Şevciuk luptă cu copiii şi ţăranii din stânga Nistrului, iar Chişinăul îi oferă condiţii VIP de trecere prin Aeroportul Internaţional Chişinău

1008612_479225662153605_1857037031_oDeşi activitatea actualilor lideri de la Tiraspol nu se deosebeşte cu nimic de ceea ce făcea anterior fostul lider separatist Igor Smirnov, aceştia se bucură de mai multe privilegii pe malul drept al Nistrului. Au continuat să pună piedici şcolilor cu predare în limba română din Transnistria, au interzis ţăranilor din cinci sate să-şi lucreze pământul, chiar dacă pentru majoritatea dintre ei acesta reprezintă unica sursă de venit, au înăsprit condiţiile de deplasare de pe un mal pe altul, pentru locuitorii satelor Cocieri şi Molovata. Spre deosebire de Şevciuk şi Ştanski, Igor Smirnov putea să treacă doar pe furiş pe malul drept al Nistrului. Aceştia din urmă însă, aşa cum s-a văzut dintr-o înregistrare video postată de site-ul Deschide md, se plimbă prin Chişinău ca la ei acasă.

Constantin Sucitu, directorul Gimnaziului din s. Corjova, raionul Dubăsari, luptă de aproape un an ca să nu le fie închisă şcoala. I se cer sume fabuloase pentru o fostă clădire a colhozului din Corjova, reparată în 2005 de autorităţile de la Chişinău. Acum e nevoit să achite un milion pentru arenda clădirii. Chiar dacă ar avea aceşti bani, reprezentanţii Tiraspolului îi cer să semneze un contract de arendă unde este indicat codul fiscal stabilit de serviciul fiscal de la Tiraspol. Dacă semnează, în mod automat, devine contribuabil la bugetul autorităţii separatiste, va trebui să le prezinte rapoartele financiare şi să achite impozite. „Nu putem face acest lucru, căci nu suntem salarizaţi de Tiraspol. Recent, s-au prezentat patru persoane, printre care şi un căpitan de miliţie. M-au prevenit că dacă nu plătim, reziliază contractul”, spune Sucitu. Problema în cauză va fi discutată pe 15 august la întâlnirea grupurilor de lucru de la Tiraspol şi Chişinău „Sper să se rezolve, altfel vom iniţia proteste cu părinţii şi profesorii, să vadă toată lumea cum îşi bat ei joc de noi”, mai spune el.

„Se uită la Moscova ca la o icoană”

„Musafirii” au ţinut să-i amintească lui Sucitu că ar fi rezident la Corjova. „Cum adică rezident dacă sunt la mine acasă?”, s-a revoltat el. „M-au contrazis că sunt în Transnistria. Pe unul din ei l-am auzit lăudându-se că a fost la odihnă în Italia. I-am spus că totuşi a avut nevoie de paşaportul RM. Mi-a răspuns că nu, că are cetăţenia FR şi paşaport transnistrean şi i s-a permis să treacă prin Aeroportul Internaţional Chişinău. I-am zis: să fi fost eu la ghişeu, nu mai vedeai tu Italia!”, relatează Sucitu. L-a întrebat ulterior pe un reprezentant al Biroului Reintegrării, „ce faceţi dracului, că aceştia se plimbă încolo şi încoace?”. A primit un răspuns confuz. „Asta-i politica noastră, toate guvernele se uită la Moscova ca la o icoană, se închină şi îşi fac cruce. Demult trebuia să recurgă la măsuri mai dure. Noi nu suntem cetăţeni ai RM? Autorităţile RM trebuie să ne ia apărarea. Nu ne dau voie să ne lucrăm pământul. Înainte locuitorii din Cocieri şi Molovata completau o fişă de migraţie valabilă pe durata a 30 ori 45 de zile. Acum sunt obligaţi să perfecteze fişa migraţională de fiecare dată când trec de pe un mal pe altul. Ar trebui să le răspundem cu aceeaşi monedă. Să se ia măsuri măcar contra şefilor administraţiei de la Tiraspol. Nu mi se pare corect să se plimbe liber, să călătorească prin Aeroport. Au cetăţenie rusă, să meargă la Moscova şi de acolo în orice direcţie vor!”, mai spune Sucitu.

„Smirnov se plimba, şi Şevciuk se plimbă”

Eudochia Ivanţoc, soţia lui Andrei Ivanţoc, fost deţinut politic la Tiraspol, spune că pe ea nu a mirat-o plimbarea lui Şevciuk şi Ştanski prin Aeroportul Internaţional Chişinău (AIC). „Nu-i de mirare, Smirnov se plimba, şi Şevciuk se plimbă. Doar că Smirnov se plimba pe furiş, aceştia însă nu se sinchisesc să apară în public. Atât eu, cât şi soţul meu avem interdicţia de a trece în stânga Nistrului. Andrei a suferit enorm, şi-a pierdut sănătatea din cauza regimului de dincolo. Ei însă sunt liberi, fac ce vor, călătoresc unde vor. Nu mi se pare corect acest lucru”, consideră ea.
Un separatist cu pază în zona aeroportuară

Ghenadie Cosovan, fost viceministru de Interne, cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare”, aminteşte că liderii transnistreni până în 2012 aveau restricţii de intrare pe teritoriul UE şi erau văzuţi mai rar pe teritoriul RM. Restricţiile le-au fost anulate cu condiţia că vor respecta drepturile copiilor care învaţă în şcoli cu predarea în limba română, iar Consiliul Europei promitea că va monitoriza în continuare acest proces. „Şevciuk şi Ştanski reprezintă o structură paramilitară, care luptă împotriva Constituţiei şi legilor RM. Călcând pe malul drept al Nistrului, ei încalcă legislaţia, cu atât mai mult nu aveau dreptul să calce în zona aeroportuară, o zonă securizată, unde, sunt sigur, Şevciuk avea nu doar pază, ci şi arme”, spune Cosovan. Potrivit lui, fostul lider separatist, Igor Smirnov, şi şeful KGB-ului de la Tiraspol, Vladimir Antiufeev, erau în relaţii bune cu autorităţile ucrainene. Aceştia se deplasau prin Ucraina, în direcţia în care aveau nevoie. „Acum, când ucrainenii luptă cu separatismul, le pun piedici celor de la Tiraspol, Chişinăul le creează condiţii, aceştia se folosesc de AIC, şi de punctele de trecere VIP. E e ca şi cum ai recunoaşte acest regim”, mai spune Cosovan.

Crime trecute cu vederea

Solicitat de JURNAL, Gheorghe Bălan, şeful Biroului pentru Reintegrare, a declarat că demnitarii de la Tiraspol pot călători liber pe teritoriul RM, atât timp „cât n-au comis nicio crimă”. „Nu pot fi declaraţi persona non grata, pentru că acest lucru ţine de competenţa Ministerului de Externe, pe când conflictul transnistrean este o problemă internă. Majoritatea cetăţenilor de acolo sunt cetăţeni ai RM. Dacă însă persoana comite o infracţiune, pe numele ei se deschide dosar care trebuie dus până la capăt”, a spus Bălan. La întrebarea cum a devenit posibil ca cetăţenii care au doar paşaport emis de Tiraspol şi paşaport rusesc pot călători liber prin AIC, Bălan a explicat că, mai înainte, toţi cei care nu aveau paşapoarte ale RM erau consideraţi străini. Schimbările au fost introduse de actuala conducere, ca „semn de bunăvoinţă” a autorităţilor noastre pentru populaţia din regiunea transnistreană. Ei pot trece prin AIC sau prin frontierele internaţional recunoscute în cazul în care pot confirma că sunt locuitori de baştină din regiunea transnistreană.

The following two tabs change content below.