Şi-a paralizat muşchii faciali… benevol

În goana după frumuseţe, astăzi nu se poate uita la ea în oglindă

 

Deşi se ştie despre posibilele reacţii adverse în urma injectării cu botox (botulotoxină), umplerea buzelor cu acid hialuronic şi alte intervenţii cosmetologice sau chirurgicale de modificare a fizicului, acestea sunt proceduri foarte des întâlnite. „După ce mi-am mărit buzele, mi-am mărit şi pieptul. În goana după perfecţiune, cei din jur îmi spun acum că arăt ca o păpuşă din plastic. Mie îmi place ce văd în oglindă”, spune Eugenia, o tânără de 29 de ani din Chişinău.

 

 

Vera Lozovanu-Guţu

Sergiu Niculiţă

 

Şi-a făcut operaţie plastică la nas, şi-a injectat acid hialurocic în buze şi în pomeţi, şi-a mărit sânii cu silicon. Chiar dacă nu-şi mai aminteşte cum arăta în trecut, Eugenia consideră că mai are nevoie de o intervenţie chirurgicală la barbă şi se va simţi „fericită”. „Am văzut o prezentatoare de la un post de televiziune de la noi. Prietenul mi-a spus că îi place foarte mult cum arată, mai ales buzele ei. Plasticianul meu mi-a spus că a fost cel care i-a injectat acid hialuronic în buze”, îşi aminteşte Eugenia.

 

Tânăra spune că deşi s-a ales cu buze la fel ca ale prezentatoarei, nu s-a aşteptat că un timp îndelungat nu va simţi săruturile iubitului. „Buzele parcă îmi erau atrofiate”, zâmbeşte un pic strâmb Eugenia. Pesemne că reacţiile adverse ale botoxului şi ale acidului hialuronic pot fi văzute pe faţa tinerei care abia reuşeşte să închidă ochii. Plasticienii atenţionează că injectarea botoxului, un paralizant ce se introduce sub piele pentru a paraliza un grup anumit de muşchi, prea aproape de ochi poate duce la prăbuşirea pleoapelor, de obicei, temporar (poate dura până la trei săptămâni), sau invers, ochiul rămâne deschis (omul va fi nevoit să doarmă noaptea cu un ochi închis, iar altul deschis).

 

Cicatrici pentru toată viaţa

„Paralizia unui muşchi poate duce la un zâmbet inegal, deformarea colţului gurii”, a menţionat Alexandru Baltă, medic dermatolog de calificare superioară a Spitalul de Dermatologie şi Maladii Comunicabile. „Injectarea cu botulotoxină, înlăturarea tatuajelor, nodulilor, trebuie să fie făcută doar de chirurg. Dacă aţi ajuns într-un cabinet cosmetologic, asiguraţi-vă că specialistul are studii medicale corespunzătoare, în caz contrar puteţi avea urmări neplăcute”, a adăugat medicul.

Urmările neplăcute Tatiana le-a simţit pe propria piele. Tânăra de 24 de ani a mers la cosmetolog pentru a-şi contura buzele prin tatuaj. „După ce mi-am făcut tatuaj la buze, mi-au apărut noduli. Cosmetologul mi-a spus că nu poartă răspundere, explicându-mi că organismul meu nu a acceptat substanţa pentru tatuaj”, povesteşte Tatiana.

 

Tânăra a suportat o intervenţie chirurgicală pentru înlăturarea nodulilor şi s-a ales cu cicatrici pentru toată viaţa, pe care încearcă să le camufleze folosind mult ruj. „Nu mă pot uita la mine în oglindă”, spune cu regret Tatiana.

 

Dezamăgire costisitoare

Mulţi confundă acidul hialuronic, care se introduce în buze pentru a le conferi volum, cu botulotoxina, care este destinată pentru tratarea ridurilor faciali.

Ridurile de pe frunte o nemulţumeau pe Ecaterina Balan. Femeia de 44 de ani a mers la cosmetolog care i-a injectat botulotoxină.  „Procedura a durat aproximativ de 5-7 minute,  am început să observ efectul doar după două luni. Deşi mi-au garantat efectul până la şase luni, m-am bucurat de o frunte netedă doar două, după care ridurile au reapărut. Nu-mi pare rău că am încercat, poate că aş mai continua această procedură, însă este costisitoare şi nu-mi pot permite. Pe de altă parte, îmi dau seama că paralizarea muşchilor nu este din cele mai bune soluţii pentru a scăpa de riduri”, a constatat Ecaterina.

 

Folosirea în abundenţă a acidului hialuronic poate crea efectul de buze de raţă, iar excesul de botulotoxină îţi poate paraliza muşchii faciali pe un timp îndelungat sau schimonosi mimica feţei, atenţionează medicii plasticieni.

 

Sfatul medicului psiholog:

 

„Este o greşeală greu de reparat”

Elena Scubacevscaia, psiholog, specialist-practic la Centrul de dezvoltare a personalităţii „Lila”: „Cei care apelează la serviciile cosmetologului sau ale medicului plastician, în majoritatea cazurilor, sunt persoane care se subapreciază şi sunt influenţate de modă sau de imitare a unui idol care poate fi o vedetă sau o persoană din anturaj. După ce pacienţii trec peste etapa de subapreciere, o bună parte conştientizează că au comis o greşeală care va fi greu de reparat. Până a merge la plastician, recomand persoanelor să treacă un curs de psihoterapie. Atunci vor înţelege că intervenţia chirurgului plastic sau cosmetologică este o necesitate, şi nu un capriciu. Poate că nici nu au nevoie de asta”.