Şefa DGETS Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb se retrage, cu mari regrete, din funcţie

Astăzi, 26 decembrie, la şedinţa Consiliului mun. Chişinău, şefa Direcţiei Generale Educaţie, Tineret şi Sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, şi-a dat demisia. „Regret foarte mult cele întâmplate, pentru că sunt mamă și bunică. Mă întristează evenimentele care au avut loc. Le mulțumesc tuturor funcționarilor cu care am avut o colaborare. Le mulțumesc conducătorilor de instituții de învățământ. Sper că nu v-am dezamăgit foarte mult”, a menționat aceasta după ce primarul Dorin Chirtoacă i-a oferit cuvântul.

Nagnibeda-Tverdohleb a mai spus că este mulţumită pentru faptul că nu a fost nevoită să plece pe uşa din spate a Primăriei în urma scandalului cu alimentele alterate de la grădiniţe. „Societatea este dură, mass-media nu reflectă întotdeauna aşa cum este, dar amprenta rămâne în suflet”, a adăugat ea.

La şedinţa de săptămâna trecută, primarul Dorin Chirtoacă a declarat că, până la sfârşitul acestui an, structura Direcţiei Generale Educaţie, Tineret şi Sport va fi modificată, iar 99,9% din conducerea DGETS-ului va fi demisă.

Precizăm că Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a administrat această direcţie din 2006, fiind instalată în perioada guvernării comuniste.

The following two tabs change content below.
Avatar

Jurnal de Chișinău

Avatar

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)