Şi-au logodit fiica de trei ani cu un băieţel de cinci ani

Logodna de „Cartea Recordurilor” dintre doi copii sirieni a şocat opinia internaţională, scrie „Daily Mail”. Khalid, viitorul mire, are cinci ani, în timp ce aleasa sa, Hala, abia a împlinit trei.

Părinţii celor doi au făcut toate aranjamentele pentru o ceremonie fastuoasă şi le-au cumpărat tinerilor inele de logodnă. Aceştia spun că micuţii şi-au dat consimţământul, chiar dacă nu se vor căsători decât peste zece ani. „Ştim că Khalid sau Hala ar putea să se răzgândească pe viitor, dar ceea ce ştim acum este că ei sunt foarte fericiţi şi vorbesc zilnic”, a declarat tatăl băiatului, Juma.
Cei doi copii s-au îndrăgostit în timpul unei vacanţe pe coasta mediterană a Siriei, spun părinţii. La întoarcerea acasă, Khalid a intrat în depresie şi a refuzat să mai meargă la grădiniţă fără Hala. În loc să trateze acest caz ca unul „copilăros”, părinţii băiatului i-au contactat pe cei ai fetei în vederea logodnei. Căsătoriile între copii sunt condamnate de grupurile internaţionale de apărare a drepturilor omului. Naţiunile Unite recomandă ca vârsta minimă pentru căsătorie să fie 18 ani.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău