsomolului, Mihaela purta cea mai frumoasă rochie. „Doamne, cât e de frumoasă fata aceasta!”, atât reuși să-i șoptească colegului de alături, când „zâna”, pășind ca o zeiță, se opri în fața lor. „Ce stați așa gânditori, tovărășeilor?”, a întrebat frumoasa arătare. Vocea catifelată i-a hipnotizat. Sandu nu știe cum și de unde pe buze i-au răsărit cuvintele: „Pentru că din această clipă am devenit prizonierii frumuseții tale și ne gândim cum să-ți dăruim iubirea”. „Zâna” l-a fixat pe Sandu cu o privire, ce stârnea pasiuni. I-a zâmbit și a mers mai departe, mișcându-și corpul cu eleganță.

Înnebunit de farmecul ei, flăcăul a stat toată seara cu ochii pe ea. Tinerii prezenți la sărbătoare nu-și dădeau rând s-o invite la dans. În clipa când își făcu și el curaj s-o invite la dans, DJ-ul a anunțat: „La următorul dans alegerea le aparține fetelor. Ele invită băieții”. Inima lui Sandu a început să tremure. Stătea cu capul plecat. O parte din conștiința lui spiona pașii care se apropiau. De odată a simțit o vibrare bruscă în inimă, care l-a făcut să ridice capul. Nu-i venea să creadă ochilor! Venise să-l invite la dans cea pe care o aștepta! Cuprins de emoții, a ieșit la dans. Nu era un dans pe care să nu-l fi știut. Dar abia dacă a făcut doi pași și a călcat-o pe picior. Și-a cerut scuze. „Nu-i nimic, la al doilea o să fie mai bine”, i-a spus ea cu bunăvoință. S-au legănat ușor până s-a sfârșit melodia și așa, în pas de dans, au făcut cunoștință. Aura ei plină de mister îl atrăgea irezistibil.

A dat bir cu fugiții când a aflat că va deveni tată

Din acea seară a început o poveste frumoasă de dragoste, care avea să se termine după aproape un an. Se iubeau cu pasiune, nu se grăbeau să se căsătorească, considerând că iubirea nu are nevoie de pașaport sau adeverință de căsătorie. Teoretic, știau amândoi că iubirile nu seamănă între ele, că iubirea este determinată de cunoașterea așteptărilor pe care le ai. Dar în realitate Sandu nu pricepea cum să definească sentimentele pe care le avea față de Mihaela: atașament sau iubire?! Cu toate acestea, se simțea fericit. Lucrurile se derulau într-o armonie aproape perfectă. Se deschideau unul altuia, se completau reciproc, își cultivau cu acuratețe relația.

Cald, bine și frumos a fost până în clipa când Sandu a aflat că va deveni tată. Omul nu era pregătit, s-a speriat. Prins într-o enigmă nu știa cum s-o dezlege: „S-a întâmplat prea repede. Nu eram pregătit pentru un angajament atât de mare. Am rugat-o să avorteze, dar ea n-a vrut să audă. M-a certat ca la ușa cortului pentru că i-am provocat sentimente de nedumerire dureroasă. Eu, în loc să iau aminte, m-am speriat și am fugit de greutăți. Cred că e cea mai mare prostie pe care am făcut-o în viață, cel mai mare păcat. Am fost un laș, părăsind-o în a cincea lună de sarcină, într-o zi în care ea era la ginecolog.

I-am lăsat un bilet cu niște explicații de care azi îmi este rușine să-mi amintesc, și am plecat în alt oraș să-mi văd de viață mai departe. Mi se părea că voi trece ușor peste despărțirea noastră, dar am suferit și mai sufăr, o suferință mocnită care mi-a afectat și sănătatea, dar și respectul față de sine. Îi jurasem că voi rămâne alături de ea toată viața. Nu o voi părăsi, nu o voi înșela, îi voi fi credincios până când moartea ne va despărți… După un an și ceva de zbucium sufletesc de la fuga mea, mi-au venit mințile la loc. Dar era târziu. Mihaela n-a dorit să mă mai vadă. A refuzat orice ajutor din partea mea pentru copil. Nici măcar să-l văd mulți ani nu mi-a permis. Peste trei ani de la despărțirea noastră, s-a recăsătorit…”

„Acesta e tatăl tău care te-a părăsit înainte de a te naște!”

Complicate sunt căile vieții. De mai multe ori în anii de până la căsătorie, Sandu a încercat să-i panseze Mihaelei rana pricinuită. Își cerea în genunchi iertare și o ruga să-i facă cunoștință cu băiatul, dar ea îi repeta de fiecare dată aceleași cuvinte: „Te rog frumos să nu-mi faci și copilul să sufere!”. În sfârșit, în ziua când băiatul a împlinit 16 ani, l-a invitat la sărbătoare. Lovitura a fost prea mare. Când le-a făcut  cunoștință, femeia rănită i-a spus copilului așa: „Privește-l drept în ochi! Acesta e tatăl tău care te-a părăsit înainte de a te naște!”.

Fiul s-a uitat țintă la el, și-a retras supărat mâna din mâna lui, s-a întors cu stăpânire de sine și s-a îndreptat spre colegii de clasă, fără să rostească un cuvânt. Sandu rămase înmărmurit ca în ziua când o cunoscuse pe mama băiatului. „Ce-i cu tine? Te simți rău? Nu te așteptai că o să-ți aduc aminte de vinovăția ta?” Apoi l-a invitat să se așeze. El, privind la fiul care era copia lui, rosti ca trezit din visare: „Mihaela, îți pare rău că soarta a făcut să ne întâlnim?”. „De ce să-mi pară rău pentru clipele  frumoase trăite împreună? Chiar îi mulțumesc Domnului că mi te-a scos în cale și mi-ai lăsat această urmă, acest copil frumos și deștept…”

E păcat să pierdem bucuria de a trăi

Devastat sufletește, cu inima frântă, marcat de disperare, s-a ridicat și a plecat. Vorba cântecului: „Si băieții plâng câteodată când nu-i vede nimenea”. A plâns mult și Sandu și a suferit foarte mult, poate mai mult decât și-ar putea imagina Mihaela. Ca să treacă mai ușor peste marea lui durere, imediat după acea cunoștință cu fiul a plecat peste hotare. Știm noi că în viața aceasta nimic nu este întâmplător. Dumnezeu are un plan de salvare pentru fiecare. Un plan a avut și pentru Sandu care a fost un copil nedus la biserică. Acolo, departe de casă, Domnul l-a apropiat de biserică. Când a ajuns la înțelegerea că Iisus este expresia Iubirii și Suferinței, ușor-ușor a început să prețuiască alte lucruri, mult mai profunde. Iar preotul paroh al acelei biserici românești din Anglia, văzându-l cu râvnă și credință l-a ajutat să devină un bun cunoscător al Sfintei Scripturi, apoi l-a făcut diacon.

Astfel Sandu s-a pătruns de adevărul că viața este un dar de la Dumnezeu și ar fi păcat să pierdem bucuria de a trăi. Cu bucuria de a trăi a răspuns la sentimentele Silviei, o tânără cu 18 ani mai tânără decât el, ajunsă în Marea Britanie din Cernăuții Bucovinei. Fata, cântând alături de el în corul bisericesc, s-a îndrăgostit de chipul și de cuvântul lui. Avea 22 de ani, iar el 40 când s-au căsătorit. Peste un an li s-a născut primul copil. Apoi iubirea l-a adus și pe al doilea. „Doamne, cât de netot eram atunci când am părăsit-o pe Mihaela! Nu puteam să-mi imaginez câtă pace îți oferă zâmbetul unui copil, nu conștientizam că anume copiii dau valoare căsniciei și familiei”, spune acum Sandu, ajuns la 57 de ani. În vara aceasta, într-o atmosferă de echilibru, la Bălți, s-au întâlnit cele două familii, a Mihaelei și a lui. Surorile din Anglia au dorit foarte mult să-și cunoască fratele. S-au împrietenit, țin legătura.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)