Secretarul Comisiei de la Veneţia: „Ucraina a avut o experienţă destul de negativă cu sistemul electoral mixt”

Secretarul Comisiei de la Veneţia: „Ucraina este exemplul cel mai relevant pentru Moldova – a avut o experienţă destul de negativă cu sistemul electoral mixt”

La Chişinău se află experţi ai Comisiei de la Veneţia pentru discuţii privind intenţia autorităţilor de a modifica sistemul electoral. Vizita are loc pe fundalul protestelor opoziţiei şi activiştilor societăţii civile împotriva votului inopinat de vineri, 5 mai, al PSRM, PD şi PPEM pentru schimbarea sistemului electoral. Criticii invocă lipsa de transparenţă la aprobarea în prima lectură a proiectelor „votului uninominal” şi „votului mixt” şi afirmă că dacă ar fi adoptată, reforma ar avantaja Partidul Democrat de guvernământ şi Partidul Socialiştilor apropiat preşedintelui Igor Dodon, scrie jurnal.md.

Despre primele impresii după discuţiile cu reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei pe care le-a avut la Chişinău, a vorbit secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, într-un interviu pentru Europa Liberă. „În primul rând, trebuie să fie revizuite regulile privind formarea circumscripţiilor electorale, ale celor din ţară, dar cu atât mai mult cu cât aceasta se referă la cele din regiunea transnistreană şi de peste hotare. Comisia Electorală Centrală este un organ mai mult tehnic, iar aceste subiecte ce ţin de regiunea transnistreană şi diaspora sunt mai mult politice. În acest sens, deciziile privind circumscripţiile care vor fi create în regiunea transnistreană şi peste hotare trebuie tranşate la nivel politic”, a precizat oficialul.

În ce priveşte exemplul altor ţări cu experienţa unui sistem uninominal sau mixt, secretarul Comisiei de la Veneţia a declarat: „Desigur că putem face comparaţii cu alte ţări, putem identifica problemele, trage concluzii. De exemplu, în cazul SUA, unde este un sistem uninominal, există o problemă legată de limitele circumscripţiilor şi favorizarea unuia din candidaţi. Acest risc există şi în cazul Republicii Moldova. Dar cel mai bine este să privim la ţări comparabile. În regiunea Dvs. există destul de multă experienţă cu sisteme electorale mixte. Cel mai relevant pentru exemplu Republica Moldova este cel al Ucrainei. Iar în Ucraina a fost o experienţă destul de negativă cu sistemul electoral mixt. Pentru că s-a observat utilizarea abuzivă a resurselor administrative, influenţa oligarhilor şi persoanelor care doreau să cumpere alegătorii. Şi această experienţă a servit drept un motiv pentru care opinia noastră din 2014 referitoare la proiectul pe care l-am primit atunci a fost una negativă”.

The following two tabs change content below.