Scrisorile lui Buraga: Scriitorii talentaţi fără preşedinte viager

Ieri, la casa de nebuni, a avut loc adunarea generală a scriitorilor talentaţi. Pentru postul de preşedinte concurau două persoane vulnerabile: preşedintele viager itself, titanicul Maicl Buciumul sună cu jale, exeget gongoric, postbelic, şi vicepreşedintele viager itself, secundantul Tahicardie Botoşeneanu, poet sincronic, postbelic idem, ante-postmodern. Şi din punct de vedere metafizic şi din punct de vedere fizic, ei se completau reciproc avantajos. Dacă Buciumul sună cu jale poate fi considerat un Gargantiua de talie locală, un Sătilă şi Flămânzilă combinaţi şi modificaţi genetic, Botoşeneanu pare, viceversa, un cupidon ajuns la maturitate, cu cârlionţii şi aripile intacte, atinse doar de sărutul brumei gogaiene pe care îl camuflează cu hna.

Fiindcă îşi poartă întotdeauna portofoliul bucşit cu manuscrise ce nu ard în mâna stângă, Maicl Buciumul rămâne mereu înclinat spre stânga chiar şi atunci când îi lipseşte portofoliul ca un molotoboeţ (ciocănar) –pensionar căruia îi lipseşte Muhina pe care să îşi sprijine cotul. Botoşeneanu, viceversa, pluteşte pe strada renaşterii naţionale ca un bărbat-fluture care nu îşi ia zborul din floare în floare doar pentru că îi repugnă profund efortul de orice fel. Întorcându-ne la berbecii noştri, vom menţiona că era o zi cotidiană, mediocră, cu presiune atmosferică stabilă, cu furtuni magnetice triviale, cu o ploaie de meteoriţi ciobăneşti, fără comete şi asteroizi la orizont, aşa încât nimic nu prevestea o catastrofă situaţională, cu atât mai mult cu cât, înainte de adunare, eminentul mafiot Caşalot Trahaniuc, trecu printre rândurile strânse şi înmână fiecărui scriitor talentat, dar flămând de grijă partinică, statală, câte un plic cu 200 de lei neimpozabili, spălaţi bine cu taid ariel şi duru, pe care plicuri inginerii sufletelor omeneşti le acceptau cu recunoştinţă abimopectorică, pupându-i mâna lungă şi vânjoasă. Cu excepţia lui Cozonac şi a lui Scurtoi, fireşte, nişte jigodii care merg întotdeauna împotriva curentului literar şi a adevărului artistic, sfidând criteriul valoric. Oricum, preşedintele itself Maicl Buciumul, secundat de consilierii săi Belicci şi Palăriu, care au mediatizat afacerea de caritate tenebră, urmărea împărţirea pomenii literare cu obrazul înroşit de plăcere estetică. Trecem peste raportul de activitate în sine, similar celor precedente, trecem peste luările de cuvânt duioase, flamboiante, peste programele candidaţilor ce se completau reciproc, şi ajungem la momentul când preşedintele comisiei de validare Haleu Mănăstire anunţă rezultatul votării: 76 de voturi pentru Maicl Buciumul sună cu jale şi 89 de voturi pentru Botoşeneanu. Audienţa aplaudă frenetic maşinal. Cu excepţia lui Maicl care sesiză imediat greşeala fatală. „Aţi greşit, domnule Mănăstire: rezultatul e viceversa: 89 pentru Buciumul şi 76 pentru Botoşeneanu”, spuse Buciumul cu jale. „Ba nu, replică ferm Haleu Mănăstire, înfierbântat ca o cometă de gheaţă ce îşi urmează neabătut traseul cosmic, rezultatul e cel pe care l-am anunţat.”

Abia atunci scriitorii talentaţi sesizaseră calamitatea intrisecă, perfidă, care se produse sub ochii lor ce nu strivesc corola de minuni a lumii, şi s-au îngrozit solidar. Cel mai speriat, după cum era şi firesc, părea Botoşeneanu care câştigase alegerile. „Iertaţi-mă, dle Buciumul Jalnic!”, spuse el, palid ca un claustrofob, tremurând ca o frunză de toamnă sub crivăţul alecsandrin. „Este imposibil să fie adevărat. Nu e corect statutul!”, strigă consilierul Palăriu. „Ba e corect, replică secretarul Ciupercă, fiindcă e acelaşi pe care l-am folosit şi dăţile trecute. Altfel anulăm 20 de ani de creaţie inspirată a scriitorilor talentaţi. Suntem nebuni, dar nu proşti…” „Eu nu recunosc aceste alegeri ilegale!”, declară Buciumul cu jale. „Din păcate, stimaţi colegi, nu mai e nimic de făcut, alea jacta est, alegerile au avut loc… trenul s-a dus… ocupaţi-vă locurile în vagoane, dacă puteţi”, anunţă Mănăstire în vers liber. Asta fu ultima picătură ce umplu paharul destinului literar al lui Maicl Buciumul. Un bocet existenţial, ontologic şi deontologic în acelaşi timp, izbucni din pieptul său de aramă, cu puterea viiturilor de astă vară de pe Prut ce au rupt digurile de la Nemţeni şi Cotul Morii. Nervii şi glandele lacrimogene ale buciumiştilor au cedat abundent. „Fraţilor, nu accept postul de preşedinte, dacă nu am binecuvântarea dlui Buciumul sună cu jale…”, bâigui Botoşeneanu paralizat de frică civică. Cu un preşedinte ales, dar timid, şi cu altul neales, care vrea, dar nu poate, progresul literaturii autohtone fu stopat brutal, inopinat, într-o haltă viscolită de nostalgii şi himere lungiene de pe rafturile istoriei literare integrate. Sic transit gloria mundi când ţi-i viaţa mai dragă, spuse cinicul Cozonac.

Acuma stau şi mă gândesc: de ce trebuia să fie organizate aceste alegeri superflue, perverse, apocaliptice? De ce să imităm noi Occidentul putred, consumist, sodomogomoric? Nu era mai bine dacă directorul ospiciului, Dr. P. Stuh, numea el însuşi preşedintele viager?

Al vostru bahnariot, itakist hiperionic, titant, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga