Şi-a omorât fratele mai mare

ŞOCANT // Cel mai mic s-a dus în şopron, a luat toporul şi şi-a lovit fratele în cap

Acum două săptămâni, într-o gospodărie din satul Filipeni, raionul Leova, un tânăr de 23 de ani şi-a omorât fratele mai mare, în vârstă de 25 de ani. Cel mic l-a lovit cu toporul în cap, după care a aruncat trupul neînsufleţit al acestuia în latrina din curtea casei. Potrivit sătenilor, băieţii proveneau dintr-o familie bună. Aceştia spun că tragedia s-a întâmplat în urma unei neînţelegeri dintre fraţi.

Incidentul s-a produs după ce fraţii s-au certat. Mezinul a cerut maşina de la fratele mai mare, dar a fost refuzat. În timp ce tânărul de 25 de ani privea televizorul, cel mai mic s-a dus în şopron, a luat toporul şi şi-a lovit fratele în cap, după care a plecat, lăsându-l să zacă în sânge. Întors acasă, văzând că acesta nu mai dă niciun semn de viaţă, pentru a-şi ascunde fapta, a aruncat trupul în closetul din curte.

„Nu erau răutăţi”

Solicitaţi de JURNAL, mai mulţi locuitori ai satului au spus că aceşti tineri proveneau dintr-o familie cumsecade, fără antecedente penale până acum şi „nu erau răutăţi”. Erau patru copii, trei băieţi şi o fată la părinţi. Fata este cea mai mare, este căsătorită în satul vecin, iar fratele mai mic este elev în clasa a XII-a şi locuieşte în prezent cu sora.
„Părinţii erau nişte oameni cumsecade. Taică-său a decedat acum trei ani. Se spune că s-a sinucis, deşi şi acum moartea acestuia rămâne sub semnul întrebării. Maică-sa lucrează la Moscova. Pleacă şi vine. În momentul crimei, nu se afla acasă”, a spus pentru JURNAL de Chişinău, Lidia Cara, locuitoare a satului.

Potrivit ei, Victor, cel care a fost omorât, era căsătorit cu o fată din Transnistria, iar Vasile, în vârstă de 23 de ani a fost căsătorit cu o fată din sat şi are şi un copil de un an de zile. Femeia a mai spus că trupul a fost descoperit de nişte oaspeţi care au venit la Vasile. Aceştia au observat cadavrul în veceul din curte şi îndată au anunţat vecinii, care au şi sesizat poliţistul de sector.

Vecinii sunt şocaţi

Şi vecinii sunt contrariaţi de fapta fratelui mai mic, spunând că Vasile şi-a lovit fratele mai mare într-un moment de furie.
Audiat de poliţişti, făptaşul şi-a recunoscut vina pe deplin. În acest caz, a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 145, Cod Penal al Republicii Moldova „Omorul intenţionat”.

Pentru că şi-a băgat fratele în mormânt cu zile, suspectul va plăti un preţ enorm: 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.

Victoria POPA