Sfârşitul integrării europene

 

S-a stins viața falnicei Veneții,
N-auzi cântări, nu vezi sclipiri de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind pereții.

Mihai Eminescu, Veneţia

Iată şi momentul adevărului: Adrian Candu, reprezentantul exponenţial al puterii, al familiei, finul şi speaker-ul (i proci, cum se zicea în actele slavo-moldoveneşti…) şi-a rostit speech-ul esenţial. Aflăm că integrarea europeană s-a făcut în pofida voinţei poporului, care dorea cu totul altceva. Iar ticăloasa comisie veneţiană a luat apă în gură şi nu ne-a avertizat (atunci!) că nu facem bine. Fie că nu a fost întrebată, fie că nu a vrut să spună.

Din acest moment, Candu e cu un pas înaintea socialiştilor în ascensiunea euroasiatică. Până la această declaraţie, socialiştii şi democraţii, de la Bolea şi Dodon la Sârbu şi Candu, într-un glas, au comentat eventuala sau deja adoptata decizie într-un glas: vom accepta propunerile juridice, le vom respinge însă pe cele politice. Şi, da, nu au uitat să precizeze (ca „sugestie esenţială” a veneţienilor): poporul moldovenesc este suveran şi liber în decizii.

Poate că cel mai evident prim pas antieuropean a fost târgul (cu Dodon, cu socialiştii, cu administraţia de la Tiraspol, cu Moscova) legat de achiziţia energiei electrice de la Cuciurgan, în contradicţie flagrantă cu rezultatele licitaţiei. Comunitatea energetică europeană a fost şocată. Or, deciziile unui concurs de achiziţie este egal cu o decizie juridică: trebuie respectate întocmai. Greşeala strategică a participantului (inclusiv, oferta de preţ) poate fi reparată doar la următoarea licitaţie. Pe aceste reguli imuabile se ţine economia ţărilor civilizate.

Era limpede că înalta Comisie nu va comenta modul nostru de înţelegere, nici deciziile finale. Era încă şi mai limpede că modul în care vom respecta recomandările experţilor va fi în vizorul europenilor. Din acest motiv Candu le dă tuturor un semnal: noi suntem suverani, noi putem ignora nu numai decizia Comisiei de la Veneţia, ci şi recomandările Comisiei Europene şi ale Parlamentului European.

Poate că cel mai evident prim pas antieuropean a fost târgul (cu Dodon, cu socialiştii, cu administraţia de la Tiraspol, cu Moscova) legat de achiziţia energiei electrice de la Cuciurgan, în contradicţie flagrantă cu rezultatele licitaţiei. Comunitatea energetică europeană a fost şocată. Or, deciziile unui concurs de achiziţie este egal cu o decizie juridică: trebuie respectate întocmai. Greşeala strategică a participantului (inclusiv, oferta de preţ) poate fi reparată doar la următoarea licitaţie. Pe aceste reguli imuabile se ţine economia ţărilor civilizate.

Or, noi de ce am vrut să ne integrăm? Doar nu vom aduce drumuri din Europa şi muncitori calificaţi de acolo. Integrarea înseamnă să beneficiem de sprijin în a ne face ordine la noi acasă: în economie, în sistemul juridic, în cel social şi cultural. Ziceam cândva că după ce vom face ordine, deja mai puţin va conta integrarea formală: vom fi ajuns deja europeni, prin aplicarea modului european de a ne administra treburile.

Acum se dovedeşte că am fost duşi cu zăhărelul, ca în final să fim minţiţi în cel mai grosolan mod. Nu ne mai pasă de opinia europenilor. Comisia de la Veneţia, împreună cu toată UE, sunt duşmanii noştri, care ne vor răul şi ne impun legi străine spiritului nostru suveran. Numai socialiştii şi democraţii sunt cei care reprezintă voinţa poporului. Cercul s-a închis. S-au developat adevăratele alianţe. Repetăm pe distanţe scurte drumul Rusiei, care, în secolul XX, de două ori – la începutul şi sfârşitul veacului trecut – a încercat să se rupă din tradiţia feudală, dar a eşuat într-un soi de oligarhie (ne)luminată. Noi, mimetici ca întotdeauna, nici nu facem efortul de a fi originali. Bine aţi revenit în feudalismul socialist-sovietic!

În sonetul Veneţia, Eminescu scrie cum un timp mitic se prăbuşeşte sub povara unui timp profan. Apropo, o perfectă imagine a atmosferei sonetului o prezintă tabloul lui Mihai Grecu Tragica Veneţie. Concluzia? Minunile – cu toată bâlbâiala noastră prin istorie – se pot întâmpla. Dar şi minunile trebuie să le meriţi. Să nu dai cu piciorul în şansa care ţi se oferă. Noi nu am meritat. Adio, Europa! „Nu-nvie morţii, e-n zadar, copile!”

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu