Scrisorile lui Buraga: SIS-ul compromite PCRM

Ieri am discutat despre intențiile SIS-ului de a compromite virginul PCRM, descoperite de tremurândul Mark Tkaciuk. Unii spuneau că e posibil, alții că este imposibil, fiindcă nu poți să compromiți ceea ce este compromis deja.

E ca şi cum cineva ar încerca să compromită o prostituată sau un prostituat sau viceversa spunând că acordă servicii sexuale pe bani, spuse Cozonac. În timpul acesta, televiziunea NIT retransmitea în direct discursul lui Dodon la plenara Comitetului Central al PCRM. „Cauzele faptului că nu am obţinut un decalaj mai mare de voturi, care să compenseze falsurile operate de liberali, trebuie căutate în dosul unor scandaluri compromiţătoare, care s-au iscat pe ultima sută de metri. Există foarte multe întrebări, deocamdată fără răspuns, faţă de componenţa listei de consilieri municipali din partea PCRM. De ce secretarul executiv Iurie Muntean a insistat pe includerea unui violator și ucigaș pe lista partidului?”, – întreba retoric ghinionistul candidat umflat cu țejea. – Are cineva suficientă onoare ca să facă Mea culpa pe acest caz? Toată lumea, toţi membrii activi, membrii devotaţi şi susţinători ai partidului aşteaptă răspuns la aceste întrebări. Este cazul să dea lămuriri şi unele organizaţii de partid, direct responsabile de buna organizare a campaniei electorale. Ar trebui să dea explicaţii unii secretari ai comitetelor raionale de partid din Chișinău, a căror activitate poate fi catalogată mai curând drept sabotaj… Se impune, în opinia mea, o reorganizare generală a modului în care funcţionează unele mecanisme în interiorul formaţiunii…” – își ataca în mod consecvent și constructiv Dodon partaighenoșii. „Du-te, măi Dodon, și te culcă! Vorbești prea mult în ultima vreme. De aceea ai pierdut alegerile!”, strigă Colesovnazadov. „Dodon era cât pe ce să câștige dacă nu îl sabota partidul!” – strigă Caltânăr, iubitor în taină, fluturându-și cravata verde pătată de roșii verzi murate bine. „Cât pe ce” nu se socoate!” – replică sanitara Vera. „Dodon a înregistrat cel mai răsunător rezultat din toată istoria PCRM” – insistă Caltânăr. „A înregistrat și la ce i-o folosit, dacă tot Chirtoacă o rămas primar?” – puse punct discuției sanitara Vera.

Acuma stau și mă gândesc: de ce se miră și se supără Dodon că a fost sabotat? Nu este sabotajul arma proletariatului împotriva burgheziei? Nu știa el că dacă o armă atârnă pe perete în actul întâi, ea împușcă în actul trei? Înseamnă că nu i-a citit pe clasicii marxism-leninismului și nici pe Cehov.

Al vostru sapiens erectus, homoergaster, neandertalp, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga