Se caută un killer

O femeie, în vârstă de 41 de ani, domiciliată în raionul Cantemir, a fost reţinută de poliţie fiind bănuită de tentativă de omor la comandă, conform site-ului Ministerului Afacerilor Interne.

Direcţia de Combatere a Crimei Organizate (DCCO) din cadrul Direcţiei generale servicii operative a Ministerului Afacerilor Interne a înregistrat, săptămâna trecută, un caz de omor la comandă.
În luna februarie curent, la DCCO a parvenit o informaţie operativă că o femeie este în căutarea unui killer care ar putea executa un omor contra 3.000 de euro.

La prima întâlnire, poliţiştii au aflat că este vorba despre o doamnă care doreşte să-şi omoare soţul pentru că nu mai locuiesc sub acelaşi acoperiş de circa şase luni şi râvneşte la apartamentul şi cota de pământ pe care le deţine acesta.
Astfel, după organizarea mai multor întrevederi dintre „killer” şi femeie, în cadrul cărora s-a discutat modalitatea omorului, s-a stabilit că aceasta nu-şi doreşte o medotă anumită pentru moartea soţului ei. Totodată, pentru a fi sigură de moartea soţului, ea a cerut să fie prezentă în momentul crimei.

La ultima întâlnire, pe teritoriul gării din oraşul Cantemir, suspecta a fost reţinută. În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza articolului 27, 145, Codul Penal al RM „Tentativă de omor la comandă în calitate de organizator”. Dacă instanţa de judecată o va găsi vinovată, ea riscă până la 25 de ani de închisoare.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău