Şelin, suspectat că ar pune la cale proteste anti-Putin

Liderul unui partid prorus din Republica Moldova a fost interzis în Rusia

 

selin.f.nadea roscovanu

Autorităţile ruse i-au interzis liderului PSD, Victor Şelin, accesul pe teritoriul Federaţiei Ruse. Victor Şelin este suspectat că ar încerca să organizeze proteste care ar duce „la destabilizarea situaţiei pe teritoriul Federaţiei Ruse”. Acesta a declarat pentru JURNAL că cineva din politicienii de la Chişinău, „care îi vor binele”, au depus o plângere în acest sens la Moscova.

Victor Şelin a relatat pentru JURNAL că a fost reţinut duminică, ora 12.00, pe Aeroportul „Domodedovo” din Moscova. El a fost informat că i s-a aplicat interdicţie temporară de a intra pe teritoriul statului rus. „Am stat şapte ore într-un birou al FSB-ului rusesc de pe teritoriul aeroportului alături de încă cinci cetăţeni moldoveni, kirghizi şi kazahi, care aveau şi ei interdicţia de a intra în Rusia. Nu am comis nicio încălcare pe teritoriul Federaţei Ruse”, a precizat Şelin.

Conform datelor oficiale ale Serviciului Federal de Migraţie, în Federația Rusă se află 588 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova înregistraţi oficial, dintre care peste 232 de mii au comis încălcări ale legislaţiei migraţioniste şi fac parte din grupul „de risc”, adică pot fi expulzaţi oricând.

Întors în R. Moldova, la solicitarea sa, a fost informat că cineva a depus o plângere adresată autorităţilor ruse în care era vizat. „Am fost acuzat că aş pune la cale organizarea unor manifestaţii împotriva autorităţilor Federaţiei Ruse cu scopul de a obţine amnistierea cetăţenilor R. Moldova cărora li s-a interzis accesul pe teritoriul statului rus. Acest fapt, potrivit sesizării, ar putea duce la destabilizarea situaţiei în Federaţia Rusă”, a mai spus Şelin.

Urmau să discute problemele migranţilor

Socialist-democratul a mai declarat că nu punea la cale niciun fel de manifestaţii, dar se deplasa în Federaţia Rusă pentru a crea o nouă organizaţie a diasporei moldovenilor, care ar apăra „în mod real” drepturile acestora şi ar perpetua cultura noastră. „În acea zi, eram aşteptat de circa 500 de cetăţeni ai R. Moldova. Întrunirea noastră nu era secretă. Un anunţ despre această întrunire a fost plasat pe site-urile de socializare Odnoklassniki şi Facebook”, a mai spus Şelin.

Acesta nu a vrut să dea nume, însă a lăsat să se înţeleagă că îl suspectează pe liderul PSRM, Igor Dodon, că l-ar fi „turnat” la Moscova. „Nu voi arăta cu degetul, dar cred că e o răzbunare la adresa noastră din cauza că nu ne-am retras din alegeri în favoarea partidului lui Igor Dodon. Cineva dintre politicieni sunt interesaţi să înrăutăţească relaţiile noastre cu Moscova”, a mai spus Şelin.

Dodon: „Nu mă interesează cu ce se ocupă ei”

Solicitat de JURNAL, liderul PSRM Igor Dodon a negat aceste acuzaţii. „Noi nu ne ocupăm cu astfel de lucruri, ne ocupăm cu rezolvarea problemelor serioase. Noi suntem cei care putem să rezolvăm problemele migranţilor moldoveni care au încălcat legislaţia de aflare pe teritoriul statului rus, şi le rezolvăm!”, a spus cu aplomb liderul socialiştilor. Cât despre presupusele proteste pe care ar fi planificat să le organizeze Şelin, Dodon a menţionat că nu ştie nimic. „Nu am nicio idee şi nici nu mă interesează cu ce se ocupă ei”, a spus Dodon.

Amintim că, în campania electorală, liderul PSRM Igor Dodon le-a promis cetăţenilor R. Moldova aflaţi la muncă pe teritoriul Federaţiei Ruse, care au depăşit regimul de aflare pe teritoriul statului rus că, dacă se vor întoarce în Moldova pentru a-şi da voturile pentru PSRM în cadrul scrutinului din 30 noiembrie, se vor putea întoarce nestingherit în Rusia. Aşa-numita „amnistiere” însă s-a dovedit a fi un fals. Autorităţile ruse nu au emis niciun act oficial în acest sens, iar cetăţenilor care au încălcat legislaţia migraţională le-a fost interzis să intre pe teritoriul rus.

Şelin are mai mulţi alegători în Rusia decât Dodon

În pofida promisiunilor generoase ale lui Dodon, în cadrul alegerilor din 30 noiembrie, majoritatea alegătorilor moldoveni aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse (72%) şi-au dat votul pentru Blocul electoral „Moldova – Uniunea Vamală” condus de Victor Şelin. Partidul Socialiştilor, condus de Igor Dodon, care a figurat în spoturile publicitare alături de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a obţinut 25% din voturi. Recent, a apărut în presă o serie de materiale potrivit cărora conducătorii diasporei moldoveneşti din Rusia ar fi angajaţi ai FSB-ului.