Se spală pe mâini de 300 de ori pe zi

Julia Abdullah, în vârstă de 40 de ani, din Malaezia este obsedată de curăţenie: petrece cinci ore pe zi sub duș. Ea își spală zilnic părul de 25 de ori și mâinile de 300 de ori.

Femeia recunoaşte că pur și simplu nu se poate stăpâni să nu se spele. Julia Abdullah spune că a început să aibă acest comportament în urmă cu 20 de ani, când lucra la un laborator de analize medicale și manipula probe de urină sau de sânge pentru testări HIV. De teama să nu fie contaminată, femeia a început să se spele pe mâini mult mai des, scrie adevarul.ro, citat de click.ro.

 

În scurt timp, a ajuns să sufere de o boală psihică numită tulburare obsesiv compulsivă, pentru care nu a cerut ajutor de specialitate. În lipsa acestuia, starea ei s-a înrăutăţit, iar Julia şi-a pierdut locul de muncă. Femeia declară că respectarea ritualului nu-i mai permitea să facă nimic altceva. Pentru a se putea întreţine, a început să caute prin gunoaie. Salvarea ei a venit după ce a fost internată într-un spital psihiatric, unde a urmat şedinţe de terapie comportamentală şi tratament medicamentos.