Scrisorile lui Buraga // Marea împăcare

Ieri am discutat despre propunerea de împăcare pe care i-a făcut-o Plahotniuc lui Filat. Unii spuneau că premierul trebuie să o accepte, căci mai bine o pace nedreaptă, decât un război drept, alţii spuneau că nu trebuie să accepte, fiindcă e mai interesant când ei se bat, cel puţin ai ce privi la televizor. După ce s-a lăudat că avea să-i dea la moacă lui Filat, acum vrea pace? – se revoltă sanitara Vera. Filat nu trebuie să se împace, atâta timp cât marionetele din buzunarul lui Plahotniuc vor continua să-l latre, să-i toarne zoi în cap! – strigă Caltânăr, fluturându-şi cravata verde pătată de roşii verzi murate bine. Dacă te referi la Ghimpu, greşeşti amarnic. El vorbeşte din capul său, spuse moş Dumitru echilibrat. De ce dar vorbeşte tot timpul împotriva lui Filat şi niciodată împotriva lui Plahotniuc? – întrebă sanitara Vera echidistantă. E o chestie de gust, iar despre gusturi, se ştie, nu se discută, remarcă Scurtoi. Filat nu trebuie să încheie pace până Plahotniuc nu-şi leagă câinii din televiziunile sale! Nu are televiziuni? S-a lăudat în orele de vârf în faţa poporului moldovenesc cu portmoneul burduşit de hoteluri, posturi TV şi radio. Poate nici hoteluri n-a cumpărat, nici avionul nu-l aşteaptă la scară? De ce dar umblă cu trei maşini concomitent şi cu un batalion de bodigarzi? De ce are nevoie de pază dacă e sărac? – se întrebă Caltânăr. Fiindcă lumea nu ştie că el a sărăcit… – explică Colesovnazadov. În timpul acesta, un individ, care se numea Ivan Muntean, desena pe un perete un bou roşu, cu coarne roşii. „Еу сынт молдован ши грэеск молдовнеште», scrise el dedesubt. Seamănă cu deputatul Iurie Muntean! – remarcă sanitara Vera. Cine? – se interesă Cozonac. Tata – rus, mama – rus, da Ivan-moldovan, spuse paşnic moş Dumitru.

Acuma stau şi mă gândesc oare cum ar fi Ivan Muntean în limba chineză?

Al vostru hagealâc, tersert, tahistoscop, Ion Buraga

 

 

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga