Şi-a înjunghiat de 30 de ori fostul coleg de serviciu

CRIMĂ // Un tânăr şi-a înjunghiat fostul coleg de serviciu şi l-a lăsat să zacă într-o baltă de sânge

Totul s-a petrecut într-o gospodărie agricolă, situată la 3 km de Briceni. Suspectul, un fost angajat al fermei, a ucis cu cruzime paznicul acestei gospodării (75 de ani), domiciliat în oraşul Briceni. Cadavrul bărbatului a fost găsit a doua zi dimineaţa de şoferul care transporta muncitorii gospodăriei la muncile agricole. Şoferul a alarmat poliţia din localitate care s-a deplasat imediat la faţa locului.

Grupul operativ al Comisariatului de poliţie din raionul Briceni a stabilit că victima a fost înjunghiată cu un cuţit de circa 30 de ori în regiunea abdomenului şi toracelui şi a decedat din cauza hemoragiei. Forţele de ordine au identificat suspectul acestui omor. Este vorba de un fost angajat al acestei întreprinderi, originar din raionul Teleneşti, în vârstă de 35 de ani, care a venit la amicul său să înnopteze, iar a doua zi, dis-de-dimineaţă, intenţiona să discute cu şeful fermei despre o eventuală reangajare.

A fugit în Ucraina prin Tiraspol

Conform cercetărilor poliţieneşti, după mai multe pahare de coniac, aceştia s-au luat la ceartă, iar bănuitul a înjunghiat gazda cu un cuţit în abdomen.

Audiat de poliţie, acesta nu îşi aduce aminte cu exactitate câte lovituri i-a aplicat, dar recunoaşte că a făcut-o cu bestialitate. După ce şi-a văzut colegul însângerat, tipul a încercat să spargă safeul din biroul şefului, însă nu a reuşit şi, realizând că a omorât un om, a luat-o la fugă. Tipul a mărturisit că a fugit prin câmp la gara auto din oraşul Briceni, după care a plecat, prin Tiraspol, în Ucraina, la concubina sa.

La doar câteva zile, individul a fost reţinut şi adus în RM de poliţiştii din Briceni. Actualmente, este cercetat în baza articolului 145, alineatul 2, Codul Penal al RM, omor. Conform legislaţiei, persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracţiuni riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 12 la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

Carolina Chirilescu