Se destramă FC Olimpia?

SCANDAL // Controversatul Serghei Kiseliov şi-a retras echipa de pe teren cu 15 minute înainte de finalul meciului cu FC Nistru

Un nou scandal în fotbalul moldovenesc. În prim-plan e acelaşi conducător care în sezonul trecut a ofensat întreaga suflare fotbalistică din Republica Moldova. Vicepreşedintele FC Olimpia Serghei Chiseliov şi-a retras echipa de pe teren cu 15 minute înainte de finalul meciului cu FC Nistru, în semn de protest faţă de arbitraj.

Vitalie HADEI

La acel moment, scorul era de 2-1 în favoarea celor de la FC Nistru, gestul lui Kiseliov nu a fost înţeles nici de antrenorul echipei sale, Nicolae Bunea, şi nici de jucătorii săi. Potrivit unor surse, FC Olimpia s-ar putea destrăma în viitorul apropiat.

Cei de la FC Nistru au început mai bine partida de la Bălţi cu FC Olimpia şi au reuşit să deschidă scorul prin Piatnikov în minutul 32. Gazdele şi-au creat câteva ocazii de a marca până la pauză, dar portarul celor de la FC Nistru şi-a salvat echipa. În repriza secundă, FC Olimpia a reuşit să egaleze prin Ogada, care a transformat o lovitură de la 11 metri contestată de oficialii lui FC Nistru.

Chiar şi aşa, fosta deţinătoare a Cupei Moldovei şi-a văzut de treabă, iar în minutul 74 a trecut în avantaj după un eurogol al aceluiaşi Peatnikov. Imediat după ce au primit cel de-al doilea gol, Kiseliov a făcut semn echipei sale să părăsească terenul. Vicepreşedintele clubului bălţean a acuzat arbitrul de centru că un jucător de-al său a fost faultat la faza premergătoare golului şi trebuia să dicteze lovitură liberă în favoarea Olimpiei.

Jucătorii Olimpiei voiau să continue

Câteva minute, jucătorii FC Olimpia nu ştiau ce să facă, privind disperaţi spre tribuna oficială, acolo unde Kiseliov gesticula şi înjura pe toată lumea. Şi antrenorul Nicolae Bunea ridica din umeri când era întrebat de jucători ce trebuie să facă. Însă, după ce şi-a mai privit o dată şeful în tribune, le-a cerut băieţilor săi să părăsească terenul cu 15 minute înainte de final.

Kiseliov crede că astfel o să se răzbune pe Federaţia Moldovenească de Fotbal pentru că a fost exclus din Comitetul Executiv, dar, în cele din urmă, a făcut un deserviciu echipei sale, care, cu siguranţă, va fi penalizată pentru acest gest necugetat.

„Nu înţeleg de ce Olimpia a părăsit terenul”

Antrenorul FC Nistru, Lilian Popescu, şi-a lăudat elevii pentru că au fost disciplinaţi în teren şi au reuşit să treacă de şocul înfrângerii cu Iskra. „Consider că am câştigat meritat acest meci. Nu înţeleg de ce cei de la Olimpia au părăsit terenul. Trebuie să ştii şi să pierzi. Şi mai cred că dacă arbitrul ar fi acordat celor de la Olimpia lovitura de la 11 metri mai devreme, oricum gazdele ar fi părăsit terenul. Noi am marcat al doilea gol de la distanţă şi nu înţeleg ce i-a nemulţumit pe ei. Nu înţeleg unele lucruri, dar nici nu am de gând să privesc şi să comentez ce se întâmplă în curtea vecinilor”, a conchis Popescu.

FC Sheriff nu a scăpat de complexul FC Academia UTM

Liderul Diviziei Naţionale, FC Sheriff, a început perfect meciul cu una din codaşele clasamentului, FC Academia UTM, iar golgheterul echipei, Balima, a deschis scorul în minutul trei. Se părea că cei de la FC Sheriff le vor da o căruţă de goluri studenţilor, dar nu a fost aşa. Fotbaliştii de la FC Academia UTM au strâns rândurile şi au echilibrat jocul, iar în minutul 52 Ciupercă a marcat pentru 1-1. Oaspeţii şi-au mai creat ocazii, dar fără rezultate pe tabela de marcaj. Astfel, cei de la FC Sheriff nu pot trece de complexul numit FC Academia. Din cauza că în sezonul trecut au pierdut puncte cu studenţii, tiraspolenii au pierdut cel de-al 11-lea titlu consecutiv de campioană.

„Dacii” s-au apropiat de lider

De acest semieşec al FC Sheriff a profitat campioana FC Dacia care, în urma victoriei de pe teren propriu cu FC Milsami, scor 2-0, s-a apropiat la un punct de lider. Pentru echipa lui Igor Dobrovolski au marcat Vasile Pavlov (min. 27) şi Maxim Mihailiov (min. 89). În etapa următoare, „dacii” pot trece chiar pe primul loc, mai ales că cei de la FC Sheriff au o deplasare dificilă la Călărăşeuca unde o vor întâlni pe FC Nistru. „Noi vrem să continuăm seria de victorii cu FC Sheriff şi FC Dacia”, a declarat antrenorul lui FC Nistru Popescu.

„Zimbrii” nu se regăsesc

Zilele antrenorului FC Zimbru Serghei Stroienco sunt numărate la echipă după egalul cu ultima clasată FC Costuleni. Stroienco bifează a şasea remiză consecutivă, fără gol marcat. Mai mult, „zimbrii” au avut un jucător în plus minute bune în meciul cu FC Costuleni, dar nu au putut marca. „Nu am reuşit să marcăm în meciul cu FC Costuleni. Aceştia au jucat în zece, dar s-au apărat cu întreaga echipă şi nu am reuşit să marcăm. Dacă nu am marcat acum, o vom face în meciul următor cu Sf. Gheorghe”, a spus Stroienco. Antrenorul nu a vrut să comenteze faptul că ar putea fi demis după acest start nereuşit. „Cine să-mi ceară demisia? Voi, jurnaliştii, vreţi demisia mea?”, s-a întrebat tehnicianul.

În celelalte meciuri ale etapei, revelaţia FC Tiraspol a pierdut cu 1-0 meciul cu Sf. Gheorghe Suruceni, iar Iskra s-a impus cu 4-0 în faţa CSCA Rapid.