Shor, Întâiul. Şi ultimul

Marea minune în legătură cu Ilan Şor din ultimele zile nu a fost revenirea lui la Orhei, întâmpinat fiind cu jerbe, ca Hristos în Ierusalim de Duminica Floriilor. Mai improbabilă mi s-a părut vizita susţinătorilor lui la Bruxelles. Cu „relatarea proiectelor promovate şi implementate de Ilan Şor, care reprezintă un interes (sic!) pentru Europarlamentari”, cu – n-o să mă credeţi! – o invitație pentru… „o vizită de lucru la Parlamentul European”, pentru „a discuta problema sa”, dar și – atenţie! – „activitățile promovate în calitate de lider politic, situația politică din țara noastră”, precum și – atenţie maximă! – „alte subiecte de colaborare europeană” (aşa!).

Dar voiam să încep cu un autodenunţ. Povestea despre „vechiul Shor” mi-o amintise Gheorghe Erizanu, care auzise revelaţia istorică de la Virgil Pâslariuc. Iar titlul l-am parafrazat, obraznic, de la Aureliu Busuioc.

Există, mai întâi, povestea lui Shor „cel adevărat” (cum îi zice Erizanu), sau a lui Shor Întâiul. Lui Osip Shor, celebru personaj al Odessei interbelice, îi plăcea sportul şi jurisprudenţa. Prefera costume de culoare deschisă, chipiul de căpitan de marină şi fularul aruncat peste umăr. Visa să ajungă în Brazilia sau Argentina. Îşi câştiga existenţa prezentându-se ba şahist, ba pictor, ba mire al unor doamne în etate, ba reprezentant al organizaţiilor antisovietice din străinătate… Aţi ghicit: e prototipul lui Ostap Bender, personajul exponenţial al epocilor de tranziţie, aventurierul şi romanticul coţcăriilor spectaculoase. Omul care a declarat ferm: „Codul Penal trebuie venerat” şi, totodată, cel care cunoştea „patru sute de metode relativ cinstite de a-ţi atribui banii altuia”.

Eroul lui Ilf şi Petrov tinde să ajungă, pe ultimele pagini ale romanului, în Basarabia, adică în România anilor 30. Dar evadarea din raiul comunist al URSS în lumea liberă (Occidentul începea la Nistru!) nu îi reuşeşte. Grănicerii români îi confiscă, absolut inelegant, miliardul furat (pardon: milionul!) şi îl forţează să se „repatrieze” în ţara în care coţcăriile sale purtau o aură romantică pură. Ultima replică a milionarului falit din Viţelul de aur a fost: „Nu m-a ţinut cureaua să devin un conte de Monte Cristo. Va trebui să mă fac administrator de locuinţe”. Or, ce este până la urmă un primar, dacă nu un fel de preşedinte al asociaţiei de locatari? Peste ani, iată, [un alt] Shor ajunge, totuşi, în Basarabia (ţară „independentă”, dar deja ne-occidentală).

Şi acum să trecem, din lipsă de spaţiu, la „partea decizională” a chestiunii: am avut un „proces” de un an de zile. Avem un „condamnat”. Procurorii au făcut-o pe grozavii şi au cerut 19 ani, dar juraţii le-au râs în faţă: 7 ani şi 6 luni. Curtea de Apel ar mai putea reduce… până la câţiva ani „cu suspendare”. Iar dacă cineva o fi avut grijă să admită lacune în dosar, CEDO va putea anula toate deciziile. Obligându-ne să plătim despăgubiri pătimitului, cum îi plătim azi pentru „creditele neperformante”. Încă nu ştiu cum vor întoarce banii investiţi în oraşul lor orheienii, dar cred că specialiştii lucrează. Important e să se păstreze facturile.

Ce este relevant în paradigma Ostap Bender? El nu se revoltă împotriva imperfecţiunii legii, ci calculează la ce i-ar prinde bine. Speculând, deopotrivă, aproximaţia legii, necunoaşterea acesteia de către cetăţeni, ilegalităţile altora (care pot fi puse pe tapet, la nevoie) şi atitudinea reticentă a omului nostru, care nu detestă ilegalităţile dacă îi pică şi lui ceva comision. Emblematic pentru această filozofie e ultimul Shor, dar cu nimic mai prejos sunt şi ceilalţi actori ai vieţii noastre „politice”. Principiul e acelaşi: dacă o criză declanşează energii negative, acestea pot fi convertite în beneficiul unei/ unor persoane. Pentru toţi nu ajunge, să fie clar…

Şor – martirul? Cel care a „conlucrat” cu ancheta? Omul tuturor puterilor, care a oferit servicii întregii faune autohtone, de la dinozaurul Lucinschi la dispărutul lup tasmanian Filat şi până la actualul vulpoi Plahotniuc? Cine (şi pentru ce) l-a nedreptăţit? În timp, se va developa că toţi l-au slujit, de fapt, în scenariile sale, fie şi uneori impuse de alţii. Ceea ce se întâmplă nu e muşamalizarea jafului. Deloc! E un alt episod.

S-a spart gheaţa, domnilor juraţi! Afacerea continuă!

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu