Securiştii îşi caută dreptatea

Între timp, Reşetnicov e ales vicepreşedinte al Parlamentului

În timp ce deputatul Artur Reşetnicov a ajuns în prezidiul Parlamentului, foştii săi colegi de la SIS sunt în aşteptarea explicaţiilor din partea conducerii firmei de construcţie SRL „Tomailî Argo”, cu care acesta a încheiat un contract în condiţii lipsite de transparenţă, în toamna anului 2008. Firma de construcţii, fondată şi condusă de Ivan Tomailî, urma să construiască 520 de apartamente, dintre care 220 pentru lucrătorii SIS pe str. Grenoble 159 A. Conducerea SIS a solicitat firmei să prezinte garanţia deţinerii a 70 la sută din mijloacele financiare necesare finisării construcţiei; în caz contrar, va rezilia contractul.

Compania se obliga să efectueze peste 60 la sută din lucrări din surse proprii, să asigure proiectarea, construirea şi darea în exploatare a clădirilor şi a unei biserici în preajmă. Angajaţii SIS urmau să acopere cheltuielile pentru cele 220 de locuinţe care le reveneau în posesie. Din start li s-a cerut să achite nu mai puţin de 30% din preţul apartamentelor. Unii şi-au vândut apartamentele şi, de teamă că preţurile cu timpul ar putea să se majoreze, au achitat 100% din costul acestora. În medie, angajaţii au achitat peste 40 la sută din lucrări, circa 27 milioane de lei.

Vor decide dacă reziliază sau nu contractul

JURNAL a scris anterior că, la data când clădirile trebuia date în folosinţă, aici abia se punea temelia viitoarelor blocuri. În urma analizei cheltuielilor, s-a stabilit că firma de construcţii a direcţionat peste 11 milioane de lei din banii angajaţilor SIS la finisarea unei construcţii pentru angajaţii Procuraturii Generale, care, la rândul lor, ameninţau cu judecata.

Între timp, conducerea ÎI „Tomailî Argo” a încheiat contracte şi cu peste 200 de persoane fizice. Conducerea SIS nu exclude că, pentru evitarea unui scandal cu Serviciul de Informaţii, banii luaţi de la oameni ar putea fi investiţi în construcţia unui bloc pentru lucrătorii SIS. Pentru a evita acest lucru SIS i-a solicitat lui Ivan Tomailî să prezinte garanţia deţinerii a 70 la sută din mijloacele financiare necesare efectuării construcţiei celor cinci blocuri, în caz contrar, contractul cu această firmă va fi reziliat şi, spre deosebire de prima oară, va fi anunţat tender.

„Ieri, a expirat data la care acest agent economic urma să ne prezinte garanţia deţinerii mijloacelor necesare pentru această construcţie. Încă nu ni s-a prezentat niciun document. Zilele acestea, dacă nu vom avea un răspuns, vom convoca adunarea persoanelor care au investit în această construcţie şi vom decide dacă va fi sau nu reziliat contractul”, a declarat, solicitat de JURNAL, directorul interimar al SIS, Valentin Dediu.

Imobil lipsă în declaraţia pe venit

Colegii lui Reşetnicov sunt de părerea că acesta nu ar fi favorizat pur şi simplu firma lui Ivan Tomailî, ci că ar fi beneficiat de un bonus care i-a permis să-şi construiască o casă pe str. Drumul Viilor 22, unde locuieşte pe moment cu familia.

În datele Oficiului Cadastral, imobilul de la această adresă figurează pe numele soacrei lui Artur Reşetnicov, Ludmila Daţco. Terenul a fost procurat la finele anului 2007, iar casa cu două niveluri, cu o suprafaţă de 212,7 m.p., a fost gata la 31 decembrie 2009.

În declaraţia de venit a deputatului figurează o casă în Chişinău de 189 m.p. şi un teren aferent de 0,0615 ha. Pe parcursul anului 2010, acesta a înregistrat un venit de circa 953 mii de lei obţinut de la locul de muncă, 157 mii de lei din vânzarea automobilului şi circa 104 mii lei din arenda unor încăperi. Pe lângă aceste bunuri, soţia sa deţine un oficiu de 107, 3 m.p.

Reşetnicov ales vicepreşedinte al Parlamentului

Fostul director al SIS, Artur Reşetnicov, a fost ales, vineri, cu votul a 54 de deputaţi PCRM şi PDM în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. „Nu am votat pentru Reşetnicov pentru că au existat învinuiri la adresa sa că ar fi fost implicat în evenimentele din 7 aprilie. Sperăm că această avansare nu va influenţa derularea anchetei ”, a spus deputatul liberal, Valeriu Saharneanu.

S.C.