Şefii sportului urecheaţi de premier

Diriguitorii sportului moldovenesc se plâng mai bine de 15 ani că guvernul alocă prea puţini bani pentru pregătirea sportivilor pentru competiţiile internaţionale. Nu putem spune că aceştia nu ar avea dreptate, dar replica a fost rostită chiar de premierul Vlad Filat. Oficialul a cerut Ministerului Tineretului şi Sportului să nu se mai plângă, ci să vină cu oferte concrete. „Vor buget. Dar pentru ce? Nici nu pot să argumenteze pentru ce vor bani. Poţi să arunci bani, dar instrumentul bugetar este utilizat atunci când există obiective însoţite de planuri de acţiuni”, a fost declaraţia lui Filat.
Supărarea premierului faţă de şeful sportului moldovenesc a putut fi văzută şi la ceremonia de înmânare a drapelului de stat delegaţiei care va participa la Jocurile Olimpice. Filat a dat mâna cu toţi olimpicii moldoveni, dar a uitat – pentru o clipă – să îi strângă mâna ministrului Tineretului şi Sportului (MTS) Ion Cebanu. „Abordarea este greşită, inclusiv din partea unor colegi miniştri. MTS nu trebuie doar să administreze, ci să elaboreze politici”, a spus Vlad Filat. Asta spune multe despre nemulţumirea acestuia.
Despre bani a vorbit şi preşedintele Comitetului Naţional Olimpic (CNO) Nicolae Juravschi. Acesta a spus că a făcut un mare sacrificiu pentru că îşi va lăsa soţia acasă, iar în locul ei la Olimpiadă o să meargă patronul celor de la FC Zimbru Nicolae Ciornîi. „Guvernul a alocat 850 mii de lei, atât cât a contribuit şi Ciornîi pentru pregătirea olimpicilor”, a spus Juravschi. Se pare că nici cei de la CNO nu pot argumenta pentru ce cheltuiesc banii publici, dar şi cei primiţi de la diferiţi oameni de afaceri. CNO a devenit un fel de agenţie de turism asemănătoare celei care trimite oamenii foarte bogaţi în spaţiu pentru 20 mil. de dolari.
Nimeni nu a venit niciodată să spună că banii alocaţi au fost cheltuiţi pentru un scop anume şi că ar mai fi necesară o anumită sumă pentru altceva. Auzim doar că bani sunt foarte puţini şi că ar trebui mai mulţi pentru promovarea sportului. În acelaşi timp, sportivii moldoveni aleg să apere culorile altor ţări, pentru că efectiv nu au bani pentru o alimentaţie corectă. Din cele spuse mai sus reiese că banii, chiar dacă sunt puţini, se cheltuiesc aiurea sau se pierd undeva pe drum.
Acum, când au fost urecheaţi de premier, şefii sportului moldovenesc trebuie să elaboreze strategii şi planuri concrete  dacă vor cu adevărat ca să avem sportivi pregătiţi pentru marile competiţii internaţionale. Premierul le-a ridicat mingea la fileu, iar acum e rândul acestora să decidă dacă trimit în teren sau în aut.