Scrisorile lui Buraga: Ghimpu discreditează AIE

Ieri am discutat din nou, a suta optzeci și șaptea oară, despre AIE 2. Crezusem cu toții că Alianța nu mai există, că se va destrăma ca o iluzie balzakiană în postmodernism, dar iată că nu s-a destrămat. Norii negri, fioroși, de pe firmamentul democrației moldovenești s-au risipit la fel de repede precum s-au adunat.

Roiul de analiști și blogheri ce se năpustiseră ca corbii asupra unui hoit s-au împrăștiat și ei ca la comandă în sensul propriu sau figurat al cuvântului. Atmosferă calmă, liniștită, amicală, în care a decurs ședința de miercurea trecută a consiliului AIE i-a surprins plăcut pe unii și neplăcut pe alții. Alegătorii proeuropeni, pronato, prounioniști lăcrimau de fericire, cei procomuniști, proceseiști, prosovietici își mușcau buzele de ciudă.

„Îmi doresc ca și după vacanță să ne întoarcem și să lucrăm ca niște colegi de Alianță, ascultându-ne, sfătuindu-ne, ajutându-ne unul pe altul. Să zică lumea: „Ce s-a întâmplat în vacanță asta? Eu vreau să rămână mirați toți de faptul că noi revenim la ceea ce am promis oamenilor – ei și problemele lor, nu noi și problemele noastre”, – spunea Mihai Ghimpu la televizor.

„Eu pun pariu că nimic nu o să se schimbe după vacanță. O să se certe din nou!” – strigă Colesovnazadov. „N-o să se certe!” – spuse sanitara Vera. „O să se certe!” – insistă Colesovnazadov. „N-o să se certe!” – rămase pe poziții sanitara Vera. Se iscă o discuție crâncenă, soră cu războiul civil prin mijloace pașnice. Unii erau siguri că o să se certe, alții erau siguri că nu. „De ce crezi că nu o să se certe?” – se interesă moș Dumitru. „Fiindcă o să le fie rușine”, replică sanitara Vera, provocând hohote generale. Parcă răspunzându-le, Ghimpu din televizor declara tontonmacutic că de acum încolo nu va mai tăcea de dragul Alianței, că riscul discreditării acesteia nu-l mai sperie și va dezvălui cine a falsificat legea cazinourilor pe care el a semnat-o, fără să o citească, de două ori, ca președinte de parlament și ca președinte interimar. De ce nu a citit-o e o altă temă de discuție.

Acuma stau și mă gândesc ce folos că speranța moare ultima, dacă se îmbolnăvește prima și-și petrece restul zilelor prin spitale?

Al vostru anatemopatolog, escatolobist, dumspir, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga