Senatul francez a votat interdicţia cabinelor de bronzare

sun_01

Fiind împotriva acestui aviz al guvernului, Senatul, care examinează în acest moment proiectul de lege despre sănătate, s-a pronunţat pentru interdicţia cabinelor de bronzare.

Sindicatul dermatologilor din Franţa (SNDV) reclamă de mult timp o asemenea interdicţie, invocând riscurile sanitare. Expunerea la razele ultraviolete artificiale a fost recunoscută drept una dintre principalele cauze ale cancerului de piele de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care s-a pronunţat împotriva utilizării cabinelor de bronzare din 2003. De asemenea, această practică a fost plasată în grupul de agenţi cancerogeni pentru om de către Centrul internaţional de cercetare a cancerului (CIRC) în 2009.