Scrisorile lui Buraga // Plahotniuc-ambasador?

Ieri am discutat din nou despre încercarea de demitere a prim-vicepreşedintelui parlamentului Vlad Plahotniuc.

Toată lumea jubila. Unii jubilau că procedura de demitere a eşuat, că betonul alianţei a rezistat ciocanului comunist, alţii jubilau că procedura de demitere a avut loc. Alianţa are o problemă din cauza lui Plahotniuc. El este veriga slabă, călcâiul lui Ahile al AIE. Ciuruindu-l pe el, comuniştii ciuruiesc alianţa. Trebuie de făcut ceva. Tactica struţului nu merge, spuse sanitara Vera. Eu l-aş propune ambasador.  N-o să-l aibă comuniştii în faţa ochilor şi n-o să se înfurie ca taurii la roşu. Să plece ambasador în Italia sau Cipru. Sau Marea Britanie, propuse Cozonac. Nu cred că va accepta. Ambasadorul este o funcţie inferioară prim-vicepreşedintelui de Parlament, interveni Sobcor. Trebuie să i se propună să deţină două funcţii: de prim-vicepreşedinte de Parlament din afara RM, pentru moldovenii plecaţi la muncă peste hotare, şi de ambasador. La urma urmei, poate fi numit spicher-ambasador în Italia sau Cipru sau Marea Britanie. Sau chiar în toate trei ţări, propuse Cozonac. Nu cred că Plahotniuc o să accepte, se arătă din nou sceptic Sobcor. Da’ eu cred că el o să accepte, replică sanitara Vera. El este patriot. Astfel va fi protejată Alianţa şi Republica Moldova. Eu sunt sigur că nu o să accepte decât poate dacă i se va construi o clădire a parlamentului în Italia. El nu poate funcţiona într-o clădire mică, insistă Sobcor. De unde bani să construim? Noi n-am reparat încă parlamentul şi preşedinţia! – se indignă sanitara Vera. Poate cerem ajutor de la UE? De la Barroso, când vine la Chişinău, propuse moş Dumitru.

Acuma stau şi mă gândesc că o soluţie ar fi să plecăm cu toţii şi să-i lăsăm pe Plahotniuc cu comuniştii în republică? Nu este el produsul lor?

Al vostru farmazont, laxist, schivernisitor, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga