Scrisorile lui Buraga // Vaca sfântă

Ieri am discutat despre demisia lui Plahotniuc. De ce se opune aşa de tare Lupu? Unii spuneau că, dacă ar fi demis Plahotniuc, PD şi-ar înceta existenţa, alţii spuneau că a-l demite pe Plahotniuc în Republica Moldova e cum ai bate o vacă sfântă în India.

Filat trebuie să declare deschis că s-o înţeles cu Voronin şi vrea alegeri anticipate! – strigă sanitara Vera. Nu cred că-i trebuiesc lui alegeri anticipate, se îndoi moş Dumitru. Dacă vrea să-l demită pe Plahotniuc, înseamnă că vrea alegeri anticipate! Într-adevăr, este abominabilă, catastrofală această intenţie ipotetică, se uni Scurtoi, acid sulfuric în stare solidă. Ei şi ce? Plahotniuc îi vacă sfântă? Lupu face o greşeală. În şah, ca să câştigi, trebuie să jertfeşti nişte figuri, se implică Mişel Şteap. N-am ştiut, dle Şteap, că joci şah! – se miră Sobcor. Bine, vă dau alt exemplu: şopârla. Ca să scape, ea ce face? Leapădă coada. Lupu trebuie să renunţe la Plahotniuc, ca să scape,  răspunse Ştiap. Plahotniuc nu-i coadă, ori ceva din spate, el îi capul. Mai degrabă el îl va demite pe Lupu. Pe mine mă miră de ce tac comuniştii. Pe de altă parte, ce ar trebui să facă ei? Dacă se amestecă, liderii AIE se vor împăca imediat. Când se mănâncă nişte câini, mai bine să nu te bagi, constată filozofic Colesovnazadov.

Acuma stau şi mă gândesc la vacile din India. Deşi sunt sfinte, ele nu pot fi alese în parlament.

Al vostru taumaturg, resortisant, crepdeşin, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga