Se înființează Partidul Românesc din Serbia

By Iulia Modiga

Sursa foto: jurnalromanesc.ro

Partidul Românesc din Serbia începe primele demersuri pentru constituirea de filiale locale în regiunile reprezentative în care locuiesc românii din Valea Timocului. În exclusivitate pentru Jurnal Românesc, fostul vicepreşedinte al PDRS, Dragan Demici, a declarat că în lunile decembrie 2013 şi ianuarie 2014, vor avea loc primele consultări pentru crearea comitetelor locale de iniţiativă, urmând ca în luna februarie 2014 să fie organizat primul congres extraordinar al noului partid al românilor din Timoc. Demici a demisionat din PDRS în luna iunie a acestui an, împreună cu mai mulţi lideri locali, cu care va forma noul partid.

Fostul vicepreşedinte al Partiei Democrate a Românilor din Serbia, Dragan Demici, a declarat în excusivitate pentru jurnalromanesc.ro că a început demersurile legale de constituire a formaţiunii pe care o anunţa în cadrul conferinţei de presă de la sediul Iniţiativei Românilor din Serbia de la Brestovac – Partidul Românesc (PR). Demici a demisionat din formaţiunea politică condusă de doctorul Predrag Balaşevici în luna iunie a acestui an, după ce s-a încercat excluderea sa din partid. Împreună cu un grup de iniţiativă format din foşti şefi de filiale locale ai PDRS, Demici anunţa la acea vreme că doreşte să construiască un partid nou, energic şi activ dedicat românilor din Valea Timocului, partid cu care să impulsioneze afirmarea identităţii naţionale a fraţilor noştri din Timoc şi să acceadă în Parlamentul Serbiei la viitoarele alegeri parlamentare. După ce, la Brestovac, a dezvăluit în premieră numele noului partid, Dragan Demici trece la acţiune şi face demersurile necesare pentru înfiinţarea şi înregistrarea legală a noii formaţiuni politice. Astfel, în lunile decembrie 2013 şi ianuarie 2014, vor avea loc primele întâlniri de constituire a comitetelor de iniţiativă ale partidului, urmând ca în luna februarie 2013 să aibă loc primul congres al PR, iar partidul să fie înregistrat.

Citiți articolul integral în Jurnal românesc.

Sursa: www.infoprut.ro/category/romani-fara-frontiere

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii