„Sfârşitul lumii” i-a pus pe gânduri pe Pavel Ciobanu şi Ion Testimiţanu


Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Pavel Ciobanu, şi secundul naţionalei de fotbal, Ion Testimiţanu, nu vor să atragă prea multă atenţie prezicerilor precum că, pe 21 decembrie, va fi sfârşitul lumii, dar agitaţia din jur i-a pus totuşi pe gânduri.

Potrivit lui Ciobanu, au mai fost astfel de preziceri, dar acum este cu totul altfel. „S-a mai spus şi anterior că lumea se va sfârşi, dar nu atrăgeam nicio atenţie. Şi acum nu vreau să dau importanţă acestor preziceri ale maiaşilor, dar psihoza din societate te pune pe gânduri. Nu vreau să cred, dar se poate întâmpla orice. Nu ne rămâne decât să muncim în continuare şi să aşteptăm să treacă această dată din calendar”, a spus Pavel Ciobanu, citat de eurotv.md.

Aceeaşi părere este împărţită şi de secundul naţionalei Ion Testimiţanu. „Atunci când auzi zi de zi această ştire ajungi să şi crezi. M-am informat despre ce se poate întâmpla şi cred că sunt gata să depăşesc ziua respectivă”, a menţionat secundul lui Ion Caras.

Pe de altă parte, jucători ca Eugen Matiuhin, Sergiu Paşcenco sau Sergiu Dadu nu vor să creadă în sfârşitul lumii şi au spus că au toată viaţa înainte. „Sunt nişte prostii tirajate de mass-media”, cred internaţionalii moldoveni.

Chiar dacă Testimiţanu şi Ciobanu admit că s-ar putea produce o nenorocire pe 21 decembrie, aceştia nu intenţionează să plece în sud-vestul Franţei, unde se află un munte cu vârful golaş, despre care adepţii profeţiilor maiaşe cred că e singurul care va supraveţui Apocalipsei. Şi dacă ar intenţiona să plece, cei doi nu prea au şanse să prindă un loc acolo.

Apocalipsa maiașă, anunțată pentru 21 decembrie 2012, i-a adus pe locuitorii satului Bugarach în pragul disperării. Şi aceasta după ce s-a împânzit vestea că muntele din apropierea localității va fi singurul loc care va rezista sfârșitului lumii. Cum oamenii au început să ia cu asalt Bugarach, primarul a cerut ajutorul Jandarmeriei. Satul se află în sud-vestul

Franței, în Pirinei, și e o destinație pentru sporturile de iarnă. Şi deoarece adepții profețiilor maiașe au declarat că muntele din Bugarach nu va fi afectat de sfârșitul lumii, primarul localității se așteaptă la un val de vizitatori nedoriți care vor arunca în haos acest loc liniștit.

Localnicii se tem că notorietatea nou dobândită va îndepărta turiștii adevărați care vin aici în fiecare iarnă și afacerea lor va fi afectată. Sute de jandarmi vor patrula prin Bugarach între 19 și 23 decembrie pentru a preveni orice incidente.

V.H.