Securitatea contra Securităţii // BOGATU

Deunăzi, nişte necunoscuţi au pus o bombă cu ceas. Proiectilul încărcat cu materie incendiară a fost detonat într-un spaţiu public aglomerat până la refuz.

Atacul cu bombă

Din fericire, bomba, deşi avea o putere de distrugere semnificativă, nu era atomică. Şi nici măcar artizanală. A fost o bombă de presă care, de altfel, până la urmă, nici n-a explodat. O bubuitură, totuşi, s-a auzit.

Acum o săptămână, după ce directorul interimar al SIS-ului, Valentin Dediu, a afirmat că unirea Republicii Moldova cu România nu este posibilă pentru că Bucureştiul va trebui să-şi ceară voie de la Bruxelles să facă acest lucru, un „grup de ofiţeri” de securitate au dat publicităţii un apel în care susţin că SIS a ajuns la cheremul agenturilor ruseşti şi al grupurilor mafiote.

Momentul pentru a arunca bomba de presă a fost bine ales. „Grupul de ofiţeri” a profitat de ieşirea jenantă a directorului lor şi l-a lovit în plină figură. Într-adevăr, declaraţia lui Valentin Dediu privind unirea este demnă de cascadorii râsului. Dincolo de faptul că un şef al unui serviciu secret nu este mandatat să facă comentarii politice, el s-a dovedit a fi un personaj prost informat. Iar asta e foarte grav pentru conducătorul unei instituţii specializate în colectarea şi analiza informaţiilor clasificate. UE nu are prerogativa de a împiedica o ţară să se dezintegreze sau, din contra, să se integreze cu alta. RFG n-a avut nevoie de girul nimănui atunci când a unit cele două state germane.

Ce vor ofiţerii de securitate sub acoperirea anonimatului?

Nu însă de gafele directorului SIS ne ocupăm noi aici, ci de atacul lansat împotriva lui de un pretins grup de subalterni. Nu putem spune cu certitudine că apelul a fost semnat de ofiţerii principalului serviciu secret din Republica Moldova pentru simplul motiv că autorii se ascund sub acoperirea anonimatului. Totuşi, gradul lor de informare, publicarea listei complete a şefilor de direcţii demonstrează că aceştia cunosc situaţia din interiorul instituţiei. În treacăt fie spus, semnatarii mesajului dezvăluie conţinutul unor documente confidenţiale. Ei deconspiră, de exemplu, numele ofiţerului SIS sub acoperire de la Întreprinderea de stat Registru. Dar asta nu e treaba noastră, ci a Justiţiei.

La o privire superficială, acuzaţiile aduse de autorii apelului sunt mai mult decât credibile. Prevalarea elementului kaghebist în posturile de conducere, infestarea SIS-lui cu agenturi ruse, marginalizarea tinerilor ofiţeri de informaţii cu studii în Occident, nepotismul, cârdăşia cu unele grupări criminale – toate acestea sunt vicii vechi şi arhicunoscute ale Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Totuşi, asta încă nu este tot. Adevărul nu-i spus până la capăt. Autorii anonimi ai apelului trec cu vederea nişte fapte indispensabile pentru înţelegerea situaţiei îngrijorătoare create în SIS. Să luăm două dintre ele.

Ce a făcut tânăra generaţie de securişti până în 2009?

Primul. Semnatarii apelului scriu că „serviciul este condus de un grup de pensionari”, iar tinerii sunt daţi afară. „În ultimii doi ani au fost eliberaţi din SIS circa 247 de ofiţeri cu o vechime în muncă de la 5 până la 15 ani”. Statistică tare de tot, nu-i aşa? Aceste cifre sunt menite să probeze cât de retrogradă este conducerea politică a ţării care menţine în funcţii nişte boşorogi kaghebişti, eliminând din SIS noua generaţie. Autorii nu ne spun însă cine sunt aceşti tineri securişti? Ce-au făcut ei la 7 aprilie 2009 şi în anii de guvernare comunistă? Bine, vă spunem noi. Mulţi dintre aceştia au fost aduşi în SIS de Voronin după 2001 pentru a se ocupa de hărţuirea opoziţiei democratice, de intoxicarea presei, de diversiuni antioccidentale, de instaurarea statului poliţienesc. Nu e de mirare că, după schimbarea puterii politice, unii dintre „tinerii securişti” au fost constrânşi să părăsească Serviciul.

Al doilea. „Grupul de ofiţeri SIS” îl acuză pe Valentin Dediu de trădare, imputându-i că ar fi „făcut spionaj în favoarea altul stat”. Dar nu ne spune în favoarea cărui stat. Semnatarii apelului nu degeaba ascund acest amănunt interesant. Dacă l-ar fi dezvăluit, s-ar fi dus pe copcă tot europenismul lor etalat cu ostentaţie.

Pentru cine a spionat Valentin Dediu?

Totuşi, fără să-şi dea seama, autorii anonimi ai mesajului ne oferă cheia care ne permite să dezlegăm enigma „trădării” lui Dediu. Acesta, de bună seamă, din ordinul lui Vladimir Voronin, a fost arestat la Kiev de departamentul de securitate internă al SIS-lui în colaborare cu serviciile speciale ucrainene, fiind apoi adus la Chişinău în cătuşe şi dat pe mâna justiţiei.

Pe Valentin Dediu îl păştea puşcăria. Supărarea lui Voronin nu era întâmplătoare. Chiar autorii apelului recunosc că actualul director interimar al SIS „a vândut secrete de stat… pentru a proteja interesele unor persoane apropiate”. Cine sunt aceste persoane apropiate?

Răspunsul îl găsim tot în apelul „grupului de ofiţeri SIS”. Autorii scriu că fiul directorului SIS, Emil Dediu, şi nepotul său, Octavian Dediu, „au absolvit Academia Serviciilor Speciale din România”. Anume aceşti doi tineri sunt „persoanele apropiate” care urmau a fi „protejate” .

De unde şi concluzia că Valentin Dediu a livrat informaţii pentru România. În caz contrar, fiul şi nepotul n-ar fi absolvit niciodată o instituţie de învăţământ a comunităţii române de informaţii. Ca să nu mai spun că în cazul în care Dediu ar fi spionat pentru ruşi, preşedintele comunist nu s-ar fi supărat tare şi nu l-ar fi adus încătuşat la Chişinău.

Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu vreau nici să perii pe unii, nici să arunc pungi de vopsea neagră în alţii. Am stăruit totuşi asupra unor detalii mai puţin cunoscute, întrucât fără ele riscăm să nu nuanţăm suficient situaţia de la SIS. Iar acolo, de bună seamă, e ceva putred, de vreme ce serviciul secret a ajuns să-şi spele rufele în public.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu