Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, sărbătorit la Putna

REPERE // Mii de români de pretutindeni au sărbătorit la Mănăstirea Putna 507 ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt

La 2 iulie, din primele ore ale dimineţii şi până la orele mesei, la Putna a plouat, în unele perioade chiar torenţial. Cu toate acestea, ploaia nu a împiedicat cele peste 6000 de persoane venite la marea sărbătoare de comemorare a trecerii la cele veşnice a marelui domn al Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt. Sâmbătă, 2 iulie, s-au împlinit 507 ani de la plecarea sa la Domnul şi 554 de ani de la înscăunarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare ca domn al Moldovei.

Ca în fiecare an cu această ocazie, a fost oficiată sfânta Liturghie. Slujba religioasă a fost ţinută de IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi. Printre cei veniţi să asiste la slujba religioasă care a avut loc în curtea Mănăstirii Putna s-au aflat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul de Suceava, Sorin Popescu, dar şi deputaţii Sanda Maria Ardeleanu şi Ioan Bălan, precum şi români din Ucraina şi din Republica Moldova. La sfârşitul Sfintei Liturghii, a urmat un moment festiv deosebit. Autorităţile locale, atât cele de la Suceava, cât şi cele din Putna s-au întrecut în a-şi aduce omagiul lor Slăvitului Voievod Ştefan şi au depus coroane de flori la mormântul sfântului, în cântecul fanfarei Poliţiei frontierei de la Rădăuţi, iar unităţi ale Jandarmeriei Române au dat onorul militar şi au defilat în jurul măreţului monument.

Oficialităţi din Republica Moldova nu au fost prezente la sărbătoare

În acest an, niciun oficial din Republica Moldova nu a fost prezent la comemorarea lui Ştefan cel Mare. Nici din cadrul Ambasadei Republicii Moldova în România nu a fost vreun reprezentant. La Ambasada Republicii Moldova în România ni s-a spus că domnul ambasador Iurie Reniţă a fost plecat săptămâna trecută la un summit în Muntenegru. Cât priveşte anii trecuţi, la festivităţile de la Putna participau funcţionari din cadrul ambasadei însoţind diverse grupuri de participanţi din Republica Moldova veniţi la marea sărbătoare.

„Întreaga suflare românească îşi aminteşte cu adâncă pietate de cel mai mare voievod al Moldovei, figură emblematică a istoriei acestor meleaguri, apărător al neamului şi al Bisericii, cel ce între 14 aprilie 1457 şi 2 iulie 1504 a condus cu inegalabilă râvnă, jertfelnicie, eroism şi conştiinţă creştină, ţara şi poporul său. Ştefan cel Mare a fost socotit ca „sfânt” încă din vremea domniei sale, dar, odată cu mutarea sa la cele veşnice, el a trecut în nemurirea credinţei religioase care l-a însufleţit în eterna pomenire a istoriei româneşti şi a Europei întregi”, comunică site-ul crestinortodox.ro. Domnitorul a purtat 48 de războaie şi a obţinut 44 de victorii. A ţinut piept Imperiului Otoman, protejând astfel Europa de invazia turcilor. Ştefan cel Mare a fost canonizat pe 15 iulie 1992 şi trecut în rândul Sfinţilor, fiind sărbătorit în calendarul Bisericii Ortodoxe Române pe 2 iulie. Anul acesta s-au împlinit 507 ani de la trecerea sa la cele veşnice şi 554 de ani de la înscăunarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna: „Au participat mii de credincioşi care au venit şi şi-au plecat genunchii în faţa mormântului Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, apoi, chiar dacă Dumnezeu a binecuvântat această zi cu o ploaie mai răcoroasă, credincioşii au stat cu frică de Dumnezeu şi cu luare aminte în incinta mănăstirii, să asculte slujba şi rugându-se Sfântului Voievod Ştefan împreună cu clericii adunaţi”.

Carolina CHIRILESCU

 

The following two tabs change content below.