Se ia la trântă cu un crocodil de 450 kg

Tarzan Tico, un bărbat din Costa Rica, face show în fiecare zi alături de prietenul lui cel mai bun, Pocho, o reptilă de 450 de kilograme şi 5,18 metri lungime. Cei doi se „caftesc” zi de zi în apele râului Parismina.

Chito, un pescar din Costa Rica, se poate lăuda că are un amic mai puţin obişnuit. Relaţia dintre ei a început cu ani în urmă, când bărbatul, poreclit Tarzan Tico, a găsit reptila în apele râului Parismina. Împuşcată în cap, aceasta abia se mai putea mişca şi implora din ochi ajutorul. Impresionat, costaricanul a târât crocodilul până acasă, l-a scăpat de glonţul care îi producea atâta suferinţă şi, timp de şase luni, l-a îngrijit ca pe un copil. Când crocodilul, pe care îl botezase Pocho, s-a întremat, Chito a vrut să îi dea drumul înapoi în sălbăticie. Reptila însă nu şi-a părăsit salvatorul, iar de atunci îl ajută să îşi câştige existenţa. Zi de zi, Chito şi Pocho improvizează meciuri de wrestling în apele învolburate ale râului, sub privirile înspăimântate ale turiştilor.

„Când am văzut prima oară că bărbatul intră în apă şi începe să tragă de crocodil şi să îl împingă, am crezut că distracţia o să se sfârşească prost. Omul şi reptila se caftesc ca într-o adevărată luptă pe viaţă şi pe moarte”, a povestit Adam Smith.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău