Secret păstrat în numele Prieteniei

Ioana s-a împrietenit cu Lorica încă din anii de școală. S-au cunoscut în cadrul unei Olimpiade școlare la limba și literatura română, etapa națională. Deși una venea de la sudul, iar cealaltă de la nordul republicii, s-au împrietenit cu ușurință. Nu le-a trebuit mult timp ca să descopere că erau firi asemănătoare. Aveau aceleași idei, voiau să-și demonstreze cunoștințele la obiectul preferat, visau să ajungă la aceeași facultate.

Și au ajuns la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” după un an în care au fortificat relația prin scrisori. În toți anii de studenție au împărțit zile și nopți în aceeași cameră de cămin. Citeau aceleași cărți și rămâneau surprinse că subliniau cu creionul aceleași pasaje. Aproximativ aceleași note luau la examene. Aveau gusturi foarte asemănătoare și în privința vestimentației.

Aproape ca două picături de apă

Le plăcea la amândouă să se îmbrace la modă. Tinere și nebunatice, nutreau o adevărată pasiune pentru dans, muzică și experimentau tot ce le trăsnea prin cap: excursii prin capitalele republicilor din fosta URSS, expediții folclorice, organizau seri dansante la cămin, seri literare, chefuri, țigări… Mergeau în vizită la părinți după geanta cu merinde când în satul de la sud, când în cel de la nord. Atât de strânsă era această prietenie, încât părinții Ioanei o tratau pe Lorica aşa ca pe fiica lor, iar părinții Loricăi o considerau pe Ioana fiica lor. Surorile Ioanei erau surori și pentru Lorica, iar fratele și sora Loricăi erau frați și pentru Ioana.

Fetele semănau și la chip. Erau destul de drăguțe amândouă. Doar că una era blondă, iar cealaltă – brunetă. Și totuși le mai deosebea ceva. Ioana era mai îndrăzneață, mai plină de viață, mai curajoasă, iar Lorica – puțin mai timidă, mai modestă, mai melancolică. Prin felul ei de a fi, Ioana era râvnită de mai mulți colegi de Universitate. Prietena însă nu se prea bucura de succes la băieți. Cu toate acestea, s-a măritat prima în penultimul an de facultate. Alesul inimii nu era nimeni altul decât fostul ei coleg de bancă ce studia la Universitatea Tehnică. Ioana a fost drușcă (domnișoară) de onoare la nunta lor. Peste un an s-a măritat și Irina, sora mai mică a Loricăi. Și la nunta Irinei a fost drușcă mare tot Ioana.

Împreună își creau confortul emoțional

Chiar dacă una era măritată, iar cealaltă domnișoară, nimic nu se schimbase în relația lor. Prietenia continua să rămână profundă, frumoasă și caldă. Rămâneau atente una față de alta. Petreceau duminicile împreună, se întâlneau la sărbătorile de familie atât în casa Loricăi, cât și în casa Irinei. Se întrețineau la telefon. Peste un an, s-a căsătorit și Ioana și prietenia a unit cele trei familii foarte strâns. Împreună își creau confortul emoțional prin discuții deschise pe orice temă, prin vizionări de spectacole, odihnă la mare. Alergau unii la alții atunci când apărea vreo problemă. Apoi cu sfaturi și schimb de păreri își creșteau copiii, veniți rând pe rând pe lume. Adică se ascultau reciproc, se înțelegeau, se ajutau. Uitasem să vă spun că Ioana locuia în Chișinău, iar surorile la Stăuceni. Ioana își luase bărbat cu casă și serviciu bun.

Lorica îşi cumpărase o căsuță destul de modestă, iar Irina locuia cu chirie și începuse construcția unei case arătoase, care cerea cheltuieli mari. Pentru a putea acoperi cheltuielile, cu speranța în șansa unei vieți pe măsura dorinței de un trai mai bun, într-un sfârșit de august Irina a luat drumul pribegiei, lăsându-și cei doi copii, de cinci și şapte ani, în grija soțului. A plecat la Paris, ajutată de fosta ei profesoară de franceză.   Îngrijea doi bătrâni dintr-o suburbie a Parisului. Nu-i era ușor. Dar și lui Vlad, soțul ei, îi venea greu să le poarte de unul singur de grijă copiilor. Nu-i vorbă, prietenii îl mai ajutau cu ce puteau. Sâmbetele și duminicile, copiii stăteau mai mult la Lorica, jucându-se cu verișorii lor. Alteori ieșeau cu toții în oraș, unde se întâlneau și cu fetița Ioanei.

Iubirea acoperită de taină se descoperă

Țin să vă spun că Ioana se bucura de un trai îmbelșugat. Nu muncea nicăieri, stătea acasă, ocupându-se de creșterea și educația fetiței, iar soțul ei era mai mult plecat cu chestiuni de serviciu. Femeia, firește, avea nevoie de companie. Dintr-o sinceră dorință, a început să-i ofere ajutorul lui Vlad. Lăsa fetița cu soacră-sa și pleca pe câteva ore să-i pregătească ba o mâncare, ba să-i spele niște rufe sau să-i facă curat prin casă. Vlad o trata cu atenție și recunoștință. Iar femeia a început să flirteze cu el. Bărbatul îi răspundea cu vorbe frumoase până când Ioana s-a aruncat în brațele lui. Așa a început relația lor clandestină. Uneori se întâlneau în mașină, alteori la hotel, dar de cele mai multe ori făceau dragoste în pat chiar în dormitorul din casa Irinei și a lui Vlad. Acoperită de taină le-a fost iubirea nebună aproape doi ani. Dar oricât de mult au dorit cei doi să țină ascunsă idila, într-o zi ulciorul s-a spart.

Era o zi de joi, zi de vară. Atât Lorica, cât și Vlad se aflau în concediu. Copiii lor erau plecați la bunici. Vlad muncea singur pe perioada concediului la lucrările din interiorul casei. În ziua ceea Lorica a copt plăcinte. Nu și-a invitat cumnatul la masă, cum o făcea de obicei, dar s-a gândit să se ducă să-l servească singură cu câteva plăcinte și un păhărel de vin. Ușa casei era deschisă. Femeia a intrat, a pus plăcintele pe masa din sufragerie și a vrut să-l strige pe Vlad, dar s-a oprit. Din dormitor se auzeau exclamații și șoapte de dragoste. Ușa era întredeschisă. Lorica s-a apropiat cu pași de pisică. Când s-a uitat în interior, a înlemnit. Vlad şi Ioana se iubeau de mama focului!

N-a avut puterea să spună vreun cuvânt. S-a întors și s-a așezat în fotoliu așteptând. Când s-a făcut liniște, s-a ridicat și a bătut la ușa dormitorului. Vlad stătea în costumul lui Adam pe marginea patului, iar Ioana în spatele lui îi mângâia părul. Au încremenit amândoi când au văzut-o în prag. Cumnata era ca un butoi cu pulbere, dar se străduia să-și păstreze calmul: „Am bănuit eu, draga mea prietenă, de ce-ți faci drum de atâta amar de vreme la Vlad, dar n-am crezut că va veni o zi când bănuielile mele se vor adeveri, că vă voi găsi tăvălindu-vă în dormitorul surorii mele…”. Ioana tăcea. Vlad și-a tras repede pantalonii și nu spunea nici el nimic. După o lungă pauză în care stăteau toți trei ca la priveghi, Vlad a rupt tăcerea: „Iartă-ne, Lorica, s-a întâmplat… am greșit… îmi pare rău… crede-mă, o iubesc pe Irina… Dar vezi… sunt bărbat singur și mi se face și mie dor de o femeie… nu m-am dus cu una oarecare, ci cu prietena noastră…”. Ioana continua să tacă.

Lorica nu era atât de supărată pe el, cât pe prietena ei la care ținea foarte mult. A pus mâna pe telefon și a vrut s-o apeleze pe Irina. Vlad a oprit-o. „Da, ai dreptate! Nu trebuie să mă grăbesc, trebuie să aștept, să mă liniștesc și după aceea voi mai vedea”, a zis ea cu un oftat. După câteva zile, s-au întâlnit toți trei. Vlad a luat frâiele în mâini: „Gata! Ce a fost a fost! Îmi pare rău, dar nu vreau să stricăm prietenia. Țin mult la Irina și la noi toți. Ca să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat, am hotărât să plec și eu în Franța. O să vă rog pe amândouă să aveți grijă și de copiii noștri până aranjăm noi lucrurile acolo la Paris. Iar pe tine, Lorica, te rog din suflet să ții limba după dinți…” Și Lorica o ține deja de 15 ani. Irina şi Vlad și-au terminat casa, dar continuă să muncească în Franța. Vara în vacanță cele trei familii se întâlnesc cu voie bună și bucurie, așa cum se întâlneau și-n primii ani de căsătorie. Sora nu și-a trădat cumnatul și nici prietena cu care continuă să împartă patru decenii de prietenie.

The following two tabs change content below.