Showul aviatic de ziua independenţei se amână?

Ping-pong pentru showul aerian de ziua independenţei. În timp ce autorităţile centrale anunţă că se pregăteşte showul aviatic în Piaţa Marii Adunări Naţionale, Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile (ASAC) susţine că avionul, care urmează să survoleze spaţiul aerian, nu este gata.

Autorităţile centrale au anunţat despre faptul că pregătesc un show aviatic pentru ziua de 27 august. Hidroavionul AN-2V, unicul de acest tip din Republica Moldova şi din spaţiul fostei Uniuni Sovietice, va survola spaţiul aerian, lăsând pe cer urme de fum în trei culori: roşu, galben şi albastru. În acelaşi timp, din avion va cădea o ploaie de fluturaşi cu mesaje de felicitare. Potrivit programului, spectacolul va avea loc la ora 11.30 şi va dura 10 minute.

„În conformitate cu procedura, proprietarul hidroavionului, Alexei Leahu, s-a adresat cu o solicitare prin care cerea să fie deservit tehnic avionul pe cere-l deţine, pentru ca acesta să participe la show”, a declarat pentru JURNAL Sorin Stati, directorul Î.S. „Moldaeroservice”. „Deşi solicitarea a parvenit mai târziu, s-au depus toate eforturile şi a fost efectuată toată revizia tehnică la timp. Aparatul respectiv este gata de zbor”, a adăugat acesta.

Alta este părerea ASAC-ului, care ne-a spus că aeronava are probleme şi nu este gata. „În primul rând, aceasta nu are certificat de navigabilitate. Are de efectuat o serie de lucrări de deservire tehnică a motorului, planorului şi elicei, şi aeronava trebuie transportată la Bălţi, unde se află Î.S. „Moldaeroservice”, singurul centru specializat din Republica Moldova. După ce vor fi efectuate aceste lucrări, inspectorii de la ASAC se vor deplasa la Bălţi şi vor verifica încă o dată aparatul de zbor”, a declarat pentru JURNAL Eugen Dvornic, prim-vicedirector al Administraţiei.

Oficialul a dat asigurări că se lucrează la găsirea unei soluţii. „Dacă este posibil, încercăm să găsim şi un alt avion funcţional. ASAC nu vrea să fie responsabil, în cazul în care ceva nu va merge bine”, a comunicat Dvornic.

Proprietarul hidroavionului ne-a comunicat că tehnicienii Î.S. „Moldaeroservice” s-au deplasat de la Bălţi la Chişinău şi au efectuat toate lucrările de deservire. „Am fost în audienţă la ministrul Apărării, care ne-a spus că doi piloţi militari sunt gata să urce la cârma aeronavei. Şi-au arătat disponibilitatea de a ne ajuta şi Ministerul Transportului şi Infrastructurii Drumurilor. Doar la ASAC am fost opriţi”, a opinat Leahu.

Acesta a mai menţionat că pentru showul aviatic va cheltui din buzunarul propriu peste 2 500 de euro.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)