“Secretele sinistre” ale Transnistriei

AVERTIZARE // “Transnistria poate să pară un stat din benzile desenate, dar, la disperare, liderul său ignorat, Igor Smirnov, care are la îndemână materiale nucleare, nu este chiar o glumă”

Transnistria, regiunea separatistă din estul Republicii Moldova, „rămasă să trăiască într-un timp deformat”, dispune de suficient material nuclear cât să poată construi o bombă murdară, afirmă în publicaţia britanică „The Times” ziaristul Roger Boyes, într-un reportaj de la Tiraspol. El invocă în sprijinul acestei ipoteze descoperirea, recent, a 2 kg de uraniu radioactiv-238 într-un garaj din Chişinău. Potrivit poliţiei moldovene, uraniul provenea din regiunea transnistreană.

Agenţiile occidentale de informaţii suspectează că unele din marile întreprinderi din Transnistria, înconjurate de sârmă ghimpată, nu sunt de fapt decât o acoperire pentru traficul de arme. Chiar dacă oraşul este mic, fiind străin la Tiraspol este uşor să te rătăceşti, deoarece este extrem de dificil să găseşti o hartă a urbei, iar hărţile care se mai găsesc în circulaţie sunt în proporţie de 40% mâzgălite pentru a proteja importante obiective militare.

„Circa 60% din industria fostei republici sovietice Moldova se află pe malul stâng al Nistrului. Noi confecţionăm încălţăminte pentru italieni, piese vestimentare pentru designerii din Vest, fabricăm produse din oţel şi produse inginereşti. Realitatea noastră este un capitalism de exploatare” – declară jurnalistul transnistrean Andrei Smolenski, 23 de ani, coautor al unei cărţi despre Transnistria şi un fel de vedetă la un post local de radio. Boyes remarcă faptul că, degajat, într-o cămaşă deschisă până la brâu, cu ochelari de soare, ziaristul transnistrean face notă discordantă faţă de restul compatrioţilor săi excesiv de prudenţi şi vigilenţi.

„Apocalipsa acum”

Transnistria „ţine capul deasupra apei” numai pentru că poate oferi societăţilor occidentale echivalentul salariului de sclav, de aproximativ 130 de euro pe lună, consideră reporterul „The Times”.

„În apariţia Transnistriei au jucat un rol important doi factori: destrămarea URSS şi scenariul filmului lui Francis Ford Coppola „Apocalypse Now” – constată scriitorul rus Vladimir Kaminer, care trăieşte în prezent la Berlin. La fel ca enclava de indigeni de sub comanda lui Marlon Brando, Transnistria, spune Kaminer, reprezintă un „amestec de ideologie, fărădelege şi oameni dezamăgiţi, care au pierdut totul peste noapte, inclusiv Republica Sovietică Socialistă Moldova”.

Indiferent cât va dura acest statu quo al Transnistriei, o soluţie diplomatică la problema transnistreană este inevitabilă, apreciază corespondentul „The Times”. Republica Moldova ştie că nu poate să devină membră a Uniunii Europene până când nu va ajunge la un acord cu regiunea rebelă, scrie el, constatând că unii oameni politici de la Chişinău sunt de părere că cea mai scurtă cale spre UE ar fi pentru Republica Moldova unirea cu România. În acest caz, se menţionează în articolul citat, Transnistria va fi transferată Ucrainei, iar Ucraina, la rândul ei, ar putea ceda Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei, teritorii care au fost odată parte a României (!?).

O societate excesiv de militarizată

Cu toate acestea, scrie în continuare autorul, locuitorii Transnistriei – un amestec de ruşi, moldoveni şi ucraineni – nu doresc să fie înghesuiţi pe harta Europei de Răsărit. Ei consideră că trăiesc într-un stat chiar dacă acesta nu corespunde niciuneia din condiţiile normale ale statalităţii. Muzeul de istorie din faţa palatului prezidenţial este împânzit cu fotografiile transnistrenilor care şi-au dat viaţa pentru independenţă. Flacăra de foc simbolică, înconjurată de dale de marmură, arde în memoria „luptătorilor pentru libertate în anul 1991-1992” – înainte de semnarea acordului privind încetarea focului cu Republica Moldova.

În ciuda cămăşii descheiate şi a ochelarilor de soare ai ziaristului de la Tiraspol, Transnistria rămâne o societate excesiv de militarizată, mai constată corespondentul „The Times”. Fiecare pas făcut de Republica Moldova în direcţia apropierii de UE sporeşte riscul reizbucnirii violenţelor sângeroase pe Nistru, apreciază el. Acesta este motivul pentru care uraniul descoperit într-un garaj din Chişinău ar trebui să fie tratat cu seriozitate de toată lumea, consideră Roger Boyes. Transnistria poate să pară un stat din benzile desenate, dar, la disperare, liderul său ignorat, care are la îndemână materiale nucleare, nu este chiar o glumă, susţine corespondentul „The Times”, referindu-se la pretinsul preşedinte transnistrean Igor Smirnov. (Agerpres)