Şi-a dat fecioria, s-a iertat datoria

Comunist prin convingere, bun şi prietenos cu toată lumea, Vasile Necoară se număra printre fruntaşii satului. Avea omul casă, nevastă ascultătoare şi o  copilă, Anişoara, venită târziu pe lume, pe care dorea s-o facă fericită. Vasile lucra profesor de matematică, iar Maria, soţia lui – contabilă la cârmuirea colhozului. Când colhozurile s-au destrămat, Vasile şi-a vândut gospodăria şi a trecut cu traiul în centrul raional. Locuia într-un apartament modest cu două camere. Anişoara avea atunci nouă ani.

Lăcomia nu ştie de hotar

Şi cum vremurile se schimbaseră şi cadrele didactice nu-şi ridicau salariile cu lunile, Vasile a considerat că nu mai are rost să-şi irosească sănătatea în şcoală. Priceput la orice lucru din gospodărie, s-a angajat într-o brigadă de construcţii cu care a plecat la câştig în Federaţia Rusă. Peste un an s-a întors cu o sumă frumuşică de bani. După ce au făcut sfat în familie, au cumpărat un apartament spaţios în centrul orăşelului şi o casă la curte la periferie. Să stea banul grămadă – şi-au zis. Peste câteva luni a plecat din nou în Rusia şi din nou s-a întors cu plinul.

Cum duceau o viaţă simplă, acest venit le-ar fi fost de ajuns pe mulţi ani înainte, dacă poftele n-ar fi crescut. Maşina pe care o aveau, cu toate că era în stare bună, au vândut-o şi şi-au cumpărat una de lux. Urât şi demodat li s-a părut  acoperişul casei în care trecuseră să locuiască, l-au schimbat. Apoi au pornit reparaţii capitale în cele două apartamente, în unul din ele intenţionând să deschidă un salon de frumuseţe. Într-o zi, banii s-au terminat, nu şi reparaţiile. Au luat un împrumut dela Bancă, au mai împrumutat cu dobândă şi de la persoane particulare, convinşi fiind că în scurt timp vor întoarce datoriile. Dar socoteala de acasă nu întotdeauna se potriveşte cu cea din târg.

Dumnezeu nu bate cu băţul

După ce au finisat reparaţiile, Vasile a plecat din nou în Rusia. De astă dată, şi-a tocmit singur o brigadă mai mult din rude apropiate. Avea un gând ascuns Vasile cel bun şi prietenos cu toată lumea – să-i înşele de bani pe coechipieri. Aşa a şi făcut. El fiind şeful, a reţinut de la fiecare aproape jumătate din câştig. Bieţii oameni au crezut că atât li s-a cuvenit şi s-au întors mulţumiţi acasă. Numai Vasile nu era mulţumit, pentru că suma acaparată prin viclenie după trei luni de muncă îi acoperea doar o parte din datorii. Peste alte câteva luni, Vasile a plecat din nou cu aceeaşi echipă în Rusia. De astă dată, Vasile a întrecut de tot măsura. După aproape patru luni de muncă, el le-a spus oamenilor că patronul are pretenţii la calitatea lucrărilor şi nu le plăteşte niciun ban şi, dacă vor să scape cu viaţă, să spele putina cât nu-i târziu pentru că patronul e un mare bandit şi ar putea să-i îngroape de vii în ciment ca să nu mai ştie nimeni de ei. Tărăşenia însă a ieşit repede la suprafaţă căci Dumnezeu nu bate cu băţul. Vasile a urcat în podul grădiniţei la care au muncit să-şi ia chipurile un instrument de lucru  pe care-l uitase. Când a dat să coboare, a lunecat de pe scară şi a căzut. În mâinile lui se aflau peste 90 mii de euro – salariul tuturor băieţilor din echipă…

Lovit rău de tot la cap, s-a chinuit Vasile Necoară prin spitale un an şi ceva, apoi a închis ochii. A lăsat o fiică de 21 de ani, o soţie îndurerată şi peste 100 mii euro datorii. De necaz, Maria s-a îmbolnăvit şi, în câteva luni, s-a topit şi ea ca o lumânare. Rămasă singură, Anişoara a fost nevoită să vândă apartamentul cu salonul de frumuseţe neterminat, maşina, casa la sol, plătind datoriile la toţi oamenii care i s-au adresat. Era convinsă că a onorat toate contractele autentificate la notar.

Am vândut tot, mi-a rămas doar fecioria”

Retrasă în apartamentul modest, se gândea cum să trăiască modest mai departe. Lucra la o bancă din orăşel. Devenise foarte economă şi chibzuită. Începuse să pună de-o parte bani cu care să poată să facă nunta atunci când se va căsători, fără ca să intre în datorii. S-a jurat că va mânca pâine cu apă dacă va fi cazul, dar nu va împrumuta niciodată niciun bănuţ. Dornică de fericire, visa la o dragoste pe care încă nu o întâlnise. Avea un prieten foarte drăguţ şi foarte liniştit, care crescuse la orfelinat, dar nu erau decât prieteni. Seninătatea iubirii care să-i trezească fiori de senzualitate se ţesea doar în gândurile ei. Într-o seară, cum stătea ea aşa gânditoare la geam, meditând asupra viitorului, a zbârnâit telefonul. La celălalt capăt al firului o voce plăcută de bărbat a întrebat: „Apartamentul familiei Necoară?” Anişoara a tresărit, neştiind ce să creadă. După un schimb de vorbe, avea să-i cadă podul în cap când plăcuta voce de bărbat i-a spus: „Acum cinci ani, tatăl tău a împrumutat de la tatăl meu 5 mii de euro. Aceştia sunt banii mei, câştigaţi cu greu în Australia. De atunci procentul a crescut şi momentan îmi datoraţi 30 de mii. Când mi-i întoarceţi?”.

Sărmana fată a încercat să-i spună tot ce s-a întâmplat cu familia sa, dar bărbatul i-a replicat: „Familia voastră, problemele voastre! Trebuie să-mi întoarceţi datoria! În caz contrar, vă iau apartamentul, aşa cum e stipulat în contract”. Capul îi vuia, înverşunarea din suflet pe părinţii care i-au dat viaţă creştea. Ce să facă, unde să se ducă?! A căzut în genunchi în faţa icoanelor, s-a rugat până a adormit pe covorul de pe podea. Şi oricât de straniu ar părea, acolo, la podea, a început să viseze visuri de iubire.

Dimineaţa, s-a trezit la uşă cu bărbatul pe care îl îmbrăţişase inconştient în vis. După ce omul a trecut pragul şi i-a spus că a venit după datorie, Anişoara s-a simţit tristă şi dezamăgită. Tânărul era de o frumuseţe ce tulbură inimile femeilor. Cu inima strânsă, Anişoara i s-a uitat drept în ochi: „Am vândut  tot, nu mai am ce vinde. Mi-a mai rămas doar fecioria. Dacă o primeşti în contul datoriei, ţi-o ofer”. Un dulce fior i-a trecut tânărului din creştet până în tălpi. Un nu ştiu ce a făcut-o pe fată să-şi piardă cunoştinţa. Şi-a revenit în braţele lui. Erau goi amândoi. Mângâindu-i părul, el îi şoptea: „N-am ştiut că eşti atât de dulce şi atât de frumoasă! Ce mi-s  30 mii euro pe lângă frumuseţea ta?!”. Înnebuniţi de bucurie, peste o lună au mers la cununie. De trei ani convieţuiesc împreună. Sunt fericiţi.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.