Serviciu divin transformat în circ

13 preoţi au sfinţit toate camerele Penitenciarului nr. 13

O idee „genială” i-a venit sportivului Ion Şoltoianu, acuzat de omor, după ce a fost stropit cu aghiazmă de episcopul Anatolie de Cahul şi Comrat, care a venit împreună cu alţi 12 preoţi la Penitenciarul 13 pentru a sfinţi locul în care sunt deţinute persoanele certate cu legea, dar nu şi cu Dumnezeu. „Citesc, dar nu înţeleg Biblia”, a spus Şoltoianu care a grăbit preoţii să-i sfinţească neapărat locul care, pentru cel puţin încă trei luni, îi va fi casă – camera 99.

Iana Zmeu

Angajaţi ai penitenciarului, pe de o parte, şi deţinuţi, pe de altă parte, toţi stau în linişte şi aşteaptă ca cei 13 preoţi care au păşit pragul puşcăriei să înceapă slujba de sfinţire a penitenciarului. Iată că îşi face apariţia acuzatul pentru omor Ion Şoltoianu cu un pumn de lumânări. Cu o faţă blajină, se apropie de fiecare şi îi dă câte o lumânare. Însă seriozitatea lui nu a durat mult. Acesta înşfacă o găleată cu apă sfinţită şi strigă în gura mare: „Hai, părinte Anatol! Cine e hozeain (stăpân) în casa asta? Priveşte la cei din jur, nici măcar de două ori nu se pot trage la bară”, spune Şoltoianu, arătând cu degetul spre deţinuţi. Aceştia răspund cu un zâmbet tăcut. „Nu avem ce-i face. El e aşa, sportiv!”, ne spune unul dintre condamnaţi. Deţinuţii care nu au dorit să iasă la slujbă, din diferite motive, în special pentru a nu da ochii cu jurnaliştii, au fost stropiţi şi ei cu apă sfinţită. Preoţii s-au repartizat pe blocuri şi au sfinţit toate camerele. Iniţiativa a venit din partea administraţiei închisorii. „Când am anunţat că planificăm să sfinţim penitenciarul, au început să se întâmple lucruri stranii. Câţiva deţinuţi au început să se comporte de parcă ar avea draci în ei”, a menţionat şeful penitenciarului, Vitalie Munteanu. „Ne-am aşteptat la nouă preoţi, dar au venit 13”, a adăugat şeful.

Prietenul lui Şoltoianu

Sportivul nu a evitat să ne prezinte şi amicul său din puşcărie. „Acesta e Lilian. El e bravo. Se antrenează în fiecare zi”. Bărbatul de care este mândru Şoltoianu nu este altcineva decât Lilian Chirica pe care pentru prima dată l-am văzut în luna mai pe banca acuzaţilor, stând alături de autoritatea criminală Vladimir Moscalciuc, alias Makena.

Potrivit procurorilor, acesta ar fi mâna dreaptă al autorităţii criminale care, pe moment, se află în acelaşi penitenciar. Unul dintre preoţi a recunoscut că atunci când i s-a spus că va veni să sfinţească penitenciarul l-a cuprins un sentiment de groază: „Îmi era frică. Dar acum văd că aici sunt oameni ca toţi oamenii şi, probabil, în libertate sunt persoane care au păcate şi mai mari. Cei care au ajuns după gratii trebuie să-şi recunoască greşeala. Dumnezeu îi iartă pe toţi, iar cei care sunt în libertate trebuie să conştientizeze că Domnul este judecătorul principal”, a vorbit preotul. Ultima dată, Penitenciarul nr. 13 a fost sfinţit acum zece ani.

Ideea „genială” a lui Şoltoianu

„Ştiţi ce mi-a venit acum în minte. Voi ruga un preot ca o dată pe lună să vină la echipa mea de sportivi să îi educe spiritual. Când ai credinţă în suflet, ai un ţel şi câştigi în ring. Poate voi face şi o biserică, lângă ELAT”, glumeşte sportivul. Şoltoianu se consideră un om credincios, nu are frică de nimeni decât doar de Dumnezeu.

The following two tabs change content below.