Secera şi ciocanul, obosiţi

sau Analiza semantică a verbelor

Am avut; am abordat. Am fost. Am venit; am convenit. Am avut; am oferit; am adresat; am mulţumit; am urat; am înmânat; am semnat; am conferit; am mulţumit. Am primit; am făcut schimb. Am menţionat; am remarcat. Am mulţumit. Am reiterat; am exprimat; am urat; am exprimat. Nu sunt exemple dintr-un manual de gramatică. Sunt verbele „de acţiune” (sau, mă rog, „de inacţiune”, depinde cum va înţelege cititorul, pentru că gramatica-i una, iar semantica e alta) preluate punctual – în ordine invers cronologică – dintr-o săptămână de postări pe blogul personal al preşedintelui RM. „Rapoartele” lui publice (pe care le-am plagiat prin copy paste).

Un om serios ar crede că-i o glumă. O parodie. O autocaricatură. Or, exerciţiul narcisiac al preşedintelui socialist întrece orice imaginaţie, atât prin platitudinea expresiei (sunt mostre perfecte pentru manualul limbajului de lemn), cât şi prin exageratul egocentrism. Lâncezeala asta, a unui individ anemic, desprinsă din „reportaj despre cum se conduce un stat”, seamănă uimitor cu CV-ul personajului din povestea rusă, care a trăit toata viaţa pe cuptor (și, da, a călătorit, dar tot cu cuptorul sub el). E întruchiparea perfectă a celor cărora le place să aibă multe vacanţe şi zile de odihnă, să primească musafiri şi sa meargă în ospeţie. Această preşedinţire demonstrează cu lux de amănunte întreg potenţialul politic socialist. O perfectă imagine a lâncezelii din contul contribuabilului. Cu o seceră istovită şi cu un ciocan leşinat.

În acest context, pe cine a mai surprins dezumflarea baloanelor socialiste, atât de potrivite până mai ieri, pentru mitingurile şi marşurile lor? Era limpede şi fără marşul pe loc din duminica trecută. Iar promisiunile – de data asta nu doar utopice, ci absolut fantastice – demonstrează că ei nici nu au de gând să câştige alegerile (întreci măsura şi îţi declini orice responsabilitate atunci când ştii că nu vei ajunge să răspunzi pentru promisiuni). Or, solda ei şi-o iau din altă parte. Şi inundaţia de steaguri roşii (fie şi în lipsa purtătorilor de drapele!) e – doar – pentru raportul prezentat dincolo.

Andy Warhol are o serie cu variaţiuni pe tema „Secera si ciocanul”. Impresionant, după mine, tabloul din 1976, intitulat sugestiv: „Natură moartă”. Una dintre preocupările acestui celebru reprezentant al ceea ce numim noi pop-art e multiplicarea (artistică) a unor simboluri, masificarea/ democratizarea artei prin lărgirea impactului unor imagini-emblemă, „estetizarea” unor obiecte sau imagini profane, cu care ne-am obişnuit. Oricum, părea surprinzător că un artist al artei „capitaliste” se adresează unui simbol comunist.

Personajele din tablou (o seceră şi un ciocan) sunt obosite, lipsite de vlagă, de virilitatea şi semeţia de pe stemă şi steag, răsturnate, rezemate parcă de un gard, ca o cruce putrezită, smulsă  de pe un mormânt uitat (legenda spune că secera şi ciocanul plagiau simbolul creştin şi tindeau să-l înlocuiască, fiind, de fapt, şi un semn al ateismului). Emblema, un fel de cruce încârligată (parcă îmi mai amintesc eu de un simbol construit pe o cruce încârligată…), este de multă vreme deja un simbol fals, de o convenţie abstractă pentru socialişti, care nu au nimic în comun nici cu ţăranii, nici cu muncitorii (dovadă a fost şi „mitingul” de duminică, la care au vorbit demnitari de stat, deputaţi, oameni de afaceri).

Să revenim însă la personajul de la începutul acestui text. Precizez că nu e vorba de comunicatele preşedinţiei, ci de blogul său personal. Îşi scrie omul jurnalul existenței sale, aşa cum găseşte de cuviinţă. În toate aceste note, care încep invariabil cu o „acţiune” pe care o întreprinde chiar el, protagonistul și propriul său cronicar: „am venit”, „am avut”, „am abordat”… Despre faptul că doamna problemă nu s-a prea lăsat abordată (sau, eventual, a cedat) – niciun cuvânt, în nicio postare.

E un jurnal, făcut public în chiar ziua scrierii lui, mizând pe lumea care s-ar interesa foarte mult de „ce am [mai] făcut eu, Igor Nicolaevici, Întâiul și Ultimul”. Ţarul măcar folosea pluralul: „Noi, Nikolai al II-lea…”. Bloggerul nostru înregistrează, invariabil, lucrurile pe care „le-a făcut”, chiar dacă aceste „lucruri” divulgă mai degrabă o neputinţă de rege nerecunoscut. Un singur verb de acţiune reală: am făcut, dar şi acela, citit până la capăt, e din zona comerţului: „am făcut schimb”.

În aceste „naraţiuni” există un singur personaj. Nu veţi citi aici nimic din ceea ce a făcut sau a spus conlocutorul lui ocazional. Indiferent cu cine se întâlneşte Dodon: cu preşedintele unui stat, cu un ambasador sau cu un sportiv de performanţă, se creează impresia că toţi aceşti oameni au fost în vizită ca să-i asculte înţeleptele vorbe. Și pentru toate aceste (in)activităţi, eroul nostru ridică un salariu conform celui mai mare coeficient de salarizare, vedeţi proiectul guvernului Filip!

Și tot aşa, zi de zi, deja al treilea an: am făcut schimb, am primit, am mulţumit. O afacere tare convenabilă, preşedinţia Moldovei.

 

Foto: Andy Warhol, Natură moartă

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)