„Secretul militar” al lui Oleg Voronin

ANCHETĂ // Fiul fostului preşedinte a fost audiat la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

„Sunteţi cel mai bogat om din Moldova?”, a fost întrebat de ziarişti omul de afaceri Oleg Voronin, care a fost audiat ieri la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC).

„Da… doar sufleteşte!”, a răspuns fiul ex-preşedintelui Vladimir Voronin. Acestea a fost unicele cuvinte pe care le-a spus în română, în rest, Oleg Voronin a răspuns la toate întrebările jurnaliştilor exclusiv în rusă. Potrivit ofiţerului de presă al CCCEC, Angela Starinschi, cetățeanul Oleg Voronin a fost citat „sub aspectul evaziunii fiscale și spălării de bani”.

Cu centură de piele de crocodil

Oleg Voronin s-a prezentat la CCCEC cu 5 minute mai devreme de ora fixată. Deşi presa îl aştepta să iasă dintr-o maşină luxoasă, dintr-un Maybach, spre exemplu, despre care s-a vehiculat că i-ar aparţine, omul de afaceri se pare că a venit pe jos şi, culmea, fără pază de corp. Era îmbrăcat modest, într-o cămaşă albastră, blugi şi o scurtă neagră, încins cu o centură din piele de crocodil.

După o oră de audieri, timp în care presa l-a aşteptat nerăbdătoare sub uşă, Oleg Voronin şi-a făcut apariţia. Deşi a grăbit pasul, nu a reuşit să scape de ploaia de întrebări care s-a revărsat asupra lui.

Bogat… doar în prieteni

Voronin Jr. a negat aproape toate zvonurile despre afacerile și averea sa. Potrivit spuselor lui Oleg Voronin, acesta nu şi-a cumpărat o maşină Maybach, despre care presa a scris că valorează 370 de mii de euro, nu ține minte câți bani a cheltuit și câți a declarat și nu are alte afaceri, în afară de niște acțiuni la FinComBank. În schimb are mulți prieteni, printre care și omul de afaceri Vladimir Plohotniuc.

Totodată, Voronin Jr. s-a arătat indignat de faptul că o informație „atât de confidențială” precum cheltuielile sale a ajuns în presă și a declarat că va face un demers la Procuratura Generală în acest sens.

Amnezie?

Amintim că, potrivit serviciului de presă al CCCEC, cetăţeanul Oleg Voronin a achitat prin intermediul cardului personal, în perioada anilor 2008-2009, o sumă echivalentă cu 67 milioane de lei, pe când a menţionat în declaraţia pe venit doar 4 milioane de lei. „Sunt veridice aceste cifre?”, s-au interesat jurnaliştii. „Nu mai ţin minte cât am cheltuit şi cât am declarat”, a spus Oleg Voronin.

Rugat să comenteze afirmaţiile recente ale tatălui său, precum că citarea la Centrul Anticorupție este, de fapt, o răzbunare pe întreaga familie Voronin, Oleg Voronin a spus că „nu face comentarii politice din spusele președintelui”, dar a ţinut să menţioneze că dacă familia lui era Pătrunjel, dar nu Voronin, el nu ar fi fost citat de către CCCEC.

„Secretul militar”

La toate întrebările ce au urmat, Oleg Voronin a refuzat să răspundă, invocând că este „Voiennaia taina” („Secret militar”), însă a menţionat că va ieşi cu declaraţii în faţa presei, dar mai târziu. Cam asta a spus Oleg Voronin şi s-a urcat în grabă într-o maşină model BMW X5, care-l aştepta la intrare.

„Toate materialele acumulate în privința lui Oleg Voronin, precum și declarațiile acestuia, vor fi transmise astăzi la direcția generală urmărire penală a CCCEC, care, în comun cu Procuratura Anticorupție, urmează să decidă începerea sau neînceperea urmăririi penale”, a declarat ofiţerul de presă al CCCEC, Angela Starinschi.

Oleg Voronin a fost citat de către Centrul Anticorupție și pe 17 februarie curent, dar nu s-a prezentat, motivul fiind neaflarea lui în ţară. Dacă va fi găsit vinovat de spălare de bani şi evaziune fiscală, Oleg Voronin riscă să facă ani grei de puşcărie.

Cristina Baciu