Şi-a ucis fratele pentru doi porci

O femeie din Hulboaca, comuna Grătieşti, mun. Chişinău, şi-a făcut astfel dreptate. Femeia de 50 de ani creştea o curte întreagă de animale pentru ca, în toamnă, să aibă ce pune pe masă la nunta fiului său. Nu a fost să fie. Fratele, care s-a mutat de curând în ograda ei, i-a vândut unei sătence doi porci fără ca să-i spună ceva surorii sale, relatează jurnal.md.

Potrivit oamenilor legii, femeia şi-a lovit fratele cu o bâtă, iar acesta a decedat. Ceva mai târziu, femeia a fost reţinută de poliţie. Satul Hulboaca s-a împărţit în două tabere – unii săteni spun că bărbatul era gospodar. Chiar dacă a venit de ceva timp să locuiască cu sora mai mică, acesta lucra şi îi ajuta în gospodărie. De o altă părere sunt ceilalţi săteni, care spun că bărbatul a venit într-o gospodărie unde totul era gata şi doar îi crea probleme surorii, ducând totul de la casa acesteia.

Totul ar fi pornit de la doi porci pe care victima i-ar fi vândut unei consătence pentru 500 de lei. Sora sa însă îi creştea pentru ca să îi facă fiului său nuntă. În urma unor certuri, femeia l-ar fi lovit pe fratele său cu o bâtă, iar acesta a decedat. Sătenii spun că vor merge până în pânzele albe ca să îi facă dreptate femeii.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)